Marele pariu al lui Obama în Asia Răspunde

130916

În cele din urmă, este singura modalitate de a asigura prin fapte credibilitatea pivotului asiatic, precum și a pachetului de reacție rapidă anunțat la cel mai recent summit NATO pentru protejarea flancului estic al Alianței. Desigur, toate acestea sunt măsuri ne­cesare, dar insuficiente pentru că nu răspund pe deplin datelor actuale ale mediului de securitate contemporan. Pe scurt, s-a vorbit mult în ultimul timp de o criză de credibilitate a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Și pe bună dreptate. Fun­da­ția tehnologică pe care se sprijină aceasta este tot mai demodată, tot mai îngustă, în măsura în care competitorii au recuperat decalajul, investit masiv în tehnologii care anulează avantajele competitive care până nu de mult erau o marcă înregistrată americană și care transformau SUA într-o putere expediționară globală. Însă avantajele sale rămâneau fără egal într-o lume în care capacitatea de a domina mările, aerul și spațiul erau fără rival. Dar de ani buni, arsenalele antiacces și de interdicție regională deținute de China și Rusia proliferează: „sisteme anti-navă, antiaeriene, antisatelit gândite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune“, avertiza Hagel în septembrie.

Modelul din care se inspiră astăzi Administrația Obama are profunde rezonanțe istorice. A mai fost aplicat de către Eisenhower în anii ’50 (prin așa-numita politică de New Look, când armele nucleare devin principala piesă de descurajare a unei invazii sovietice), dar mai ales de către Administrația Carter în a doua jumătate a anilor ‘70. Aceasta din urmă se afla într-o conjunctură deloc de invidiat: balanța de putere convențională și chiar cea nucleară avantajau net URSS, iar eli­tele militare sovietice ajunseseră să creadă în șansele de reușită ale unei campanii de tip blietzkrieg asupra NATO. În acest context, era nevoie de o strategie de off­set, de o formulă care să compenseze dezechilibrul, investind în avantaje comparative unice Statelor Unite. Ulterior, specularea tehnologiei IT prin dezvoltarea de senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, inclusiv de arme inteligente ghi­date prin GPS vor revoluționa balanța de putere din Europa. În definitiv, așa cum arată me­mo­riile lui Robert Gates, Carter este cel care „a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, altfel o componentă care a jucat un rol esențial în înfrângerea URSS. Obama își joacă astăzi propria șansa de a fi un Carter de secol XXI. More…

Anunțuri

Obama în Estul Asiei: Un ritual de reasigurare sub semnul Crimeei Răspunde

la-apphoto-japan-obama-asia-jpg-20140423

Întregul turneu al lui Obama în Asia s-a aflat simbolic sub semnul Ucrainei. Mai întâi, concluziile care s-au articulat pe flancul estic al NATO par să se transforme ușor în coșmarul statelor din Marea Chinei de Sud: „agresiunea împotriva Ucrainei este o schimbare de paradigmă, sfârșitul încrederii în ordinea post-Război Rece. Această ordine, bazată pe respectul suveranității teritoriale, a integrității și inviolabilității frontierelor și pe credința că putem să construim relații fundamentate pe valori comune, s-a prăbușit. Tratatele internționale nu se mai aplică, iar forța brută este din nou legitimă. Regulile au fost aruncate pe fereastră. Lumea s-a întors la jocul de sumă zero“, spunea recent președintele Estoniei, Tomaas Ilves, într-un editorial din Washington Post. Sunt gânduri care rezonează profund, deopotrivă la Manila sau Kuala Lumpur.

La Tokio, cel mai mare semn de întrebare este însă legat de soliditatea garanțiilor oferite de o Americă în plină recalibrare geopolitică și care pare să acumuleze tot mai mult o problemă de credibilitate în respectarea pragurilor ultimative, aparent de netrecut: „liniile roșii pe care președintele Obama le-a stabilit în Crimeea s-au transformat într-un covor roșu“, pe care Rusia mărșăluiește triumfătoare, spune Tetsuo Kotani de la Japan Institute of International Affairs. Mai mult, dacă Washingtonul a ales să reinterpreteze garanțiile date prin Memorandumul de la Budapesta față de integritatea teritorială a Ucrainei, golindu-le de conținut, „de ce ar crede liderii Japoniei că Statele Unite ar face altfel în cazul unor insule îndepărtate și nelocuite, care nu sunt altceva decât o mână de pietre?“, se întreabă Yuriko Koike, un fost ministru japonez al Apărării. More…

Testul Senkaku: furtună geopolitică deasupra Mării Chinei de Est 2

image-574994-galleryV9-gltp

Chiar în momentul în care premierul chinez era primit triumfalist la București, Beijingul pregătea lansarea unei operațiuni de revizionism low-cost împotriva unui teritoriu japonez.

La 23 noiembrie, orele 10 dimineață, Ministerul Apărării de la Beijing a anunțat activarea unei zone de identificare aeriană deasupra Mării Chinei de Est. Noul perimetru se exinde și asupra in­sulelor Senkaku, revendicate de China, dar care din punct de vedere legal aparțin Japoniei. Astfel, aeronavele care zboară în această zonă sunt obligate să depună anticipat planurile de zbor și să se identifice la autoritățile chineze. În cazul unui refuz, Beijingul urmând să trimită avioane de luptă pentru a le intercepta. Peste noapte și din câteva mișcări pe hartă, Beijingul retușase statutul unui teritoriu suveran. Oare urmează Marea Chinei de Sud?

Probabil că sunt puțini oamenii care pot spune că înțeleg comportamentul Chinei. Dar cu siguranță pe orice listă scurtă se află Lee Kwan Yew, fondatorul statului Singapore. Așadar, să încercăm să vedem re­giunea prin ochii săi. Ar putea fi un exer­cițiu care să facă un pic de lumină în dis­puta privind insulele Senkaku. More…

Războiul din Irak – după 10 ani Răspunde

tumblr_lkjtb0Sdw31qzpwi0o1_500

Pe 19 martie s-a comemorat trecerea unui deceniu de la invazia americană a Irakului, care a dus la eliminarea regimului lui Saddam Hussein. Scopul războiului a fost înlăturarea de la putere al lui Saddam Hussein și dezarmarea Irakului de arsenalul său de distrugere în masă. În subsidiar războiul a urmărit un scop ideologic pe atât de ambițios, pe cât de bizar: crearea unei democrații în Orientul Mijlociu, evoluție care să antreneze un val de schimbări democratice în regiune.

Singura concluzie care poate fi trasă la 10 ani de la declanșarea Operațiunii Iraqi Freedom este că aceasta nu ar fi trebuit să aibă loc. Saddam Hussein oricât monstruos era, putea fi descurajat și ținut în frâu (kept in a box) fără a fi nevoie de o intervenție militară. La un moment dat regimul său s-ar fi prăbușit, după cum arată evenimentele Primăverii Arabe. În termeni umani, politici și strategici costurile invaziei Irakului au fost prea mari în raport cu beneficiile obținute. Invazia Irakului în 2003 este o lecție depre ce efecte pot avea în politica externă și în marea strategie fixismile ideologice, hybris-ul politic, informațiile neconcludente și proastă planificare. More…

Dragonii Mării Chinei de Est Răspunde

china_japan_islands_dispute_unlikely_2012-10-29

Disputa teritorială dintre China și Japonia este cel mai urmărit conflict diplomatic din acest moment. Dacă această dispută ar escalada într-o confruntare militară, conflictul ar avea consecințe grave și nebănuite asupra comunității internaționale.

Disputa teritorială dintre China și Japonia nu reprezintă ecoul unui conflict istoric mai vechi, cum am fi tentați să credem la prima vedere. Într-adevăr, de-a lungul istoriei, relația sino-japoneză nu s-a numărat printre cele mai pașnice, apogeul conflictelor bilaterale fiind atins în perioada 1931-1945, când Japonia a ocupat o parte a teritoriului chinez. Însă conflictul asupra insulelor Senkaku / Diaoyu reprezintă un simptom al ascensiunii politice și economice contemporane a Chinei. Beijingul a renunțat la dictonul reformatorului Deng Xiaoping „nu face valuri, ci realizează ceva“, care, tradus în practică, înseamnă o prezență relativ scăzută pe scena politică internațională, concomitent cu dezvoltarea sa economică. Jiang Zemin a amendat oficial acest principiu în 2009, transformându-l în „fii discret, dar realizeză ceva cât mai activ“.

Situația rămâne tensionată, iar în viitorul apropiat nu se întrevede o soluționare diplomatică a crizei, deși negocieri bilaterale sunt purtate pe această temă. Este foarte puțin probabil ca disputa să fie soluționată printr-un proces la Curtea Internațională de Justiției de la Haga – arbitrajul internațional fiind privit de ambele părți ca o soluție ce ar leza prestigiul național. Potențialul de conflict în regiune a crescut semnificativ, dar niciuna dintre părți nu este dispusă să recurgă la forță – în afara provocărilor și violenței simbolice. More…