Despre atentate și musulmani, pe intervalul generos dintre genocid și prostioară 1

PRR_4715
Am observat astfel ca pe lângă sentimentul copleşitor şi nejustificat, la urma urmelor, al catastrofei iminente şi totale, aceşti prieteni ai mei suferă de o frustrare palpabilă. Nimeni, cu excepţia tovarăşilor lor de cuib, blog şi share, nu pare să îi bage în seamă. Ei au înţeles şi problema, deţin şi soluţia şi sunt dispuşi să o explice oricui sta să asculte, dar, cu toate astea, nici criminala de Merkel, nici pămpălăul de Obama, nici fătălăul de Hollande nu le acorda vreun grăunte de atenţie, ba dimpotrivă, continua în ignoranţa lor vinovată să sinucidă Europa în fel şi chip.

Ei bine, pentru că sunt prietenii mei, mă ofer să pun pe masă o posibilă explicaţie pentru indiferenţa pe care autorităţile euroatlantice o afişează faţă de punctul lor de vedere. Şi sper că cei cărora mă adresez să accepte această explicaţie şi să mediteze asupra ei, chiar aşa cum e ea, produsă de un macoveist multiculti corect politic progresist liberal şi cam cretin care nu postează pe Facebook decât ca să citească lumea ce scrie şi să dea like. More…

Marele scandal al geamiei turcești 2

Omar-Sharif-peter-otoole-009

Rareori spațiul public românesc a fost inundat de asemenea valuri imense de prostie, ignoranță, populism, șovinism și intoleranță religioasă ca în cazul construcției unei moschei în București finanțată parțial de statul turc.

Probabil cea mai mare șansă de evitare a radicalizării studenților musulmani din România sau a musulmanilor care s-au stabilit în țara noastră după 1990 și care provin din state care se confruntă cu radicalismul islamic este acest centru care va funcționa pe lângă moscheea sponsorizată de statul turc. More…

Sfera publică românească și masacrul de la Charlie Hebdo 1

10906375_883123821718641_6781486988614519239_n

Cea mai gravă eroare comisă de intelectualii publici români este lipsa de înțelegere pentru activitatea Charlie Hebdo, care este raison d’être al acestei reviste franceze, de unde și condamnarea post-mortem a caricaturiștilor și jurnaliștilor uciși pe 10 ianuarie în Paris, pe motiv de impietate și blasfemie. Ceea ce nu a înțeles majoritatea absolută a celor care au comentat masacrul de la Charlie Hebdo e că activitatea jurnaliștilor asasinați de gloanțele teroriștilor Al Qaeda, viza condamnarea fanatismului religios și a violenței comisie în numele unei religii. Este o nuanță care a scăpat cu totul din „dezbaterile” românești privind evenimentele de la Paris.

Valoarea estetică sau bunul gust al caricaturilor din Charlie Hebdo sunt secundare oricărei discuții privind atentatul propriu-zis sau libertatea de expresie. Activitatea redacției de la Charlie Hebdo se înscrie într-o tradiție europeană din care fac parte Erasmus și Voltaire, o tradiție absentă din păcate din cultura românească. În cazul Franței nu mai pun la socoteală efectele Revoluției Franceze asupra percepției religiei, a Afacerii Dreyfus (1894) și a Legii privind separația dintre stat și biserică din 1905, fundamentul laicismului francez. În ciuda francofonismului asumat al unei părți a elitei intelectuale românești, judecând după reacțiile la atentatatul terorist de la Paris din 10 ianuarie, valorile Republicii Franceze nu par să fie deloc înțelese. More…

În umbra eșecului multiculturalismului 9

Acesta nu este un articol despre cazul Breivik sau despre multiculturalism, ci despre cei care folosesc acest caz şi această etichetă ca umbrele largi sub care pot fi îngrămădite lucruri foarte diferite. În acest articol voi discuta două discursuri care au creat un raport direct între crima unui extremist şi eşecul unei aşa-zise politici europene de încurajare a multiculturalismului. Cred că nici una dintre ele nu a fost suficient abordată pentru că posibilitatea problematizării acestor două tipuri de discurs este ea însăşi ceva ce ar trebui chestionat cu atenţie. More…

Anders Breivik: între Fight Club și Mad Max sau ideologia unui terorist Răspunde

Preluăm cu permisiunea autorului un nou articol al lui Octavian Manea, publicat în Revista 22.

„Cred că asta este ultima mea postare. Este vineri, 22 iulie, ora 12.51. Sincere salutări”. Semnătura aparţine lui Anders Breivik, de 32 de ani, autointitulat Comandant al Cavalerilor Justiţiari. Apoi a urmat carnagiul: a detonat o bombă în zona guvernamentală din Oslo, apoi a luat cu asalt o şcoală de vară, strategic izolată pe o insulă. A tras fără alegere, foc cu foc, în tot ce mişca. Bilanţul? A fost cel mai sângeros atac după cel de-al doilea război mondial întâmplat pe teritoriu norvegian: 76 de morţi şi 96 de răniţi.

More…