De câţi oameni ai nevoie pentru a pune degetul pe rana rasismului? Mai întâi avem un Agresor, cel care prin cuvinte sau fapte identifică un Altul, cel care va fi victima cuvintelor sau faptelor sale. Între cei doi se află o prăpastie, pe care primul o declară cu mândrie, o impune celui de-al doilea, care este deci silit să conştientizeze ruptura cu umilinţa acceptării sau furia celui nedreptăţit. Totuşi, mai e nevoie de ceva în acest joc care nu e încă o relaţie. Un al treilea trebuie să apară cu necesitate. Acesta este Martorul. Abia acesta, al treilea, este cel capabil să definească ruptura pentru a decide dacă avem de-a face cu un conflict între două părţi ce îşi reclamă fiecare dreptatea, ori dimpotrivă, avem de-a face cu o parte angajată nu într-un conflict, ci într-un efort (individual sau colectiv) de suprimare a drepturilor celuilalt de a pretinde o relaţie. Victima (individ sau grup), în acest caz, ar fi condamnată fără drept de apel să accepte termenii esenţialişti prin care e definită de agresor şi astfel să îşi ducă existenţa impusă de aceşti termeni. Şi să nu ne lăsăm amăgiţi. Aceşti termeni produc şi reproduc constant condiţiile socio-economice, culturale şi psihologice prin care viaţa victimei va fi definită în cel mai concret mod de termenii agresorului.