Astăzi 1 Decembrie sărbătorim 95 de ani de la Marea Unire de la 1918 – actul a dus la crearea statului naționale românesc așa cum îl înțelegem astăzi. Fiind o cifră „rotundă” Ziua Națională va fi sărbătorită cu „mare fast”. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că tradiționala defilare de 1 Decembrie de sub Arcul de Triumf va fi cea mai mare din ultimii 20 de ani, asta în ciuda faptului că 60% din echipamentul forțelor armate este considerat în Cartea Albă a Apărării ca fiind inoperabil sau că există probleme în ceea ce privește protecția spațiului aerian al României și al NATO din cauza vechimii sistemelor de armament aflate în dotarea Forțelor Aeriene. Dar românii trebuie să simtă că astăzi este o zi specială, iar politicienii sunt pregătiți să le ofere un spectacol pe măsură așteptărilor lor – de vreme ce românii acordă „Armatei” o încredere disproporționată în raport cu Parlamentul sau Guvernul, ca să nu mai vorbim de încrederea acordată partidelor politice.

Dar acest comentariu nu este dedicat analizei sociologice a modului în care se face mobilizare politică de Ziua Națională. Începând cu acest an se intră într-un ciclu extrem de de delicat din punctul de vedere al semnificațiilor culturale și politice al aniversărilor/comemorilor naționale – astfel în perioada 2014-2019 se împlinesc 100 de ani de la începutul, respectiv finalul Primului Război Mondial.

Perioada următoare reprezintă un moment delicat pentru statele europene, dar și pentru proiectul Europei Unite – nu trebuie uitat că o parte din originile Uniunii Europene de astăzi se regăsesc, parțial, în hecatomba Marelui Război. Anstfel în 2014 se vor comemora 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, în 2016 se vor comemora 100 de ani de la bătăliile de la Verdun și Somme, în 2016 se vor comemora 100 de ani de la intrarea României în război de partea forțelor Antantei, în 2017 se vor comemora 100 de ani de la implicarea SUA în război, iar pe 11 noiembrie la ora 11 se vor comemera 100 de ani de Armistițiul care a pus capăt conflagrației mondiale. Tot în 2017 se vor împlini 100 de ani de la izbucnirea Revoluției Bolșevice, evenimentul din Primul Război Mondial care a marcat cel mai mult istoria secolului XX. Iar în 2019 se vor aniversa 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Versailes, actul diplomatic și juridic care a închis conflictul, dar care nu a reușit să genereze un mediu de securitate stabil. 20 de ani mai târziu, în 1939, națiunile europene se confruntau din nou, în esență din aceleași rațiuni, într-un război care s-a dovedit mult mai distructiv pentru Europa decât Marele Război.

Statele Europei Centrale și de Est își datorează existența și în mare parte granițele din prezent, deznodământului Primului Război Mondial. Fără dispariția Imperiului Austro-Ungar, Imperiului Țarist și a Imperiului German nu am putea discuta astăzi despre Polonia, Cehia și Slovacia (fosta Cehoslovacie), Ungaria, Austria, Iugoslavia (acum defunctă) și bineînțeles, România modernă. Deznodământul războiului nu a pus însă capăt rivalităților naționale sau iredentismului din această partea a bătrânului continent: Ungaria a rămas marea nemulțumită a noilor aranjamente teritoriale ale sistemului de tratate de la Versailles, Cehoslovacia și Polonia au avut pe durata perioadei post-belice o dispută teritorială legată de soarta Teschen-ului, problema minorităților naționale în Cehoslovacia, Polonia și România, etc.

La aproape 100 de ani de la consumarea acestor evenimente a venit momentul să depășim vechile rivalități naționale și să evităm reproducerea naționalismelor iredentiste care au provocat atâtea tragedii în această parte a Europei. A venit momentul împăcării și reconcilierii și în această parte a continentului. În cazul României este bine ca această perioadă unică prin semnificațiile sale, să fie utilizată pentru a ajunge la o reconciliere culturală și istorică cu Ungaria. Deși suntem membrii ai UE și NATO, între maghiari și români încă mai plutește umbra naționalismului iredentist. Este momentul ca această umbră să fie îndepărtată simbolic dintre cele două state. Având în vedere ocazia unică prilejuită de comemorările Primul Război Mondial a sosit momentul ca România și Ungaria să închidă un capitol important din istoria lor. Prin urmare recomand organizarea unor ceremonii comune de comemorare a evenimentelor din timpul Marelui Război. Un punct de plecare ar fi invitarea la parada militară de anul viitor organizată de 1 Decembrie a trupelor maghiare care să defileze pe sub Arcul de Triumf alături de militarii români, așa cum se cuvine între aliați și vecini.

Autoritățile române, ar trebui în următorii 5 ani să făcă un efort serios de imaginiație – știu că le cer imposibilul – și să folosească această perioadă comemorativă pentru a explora semnificațiile istorice și culturale ale Marelui Război. Ar fi recomandat ca discursul pseudo-triumfalist și naționalist să fie înlocuit cu o abordare mai reținută, orientată spre înțelegerea participării României la prima conflagrație mondială. Pe scurt mai puțin festivism și mai multă substanță în manifestărilor ce vor urma în următorii 5 ani.

George VIŞAN