Scurtă diagnoză a jihadului european Răspunde

uk-choudary-610x315

Privite în perspectivă, se conturează un tipar posibil al jihadiștilor home-grown din Europa. Sunt preponderent musulmani tineri, din generația a doua și a treia, aparent integrați, vorbesc limba culturii gazdă, urmează un traseu educațional standard (chiar și studii superioare), sunt deseori dedicați comunității, relativ absorbiți pe piața muncii (chiar dacă nu în profesiile la care visează), mai aproape de clasa de mijloc decât de zona proletară. Etnic, ei provin din comunitățile legate ombilical de statul gazdă european printr-un trecut colonial: pakistanezi în cazul Marii Britanii, marocani în Spania, algerieni în Franța. Și “grație“ multiculti-ului britanic, precum și asimilaționismului francez, ei au ajuns să trăiască în ghetouri urbane și enclave culturale, în realitate veritabile polis-uri paralele, separate de societatea mainstream. Probabil în această fractură se află și criza identitară a acestei generații: sunt prinși, scindați între cultura părinților și cea a societății formale. Nu se regăsesc, nu aparțin pe deplin nici uneia, nici alteia. Cum spunea John Mackinlay, se află într-un no man’s land cognitiv. Însă pe acest teren fertil se plantează radicalismul.

„Rinocerizarea“ acestor indivizi nu se produce într-un vid. De obicei, transformarea lor în teroriști se produce pe fondul interacțiunii cu o componentă subversivă, cu „antreprenorii jihadismului“, acești revoluționari de profesie, care le speculează vulnerabilitățile, le modelează mintea, le hrănesc frustrările și le oferă o țintă la îndemână: societatea gazdă. Să ne amintim de rețeaua de predicatori, moschei și librării militante, o întreagă lume subversivă care se dezvoltă în Londra sfârșitului de secol XX, sub coordonarea și în jurul șeicilor Al-Qaeda (Abu Hamza al-Masri, Haydar Abu Doha, Abu Qatada, Omar Bakri Mohammad). Este mediul în care se formează ca teroriști atentatorii din iulie 2005. More…

Sfera publică românească și masacrul de la Charlie Hebdo 1

10906375_883123821718641_6781486988614519239_n

Cea mai gravă eroare comisă de intelectualii publici români este lipsa de înțelegere pentru activitatea Charlie Hebdo, care este raison d’être al acestei reviste franceze, de unde și condamnarea post-mortem a caricaturiștilor și jurnaliștilor uciși pe 10 ianuarie în Paris, pe motiv de impietate și blasfemie. Ceea ce nu a înțeles majoritatea absolută a celor care au comentat masacrul de la Charlie Hebdo e că activitatea jurnaliștilor asasinați de gloanțele teroriștilor Al Qaeda, viza condamnarea fanatismului religios și a violenței comisie în numele unei religii. Este o nuanță care a scăpat cu totul din „dezbaterile” românești privind evenimentele de la Paris.

Valoarea estetică sau bunul gust al caricaturilor din Charlie Hebdo sunt secundare oricărei discuții privind atentatul propriu-zis sau libertatea de expresie. Activitatea redacției de la Charlie Hebdo se înscrie într-o tradiție europeană din care fac parte Erasmus și Voltaire, o tradiție absentă din păcate din cultura românească. În cazul Franței nu mai pun la socoteală efectele Revoluției Franceze asupra percepției religiei, a Afacerii Dreyfus (1894) și a Legii privind separația dintre stat și biserică din 1905, fundamentul laicismului francez. În ciuda francofonismului asumat al unei părți a elitei intelectuale românești, judecând după reacțiile la atentatatul terorist de la Paris din 10 ianuarie, valorile Republicii Franceze nu par să fie deloc înțelese. More…

Anders Breivik: între Fight Club și Mad Max sau ideologia unui terorist Răspunde

Preluăm cu permisiunea autorului un nou articol al lui Octavian Manea, publicat în Revista 22.

„Cred că asta este ultima mea postare. Este vineri, 22 iulie, ora 12.51. Sincere salutări”. Semnătura aparţine lui Anders Breivik, de 32 de ani, autointitulat Comandant al Cavalerilor Justiţiari. Apoi a urmat carnagiul: a detonat o bombă în zona guvernamentală din Oslo, apoi a luat cu asalt o şcoală de vară, strategic izolată pe o insulă. A tras fără alegere, foc cu foc, în tot ce mişca. Bilanţul? A fost cel mai sângeros atac după cel de-al doilea război mondial întâmplat pe teritoriu norvegian: 76 de morţi şi 96 de răniţi.

More…