Marele pariu al lui Obama în Asia Răspunde

130916

Octavian Manea despre strategia americană în Asia, pentru Revista 22

În relațiile internaționale, fie că ne raportăm la aliați sau la adversari, percepția contează. Aceas­ta influențează calculul decidenților, determină politici și comportamente, mobilizează opiniile publice. În ultimă instanță, reasigurarea strategică, dar și descurajarea, idei centrale în diversele crize regionale, reprezintă exerciții ample de comunicare. Din această perspectivă, cel mai recent turneu al președintelui Obama din Asia (în China, Birmania și Australia) nu face o excepție. Multe dintre ințiativele anunțate au o simbolistică aparte pentru zona Asia-Pacific (precum discursul ținut alături de lidera opoziției birmane, Aung San Suu Kyi), ca de altfel și pentru întreaga societate internațională (plafonarea emisiilor de dioxid de carbon până în 2030 de către Chi­na).

Aroganţa Chinei

Dar chiar în momentul în care era anunțat un pachet cuprinzător de măsuri menite să regleze interacțiunile militare dintre puterea în ascensiune și cea care asigură integritatea păcii și stabilității în Pacificul de Vest, Beijingul nu a pierdut ocazia să-și etaleze mușchii de secol XXI și să trans­mită un mesaj regiunii, că de acum joacă într-o altă ligă. Astfel, China a dezvăluit lumii prototipul noului său avion invizibil, o copie apropiată versiunii americane de F-35. Foarte probabil, nimic nu a fost întâmplător. Există o istorie recentă foarte bogată în acest sens de ridiculizare a reprezentantului SUA și, prin aceasta, de intimidare a regiunii. Acum, victima acestei coregrafii a fost chiar arhitectul pivotului SUA în Asia-Pacific, poate cea mai importanta inițiativă de politică externă a Administrației Obama. În trecut, Leon Panetta, dar și Robert Gates au fost supuși aceluiași ritual. În memoriile sale, Gates povestește un episod din timpul vizitei sale din octombrie 2010, când Bejingul prezenta primele fotografii ale unui avion invizibil – așa-numitul J-20. „A fost cel mai mare F**k You pe care puteai să îl primești“ din partea armatei chineze. Cam la fel și astăzi.

Reconfirmarea pivotului

Desigur toate nuanțele așteptate și care în ultimii ani au consacrat agenda pivotului american în Pacific au fost punctate. La Beijing, Obama a reiterat interesul fundamental al Americii în menținerea libertății de navigație, un bun public internațional tot mai expus în Mările Chinei de Sud și Est. Apoi, în discursul de la Universitatea Queensland din Australia, Obama a vorbit despre faptul că ordinea ideală de securitate în Asia trebuie să se fundamenteze nu pe sfere de influență, pe coerciție sau intimidarea națiunilor mici de către marile puteri, ci pe norme internaționale și ali­anțe de apărare colectivă. Mai mult, Obama a reasigurat întreaga regiune că în spatele acestor piloni ai stabilității se va afla umbrela americană:

O putere a Pacificului, Statele Unite și-au investit sângele și resursele pentru a extinde această viziune. Nu doar vorbim despre aceasta, ci investim în ea. Generații de americani au servit și au murit în Asia Pacific pentru ca popoarele regiunii să trăiască libere. Așadar, nimeni nu ar trebui să ne conteste voința și angajamentul față de aliații noștri.

Pe acest fond, președintele american a reamintit ingredientele pivotului, o inițiativă prin care va asigura o prezență militară sporită în Singapore, Filipine, Australia, urmând ca, până la sfârșitul deceniului, 60% din flota navală și aeriană a Statelor Unite să fie concentrată în Pacific.

O nouă strategie de offset

Până aici, nimic nou sub soare. Însă în weekendul trecut, în marginea turneului asiatic, departe de lumina reflectoarelor, Administrația Obama se prea poate să fi dezvăluit cea mai importantă inițiativă a sa în materie de politici de apărare care, dacă va fi dusă la bun sfârșit, fiind consolidată de următorul președinte, poate avea un impact similar celui înregistrat sub Ronald Reagan. Acesta a speculat masiv așa-nu­mita „revoluție în afaceri militare“ a anilor ‘80 pentru a înclina decisiv balanța de putere în defavoarea URSS, câștigând Răz­boiul Rece.

Nu este deloc întâmplător că șeful Pentagonului, Chuck Hagel, și-a anunțat Inițiativa de Inovare în Apărare chiar sub cupola Bibliotecii Prezidențiale Ronald Reagan. Prin acest program se dorește pregătirea unei noi fundații de apărare, a unui altfel de Pentagon, a unui sistem de descurajare regândit pe tehnologiile secolului XXI – robotică, drone, printing-ul 3D.

În cele din urmă, este singura modalitate de a asigura prin fapte credibilitatea pivotului asiatic, precum și a pachetului de reacție rapidă anunțat la cel mai recent summit NATO pentru protejarea flancului estic al Alianței. Desigur, toate acestea sunt măsuri ne­cesare, dar insuficiente pentru că nu răspund pe deplin datelor actuale ale mediului de securitate contemporan. Pe scurt, s-a vorbit mult în ultimul timp de o criză de credibilitate a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite. Și pe bună dreptate. Fun­da­ția tehnologică pe care se sprijină aceasta este tot mai demodată, tot mai îngustă, în măsura în care competitorii au recuperat decalajul, investit masiv în tehnologii care anulează avantajele competitive care până nu de mult erau o marcă înregistrată americană și care transformau SUA într-o putere expediționară globală. Însă avantajele sale rămâneau fără egal într-o lume în care capacitatea de a domina mările, aerul și spațiul erau fără rival. Dar de ani buni, arsenalele antiacces și de interdicție regională deținute de China și Rusia proliferează: „sisteme anti-navă, antiaeriene, antisatelit gândite să contracareze avantajele tradiționale ale SUA, în special capacitatea de a-și proiecta puterea în orice regiune“, avertiza Hagel în septembrie.

image-thumb1377684987

Sistem anti-navă Bastion-P cu baza la sol

Acestora li se adaugă o impresionantă colecție de rachete de croazieră și bombardiere cu raza lungă de acțiune, submarine, plus mijloace de război electronic. Din această perspectivă, Marea Chinei de Sud, dar și Marea Neagră se înscriu în tendință, devenind pas cu pas „lacuri anti-acces“. Cu alte cuvinte, capacitatea de ranforsare și alimentare din afară, inclusiv o eventuală intervenție pentru protejarea dreptului de tranzit în apele internaționale sunt puse sub semnul întrebării.

„Fără superioritate tehnologică, forța și credibilitatea alianțelor noastre va avea de suferit. Angajamentele noastre față de aplicarea regulilor și normelor de drept internațional pot fi puse la îndoială atât de prieteni, cât și de adversari. Semnele de întrebare referitoare la capacitatea noastră de a câștiga razboaiele viitorului pot submina potențialul nostru de a le descuraja“, rezuma Hagel miza următorilor ani.

Modelul din care se inspiră astăzi Administrația Obama are profunde rezonanțe istorice. A mai fost aplicat de către Eisenhower în anii ’50 (prin așa-numita politică de New Look, când armele nucleare devin principala piesă de descurajare a unei invazii sovietice), dar mai ales de către Administrația Carter în a doua jumătate a anilor ‘70. Aceasta din urmă se afla într-o conjunctură deloc de invidiat: balanța de putere convențională și chiar cea nucleară avantajau net URSS, iar eli­tele militare sovietice ajunseseră să creadă în șansele de reușită ale unei campanii de tip blietzkrieg asupra NATO. În acest context, era nevoie de o strategie de off­set, de o formulă care să compenseze dezechilibrul, investind în avantaje comparative unice Statelor Unite. Ulterior, specularea tehnologiei IT prin dezvoltarea de senzori avansați de recunoaștere și avertizare timpurie, inclusiv de arme inteligente ghi­date prin GPS vor revoluționa balanța de putere din Europa. În definitiv, așa cum arată me­mo­riile lui Robert Gates, Carter este cel care „a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, altfel o componentă care a jucat un rol esențial în înfrângerea URSS. Obama își joacă astăzi propria șansa de a fi un Carter de secol XXI.

„Revoluția antiamericană”

„În 1990, dominam convențional întreg spectrul. Rețeaua noastră globală de comandă și control nu se afla sub amenințarea unui atac cibernetic. Sateliții noștri erau în afara oricărui pericol. Ne bucuram de libertatea de acces în aer, pe apă și pe uscat. Astăzi, competitorii noștri investesc masiv în capabilități și armamente care ne contestă în toate aceste domenii“, spunea vinerea trecută Bob Work, numărul doi din ierarhia Pentagonului.

Inadecvarea NATO

Rusia nu putea intra în competiție directă cu SUA, ale căror avantaje tehnologice erau de nedepășit. Însă putea investi în „anticorpi“, într-o sumedenie de sisteme care să-i neutralizeze avantajele. Supoziția americană era aceea a unui mediu benign, care, la adăpostul monopolului tehnologic, ar fi permis forțelor sale expediționare accesul în orice regiune de pe glob. Or, acum trăim într-o lume nouă. O lume în care forțele antiacces domină.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s