Octavian Manea ne oferă un preview la un interviu de excepție cu generalul american David Petraeus, care va apărea în prestigiosul Small Wars Journal.
Era contrainsurgenţei nu s-a terminat. Şi acest lucru pentru că era insurgenţei nu s-a terminat. Fie că sunt declanşate de competiţii interne pentru putere, profit şi influenţă sau de ideologii milenariste, efectele insurgenţelor vor continua să modeleze lumea în care trăim.
Pe 19 martie s-a comemorat trecerea unui deceniu de la invazia americană a Irakului, care a dus la eliminarea regimului lui Saddam Hussein. Scopul războiului a fost înlăturarea de la putere al lui Saddam Hussein și dezarmarea Irakului de arsenalul său de distrugere în masă. În subsidiar războiul a urmărit un scop ideologic pe atât de ambițios, pe cât de bizar: crearea unei democrații în Orientul Mijlociu, evoluție care să antreneze un val de schimbări democratice în regiune.
Singura concluzie care poate fi trasă la 10 ani de la declanșarea Operațiunii Iraqi Freedom este că aceasta nu ar fi trebuit să aibă loc. Saddam Hussein oricât monstruos era, putea fi descurajat și ținut în frâu (kept in a box) fără a fi nevoie de o intervenție militară. La un moment dat regimul său s-ar fi prăbușit, după cum arată evenimentele Primăverii Arabe. În termeni umani, politici și strategici costurile invaziei Irakului au fost prea mari în raport cu beneficiile obținute. Invazia Irakului în 2003 este o lecție depre ce efecte pot avea în politica externă și în marea strategie fixismile ideologice, hybris-ul politic, informațiile neconcludente și proastă planificare. More…
S-a spus deseori că „Primăverile Arabe“ reprezintă o lovitură mortală dată Al Qaeda. În cele din urmă, nu discursul său a animat şi mobilizat masele de revoluţionari care au spulberat unele dintre, aparent, cele mai solide regimuri ale lumii arabe. Şi totuşi, o lectură atentă a scrisorilor recuperate din fortăreaţa de la Abbottabad conturează o cu totul altă perspectivă. Mai mult, ele confirmă o anumită cheie de interpretare asupra naturii Al Qaeda care sugerează că aceasta este mai puţin o grupare teroristă tradiţională, cât o mişcare de insurgenţă. Pentru Al Qaeda, Primăvara Arabă este o oportunitate, o bătălie pentru recâştigarea „inimilor şi minţilor“ străzilor arabe.
De fapt, Bin Laden pare să ajungă la aceeaşi concluzie ca şi insurgenţii anilor ’60: „răspunsul nu se află pe câmpul de bătălie, ci în minţile oamenilor“ (Robert Thompson). Iar acest lucru este cu atât mai adevărat, astăzi, în epoca informaţiei globalizate. În cele din urmă, globalizarea nu îi avantajează doar pe cei ghidaţi de cele mai bune intenţii, ba dimpotrivă. Este unealta ideală pentru lumea subterană a criminalităţii transnaţionale. O imagine extrem de sugestivă a acestui „progres“ a fost surprinsă recent de graficianul Dan Perjovschi într-o expoziţie aflată, simbolic, nu foarte departe de „ground zero“: de la World War One (WW1) şi World War Two (WW2) la World Wide Web (www). More…
Preluăm cu permisiunea autorului un nou articol al lui Octavian Manea, publicat în Revista 22.
Într-un moment în care în Libia se anunţă zorii triburilor, iar bătrânul continent e cuprins de teama de Eurabia, povestea unui T. E. Lawrence al secolului XXI ar putea să devină pentru noi toţi o sursă de inspiraţie.
În Tameen, un cartier din Ramadi (capitala provinciei Anbar, Irak), se poate vedea o secţie de poliţie ridicată în prima parte a anului 2007. Clădirea este denumită „Martir Hisham Abu Risha“ în memoria unui ofiţer american de 32 de ani, ucis în decembrie 2006. Este singura clădire irakiană care poartă numele unui american. În interiorul sediului, pe unul dintre pereţi, se află portretul său: Căpitanul Travis Patriquin. Aşadar, un ofiţer american considerat martir în vechiul fief al insurgenţei sunite din Anbar? Pare o scenă ireală, de film. „A fost un erou“, spune primarul. „Ne-a redat libertatea.“ În „folclorul local“ se spune că a avut un rol cheie în unificarea triburilor sunite împotriva Al-Qaeda.
Civitas Politics 