Brexitul reprezintă o provocare multiplă pentru România – o dată în plan bilateral, pe urmă la nivel comunitar și în final la nivel euroatlantic. Marea Britanie este unul dintre pilonii fundamentali ai Alianțeli nordatlantice. Deși #brexitul nu înseamnă părăsirea NATO, rolul Marii Britanii în alianță se va diminua pe termen mediu și lung. Lucru acesta se va datora în primul rând faptului că energiile politice și diplomatice ale Whitehall-ului vor fi absorbite de procesul de părăsire al UE – care este în esență inversul procesului de aderare.
În mod normal o alternanță la putere la Washington ar trebui să aducă schimbări minime în politica externă a unui stat, mai ales în cazul unei mari puteri. Dar cazul lui Donald Trump e cu totul special. Pe tot parcursul campaniei electorale din 2015-2016 acesta și-a manifestat opoziția față de sistemul de alianțe americane și împotriva ordinii liberale. Iar această opoziți nu este una recentă sau un artificiu de campanie. Iar pe 8 noiembrie 2016, în materie de politică externă, americanii au avut de ales între două opțiuni: pe de o parte continuarea actualului rol de garantor al ordinii globale, pe de alte parte abandonarea acestui rol în spatele sloganului America First! care definește interesul național american de într-un mod obtuz. More…