Dragonii Mării Chinei de Est Răspunde

china_japan_islands_dispute_unlikely_2012-10-29

Am realizat o scurta analiză despre disputa teritorială dintre Japonia și China din Marea Chinei de Est

Disputa teritorială dintre China și Japonia nu reprezintă ecoul unui conflict istoric mai vechi, cum am fi tentați să credem la prima vedere. Într-adevăr, de-a lungul istoriei, relația sino-japoneză nu s-a numărat printre cele mai pașnice, apogeul conflictelor bilaterale fiind atins în perioada 1931-1945, când Japonia a ocupat o parte a teritoriului chinez. Însă conflictul asupra insulelor Senkaku / Diaoyu reprezintă un simptom al ascensiunii politice și economice contemporane a Chinei. Beijingul a renunțat la dictonul reformatorului Deng Xiaoping „nu face valuri, ci realizează ceva“, care, tradus în practică, înseamnă o prezență relativ scăzută pe scena politică internațională, concomitent cu dezvoltarea sa economică. Jiang Zemin a amendat oficial acest principiu în 2009, transformându-l în „fii discret, dar realizeză ceva cât mai activ“.

Această schimbare de optică reflectă un nou ethos politic chinez, alimentat în parte de progresele economice din ultimii ani. China a reușit, timp de 30 de ani, să mențină o rată medie anuală de creștere economică de 9 procente, devenind a doua economie a lumii și reușind să reducă decisiv decalajele economice în raport cu Occidentul și vecinii săi asiatici. Performanța economică a sporit încrederea politică a elitei de la Beijing și a determinat sporirea prezenței pe scena internațională a Chinei. Valul de prosperitate economică este transformat treptat în putere politică și militară, prin reformarea și modernizarea forțelor armate chineze. China ocupă al doilea loc în topul global al cheltuielilor pentru apărare, fiind depășită doar de SUA, iar în 2013 va deveni cel mai mare constructor de nave militare.Realizările în plan economic alimentează atât naționalismul chinez, cât și ascensiunea politică a Chinei.

Naționalismul este hrănit de un puternic sentiment al mândriei apartenenței la o civilizație veche de 4.500 de ani și de frustrări postcoloniale, ale umilirii Chinei de marile puteri occidentale în secolul al XIX-lea și de Japonia în secolul XX. Partidul Comunist Chinez joacă abil cartea naționalistă, folosind aceste pasiuni ca o supapă de presiune pentru frustrările politice ale cetățenilor chinezi în raport cu regimul. Pentru mulți chinezi, miracolul economic creat de reformele lui Deng Xiaoping anunță întoarcerea la statutul de mare putere, care să aducă aminte de puterea Regatului de Mijloc, care domina regional Asia până la ascensiunea Occidentului.

Elita politică chineză a început să considere că statul chinez, având în vedere prosperitatea și istoria sa, trebuie să fie o prezență mai vizibilă în cadrul sistemului internațional și la nivel regional. Astfel, criza economică și financiară care afectează statele occidentale și SUA a fost interpretată la Beijing drept o oportunitate strategică ce trebuie exploatată pentru a-şi maximiza poziția. Noua putere a Chinei a început deci să se facă simțită și să capete mai multă încredere în sine.

Succesul economic și comercial al Chinei a sporit în mod paradoxal vulnerabilitatea sa strategică. China este dependentă de rutele comerciale navale pentru exportul produselor sale și pentru importul materiilor prime necesare funcționării economiei. Aceste rute comerciale pot fi ușor sugrumate în cazul unui conflict cu SUA, deoarece traversează puncte strategice care pot fi ușor controlate, cum este cazul strâmtorii Malacca. Este deci imperativ din punct de vedere strategic ca Beijingul să interzică accesul în vecinătatea sa apropiată al navelor militare ale SUA și să-și extindă prezența navală dincolo de coastele sale, în ceea ce numește „primul lanț de insule“. Din această cauză, China a intrat în dispute teritoriale cu o bună parte dintre vecinii săi: Japonia, Vietnam, Filipine, Brunei, Taiwan. terirtoriile în dispută sunt Insulele Spratly, Taiwan, Diaoyu / Senkaku, Insulele Paracel și Scarborough Shoals. Importanța strategică a acestor insule și insulițe este dublată de cea economică, în largul coastelor acestora existând posibilitatea exploatării rezervelor de hidrocarburi. Nu trebuie uitat că Beijingul este nevoit să importe cam 57% din necesarul său de petrol, iar accesul la resurse relativ ieftine de hidrocarburi este necesar pentru sustenabilitatea economiilor dezvoltate din zona Asia-Pacific.

Japonia traversează o perioadă economică dificilă și este afectată de instabilitate politică. Cutremurul și tsunami-ul din 2011, însoțite de accidentul nuclear de la Fukushima, au contribuit la erodarea poziției internaționale a Japoniei și au afectat moralul națiunii. Acest fapt reprezintă o oportunitate pentru China, care a exploatat abil momentul de slăbiciune japonez.

Disputa privind Insulele Senkaku / Diaoyu se înscrie în acest tensionat context geopolitic asiatic dominat de ascensiunea Chinei. Incidente navale între nave japoneze și chineze au avut loc și înaintea confruntării asupra acestui arhipelag. Submarine nucleare chineze au fost detectate în apropierea apelor japoneze, avioane militare ale Beijingului au violat în mai multe rânduri spațiul aerian japonez, iar pescarii chinezi s-au confruntat de mai multe ori cu garda de coastă japoneză. Dar confruntarea pentru insulele Senkaku / Diaoyu din prezent este fără precedent.

Istoria arhipelagului Senkaku / Diaoyu este una încurcată, el fiind în prezent disputat între Japonia, China și Taiwan. Insulele au intrat în posesia Japoniei după războiul sino-japonez din 1895, iar Tokyo a continuat să le administreze după ce acestea au fost transferate de către SUA în 1971. China și Taiwan și-au reiterat suveranitatea asupra insulelor după 1971, când SUA le-a transferat înapoi Japoniei și au fost descoperite zăcăminte de hidrocarburi în apropierea lor. La momentul reluării relațiilor bilaterale sino-japoneze, în 1972, disputa privind suveranitatea asupra insulelor a fost lăsată de o parte pentru a nu afecta dialogul diplomatic. Criza diplomatică a izbucnit în vara lui 2012, în momentul în care un număr de activiști chinezi din Hong Kong au debarcat pe insule și au fost reținuți și pe urmă deportați de autoritățile japoneze.

Situația a escaladat treptat, de la proteste antijaponeze violente până la provocări militare. Cele mai recente incidente militare au fost destul de grave, avioane japoneze fiind nevoite să escorteze avioane de luptă chineze care au pătruns în spațiul aerian japonez, iar o navă militară chineză a marcat cu radarul de control al focului (practic, semnalând intenția de a deschide focul) o fregată japoneză în largul apelor insulelor Senkaku.

Japonia, la rândul ei, a luat măsuri pentru a-și proteja suveranitatea în fața provocărilor chineze. Pentru a descuraja incursiunile navale chineze și taiwaneze, a spirit activitatea de patrulare a apelor sale teritoriale. Până la izbucnirea crizei diplomatice, Tokyo a luat o serie de măsuri pentru a contrabalansa sporirea puterii chineze: și-a întărit alianța cu SUA, a început un amplu program de modernizare a forțelor armate și a eliminat o parte din restricțiile sale asupra exportului de armament, pentru a fi capabilă să-și sprijine aliații regionali și pentru a participa la programele militare americane. Au fost întreprinse mai multe exerciții militare care porneau de la premisa că trupele japoneze vor trebui să recucerească printr-un desant amfibiu un arhipelag ocupat. Publicul japonez a sprijinit acțiunile guvernului de la Tokyo, dând dovadă de aceeași fervoare naționalistă. Actualul premier japonez Shinzo Abe a promis în timpul campaniei electorale că nu va ceda în privința insulelor Senkaku.

Situația rămâne tensionată, iar în viitorul apropiat nu se întrevede o soluționare diplomatică a crizei, deși negocieri bilaterale sunt purtate pe această temă. Este foarte puțin probabil ca disputa să fie so­lu­ționată printr-un proces la Curtea Internațională de Justiției de la Haga – arbitrajul internațional fiind privit de ambele părți ca o soluție ce ar leza prestigiul național. Potențialul de conflict în regiune a crescut semnificativ, dar niciuna dintre părți nu este dispusă să recurgă la forță – în afara provocărilor și violenței simbolice.

George VIŞAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s