Scurtă diagnoză a jihadului european Răspunde

uk-choudary-610x315

Privite în perspectivă, se conturează un tipar posibil al jihadiștilor home-grown din Europa. Sunt preponderent musulmani tineri, din generația a doua și a treia, aparent integrați, vorbesc limba culturii gazdă, urmează un traseu educațional standard (chiar și studii superioare), sunt deseori dedicați comunității, relativ absorbiți pe piața muncii (chiar dacă nu în profesiile la care visează), mai aproape de clasa de mijloc decât de zona proletară. Etnic, ei provin din comunitățile legate ombilical de statul gazdă european printr-un trecut colonial: pakistanezi în cazul Marii Britanii, marocani în Spania, algerieni în Franța. Și “grație“ multiculti-ului britanic, precum și asimilaționismului francez, ei au ajuns să trăiască în ghetouri urbane și enclave culturale, în realitate veritabile polis-uri paralele, separate de societatea mainstream. Probabil în această fractură se află și criza identitară a acestei generații: sunt prinși, scindați între cultura părinților și cea a societății formale. Nu se regăsesc, nu aparțin pe deplin nici uneia, nici alteia. Cum spunea John Mackinlay, se află într-un no man’s land cognitiv. Însă pe acest teren fertil se plantează radicalismul.

„Rinocerizarea“ acestor indivizi nu se produce într-un vid. De obicei, transformarea lor în teroriști se produce pe fondul interacțiunii cu o componentă subversivă, cu „antreprenorii jihadismului“, acești revoluționari de profesie, care le speculează vulnerabilitățile, le modelează mintea, le hrănesc frustrările și le oferă o țintă la îndemână: societatea gazdă. Să ne amintim de rețeaua de predicatori, moschei și librării militante, o întreagă lume subversivă care se dezvoltă în Londra sfârșitului de secol XX, sub coordonarea și în jurul șeicilor Al-Qaeda (Abu Hamza al-Masri, Haydar Abu Doha, Abu Qatada, Omar Bakri Mohammad). Este mediul în care se formează ca teroriști atentatorii din iulie 2005. More…

Reclame

În umbra eșecului multiculturalismului 9

Acesta nu este un articol despre cazul Breivik sau despre multiculturalism, ci despre cei care folosesc acest caz şi această etichetă ca umbrele largi sub care pot fi îngrămădite lucruri foarte diferite. În acest articol voi discuta două discursuri care au creat un raport direct între crima unui extremist şi eşecul unei aşa-zise politici europene de încurajare a multiculturalismului. Cred că nici una dintre ele nu a fost suficient abordată pentru că posibilitatea problematizării acestor două tipuri de discurs este ea însăşi ceva ce ar trebui chestionat cu atenţie. More…