Publicat atât de târziu, textul acesta nu dorește sa va convingă să votați cu unul sau cu altul, să votați sau sa nu votați. Mai degrabă este un îndemn să ieșiți din sfera intelectuală în care dreptatea voastră este evidentă (deși voi înșivă sunteți foarte deștepți ca o vedeți). În termenii unui critic al meu, acest articol relativizează. Pentru ca relativiștii politici nu au ars niciodată pe nimeni în piața publică.

1 Klaus Iohannis

1.1 Inadecvare la prezent

Discursul prezidențiabilului ACL are mult din discursul ADA/ Traian Băsescu din 2004. Nu repet aici acuza de „băsism”. Temele și abordarea sunt cele din perioada conciliantă președintelui, înainte să devină „marele Băsescu”. Nu mă îndoiesc că dl Iohannis își propune să atingă obiectivele de atunci cu mijloace mai democratice și mai puțin divizive. Doar că… în 2014 știm mai mult decât în 2004. În 2004, când trăiam sub „domnia” unui birocrat (Adrian Năstase) corupția și, în general, răutatea umană, păreau principala problemă a țării. Astăzi ar trebui să știm că anticorupția polițienească nu rezolvă decât o parte a problemelor țării. Este nevoie de reguli financiare care să limiteze ocaziile de corupție. Este nevoie de bune reguli constituționale care să limiteze răul pr care îl fac oamenii răi.

Domnul Iohannis, cel puțin la nivel public, nu pare să înțeleagă acest fapt. Opiniile sale despre modul în care lucrează în mod optim instituțiile sunt cețoase. Atunci când se cristalizează, devin contradictorii variind de de la „voi colabora instituțional cu orice premier” sau „acest domeniu trebuie clarificat prin negociere între partide” până la „nu noi promulga niciodată (s.m.) această lege” sau „Traian Băsescu nu va fi niciodată premier pentru că numirea sa stă în pixul meu” (ghilimelele reprezintă parafraze nu citate exacte).

-Domnișoară, dumneavoastră poate aveți treabă în altă parte.

1.2 Cătălin Predoiu

Nu vreau să contest alte calități ale domnului Predoiu, dar ideea de a-l avea prim ministru este ridicolă și insultătoare. Domnul Năstase era un bun birocrat și șef de partid. Domnul Tăriceanu era om de afaceri și șef de partid. Domnul Boc era primar de mare oraș și prim-vice-președinte (de facto) al PDL. Domnul Predoiu este… Chiar așa, cine este domnul Predoiu?

Am și eu o diplomă de participare

Diploma nu cântă, domnișoară.

1.3 Mică frustrare personală

Klaus Iohannis a susținut la B1TV că nu statisticile dau măsura nivelului de trai ci experiența cetățenilor (și, implicit, contactul direct cu oamenii). Sper că atunci când predă fizică profesorul Iohannis nu se bazează pe contactul sau direct cu elementele.

1.4 Și totuși… să nu esențializăm

Personal, eu nu cred că domnul Iohannis chiar este atât de defazat pe cât încearcă să ne convingă. Mai degrabă ar putea fi o decizie (greșită) de campanie de tip: „să insistăm pe vârstă de aur când PNL și PDL erau una ca să nu riscăm conflicte între electorate”. Două motive am pentru asta. Unul ar fi că Sibiul este un oraș care trăiește la zi și nu în trecut. Celalat ar fi un răspuns mai puțin mediatizat pe tema regimului partidelor.

2 Victor Ponta

2.1 Superficialitate și neadevăr

USL și apoi PSD singur au transformat fluiditatea într-o strategie de guvernare. Această frază nu este deloc ironică. Spre oroarea celor care nu înțeleg decât de cuvântul comisiilor prezidențiale sau academice, guvernarea Ponta a devenit campioană al stilului: „începem acum și pe urmă mai vedem noi”. Per total asta a dus la o deblocare perversă a birocrației și la un feedback robust (și furibund) al societății civile. Prețul acestul stil agil este că din când în când vei da tare cu capul în zid – vezi cazul Roșia Montană.

Problema este chiar mai serioasă pentru un președinte. Acesta trebuie să vegheze marile echilibre interne și marile teme de politică externă. Adică lucruri la care improvizația nu e neapărat recomandată.

Apoi, superficialitatea duce la neadevăr. Cine are dreptate cu Roșia Montană – premierul sau deputatul? Nu știu, dar unul se înșeală cu siguranță. Să ne uităm și la dezbaterile între candidați. Fără să intru în detaliile argumentației (care e prea neutră valoric pentru aceste zile furtunoase), staff-ul lui Victor Ponta nu și-a propus să câștige campionatul Factual de afirmații false ci să îi dea premierului niște afirmații rezonabil plauzibile.

– Cu ce începeți?

– Cu „doua randunici”

– Care, că sunt patru?

2.2 George Maior

Nu am nimic împotriva persoanei domnului Maior. Dar nici în favoarea sa. Pentru că în calitatea sa de șef SRI, domnul Maior a desfășurat activități despre care nu ni se vorbește. Cum, deci, să îl accepți pe dl Maior că prim-ministru? Merităm, și merită și el, o perioadă de respiro.

– Domnișoară, dumneavoastră aveți o prezență… Noi urmărim…

– Să nu fim urmăriți

2.3 Mică frustrare personală

Când a început a-și declară mândria de a fi ortodox, am stat și m-am întrebat dacă asta corespunde rușinii sau mediocrității de a fi catolic. Am aflat destul de repede că toți monoteiștii suntem OK și eventual ateii sunt ăia nașpa.

2.4 Și totuși…

Ca și în cazul lui d-lui Iohannis, nu doresc sa esențializez. Abilitatea de a nu zăbovi asupra trecutului este ușor de rationalizat. În termenii lui Cristian Ghinea (care cu siguranță nu îl sustine pe Victor Ponta):

Orban is an ideologue. […] He is convinced that liberal democracy is hurting Hungary, and when he is criticized by Brussels, he is happy. Ponta is not like that. He is opportunistic. He grabs as much power as he can and, when he meets resistance, he stops.

Andrei Tiut