Finanţele, USL şi cele două paradigme ale corupţiei (early warning) 5

În ultimele zile şi săptămâni s-au acumulat o serie de informaţii despre ce (nu) face guvernul cu banii noştri şi aceste informaţii merită discutate. Astfel, se cheltuie mai puţini bani pe media (TVR) şi diplomaţie culturală (ICR). Vom cheltui (ni se spune) mai puţin cu investiţiile Ministerului Dezvoltării. Cheltuim deja mai puţin cu Hidroelectrica şi vom cheltui (poate) mai puţin cu Oltchim. Chiar şi aşa se pare că nu este de ajuns, aşa că MF a fost trimis să caute sfântul graal al bugetelor: lărgirea bazei de impozitare combinată cu întărirea colectării (1, 2, 3). Cum putem explica deci această serie de evenimente?

Ipoteza 1. Sub masca economiilor USL continuă să urmărească distrugerea instituţională a statului. Din fericire această ipoteză nu pare să se susţină. Insolvenţa Hidroelectrica este deocamdată utilă, TVR nu a devenit (surprinzător!) televiziune de partid şi – la limită – chiar şi ICR are un manager cu un CV potrivit.[i]

Ipoteza 2.  Sub masca economiilor USL caută noi oportunităţi de a fura. Această ipoteză cade sub briciul lui Okham. Altfel spus, există căi vechi şi testate de a fura, nu este cazul să inventăm încă una, şi încă sub ochii miraţi ai publicului.

Ipoteza 3. USL caută bani pentru a susţine promisiunile făcute populaţiei. Nu vorbim neapărat de promisiunile maximale ci de cele pe care în altă parte le-am numit fundamentale („ne-ambigue şi pe care partidul/politicianul nu le poate abandona decât cu costuri electorale prohibitive”):

La nivelul cetăţeanului, măcar în prima fază, se va încetini retragerea statului din societate (desfiinţare de spitale, şcoli, etc.). […]

În funcţie de mulţi factori, între care FMI joacă un rol proeminent, asta poate însemna orice între o abandonare a austerităţii şi o austeritate mai analitică, mai grijulie faţă de nevoile populaţiei şi funcţionarea sistemelor.

*

Bun, favorizând această ipoteza 3, care sunt sursele de atragere de bani? Mi se pare că le putem reduce la trei:

  1. Scăderea investiţiilor statului.
  2. Continuarea aplicării formulelor FMI, deşi cu limitări.
  3. O oarecare asanare financiară mai în profunzime a statului.

Toate trei căile mi se par a avea efecte pozitive sau măcar neutre. În timpul guvernării Boc se mergea pe formula:

ieşire din criză prin investiţii + impozite = keynesianism =

= creşterea rolului statului în economie =

= politici de stânga (sic)

În mod cumva surpinzător Guvernul Ponta pare a alege diferit:

tăierea investiţiilor

= scăderea statului în economie + controlul impozitelor=

= politici de dreapta.

Evident, am făcut mai sus o simplificare radicală. Printre altele să nu uităm că restrângerea statului nu e dictată de convingeri ideologice, ci de nevoia non-ideologică de a atrage şi menţine electorat, ambalată în limbaj uşor stângist.

Personal (am spus asta de câteva ori) nu cunosc teoria economică sau studiile de caz care să măsoare şi să documenteze virtuţile keynesianismului în economii cu slabă productivitate, aşa că trebuie să susţin tăierea investiţiilor.

Apoi relaţia cu Fondul este destul de neutră. Mare parte din obiectivele fixate ţin până la urmă de logica aritmetică. Sunt aceleaşi pe care le-ar folosi orice guvern ca să asigure sustenabilitatea bugetului. Doar că FMI încearcă să ne oblige să le aplicăm înainte de  a fi prea târziu. Problema oricărui guvern este ce alege dintre opţiunile disponibile şi ce face după aceea.

În sfârşit, trebuie să ţinem cont că aşteptările faţă de guvernul Ponta sunt mult mai mari decât  cele pe care le-ar fi avut guvernele Boc sau Ungureanu. Este probabil că simpla conformitate cu regulile fondului şi anularea finanţării terenurilor de sport în pantă nu sunt de ajuns. Astfel Guvernul trebuie să apeleze la măsuri mai dure, mergând până la o  reformă financiară a statului, asanând găuri negre şi folosind banii economisiţi pentru a petici serviciile sociale şi ale administraţiei de stat:

 

Aci săltat din cornuri, aci lăsând pe-o rână,

Se războia cu valul un preaciudat caic:

Nici vâsle şi nici pânze; catargul, mult prea mic.

Dar jos, pe lunga sfoară, cusute între ele,

Uscau la vânt şi soare tot felul de obiele,

Pulpane de caftane ori tururi de nădragi;

(Ion Barbu – Nastratin Hogea la Isarlâk)

 

Beneficiile acestei abordări, deşi ne-aparente, pot fi substanţiale. Pe vremea când luam în serios programul economic al Guvernului Boc îi reproşam acestuia că nu foloseşte oportunitatea tăierilor bugetare pentru a crea un aparat de stat mai suplu. Vorbind despre strategia Macovei am argumentat că o simplă abordare poliţistă şi juridică nu a putut reforma statul şi este nevoie, printre altele, de un control al fluxurilor de bani. Ori, în cel mai bun caz, tocmai asta face USL. Tăind din economia de stat tai oportunităţi de corupţie şi disfuncţionalitate. Şi, spre deosebire de tăierile salariale ale domnului Boc, privatizările şi restructurarea impozitelor pot rămâne şi după criză .

Despre Teoria Corupţiei

Problema abordării de mai sus este că intră în contradicţie cu un construct intelectual vechi şi venerabil: Teoria Corupţiei. Aceasta spune că statul român este în mod fundamental infiltrat de cultura politică a corupţiei şi din sânul său nu pot răsări reforme organice ci doar – eventual – indivizi excepţionali dotaţi cu pasiune morală şi putere organizaţională. USL nu pretinde a avea aceste rare abilităţi carismatice, deci nu se califică nici măcar la excepţii. Trebuie totuşi să nu privim corupţia global ci să distingem între două paradigme.

Corupţia întunecată apare atunci când beneficiul personal este însoţit de pagube materiale mult mai mari. Aici intră furtul ţevilor de irigaţii, căpuşarea firmelor de stat până în faliment şi închiderea cvasi-aleatorie de spitale sub guvernarea Boc. Efectul acestei corupţii este temperarea radicală sau anularea dezvoltării. Spune Ștefan Popescu:

În narco-state şi în statele mafiote există o regulă de fier – limitarea investiţiilor la un nivel la care să nu producă o bunăstare generalizată şi o dezvoltare pe orizontală a economiei, întăreşte autoritatea grupului care deţine puterea. (sursa)

Dar chiar dacă nu abordăm lucrurile atât de radical, strategiile de furt bazate pe minimă rezistenţă sunt de multe ori suficiente pentru a distruge componente vitale ale sistemului căpuşat. Corupţia întunecată este un parazit malign.

Prin contrast corupţia „luminată” încearcă să minimizeze pagubele şi chiar cei corupţi caută să menţină funcţionalitatea instituţiilor afectate. Aici intră privatizarea SIDEX, negocierile de aderare la UE sau şpaga medicală. Corupţia luminată încearcă să fie o tumoare benignă, uneori chiar un organism în simbioză cu sistemul căpuşat.

Tradiţional clasa politică a oferit între 1996 şi 2009 un exemplu de corupţie luminată. Au fost făcute reforme, concedieri şi privatizări, s-a aderat la NATO şi UE, a apărut o clasă de mijloc incipientă. În general societăţii i s-a permis să se emancipeze de stat şi, celor care au dorit, li s-a permis să stea pe picioarele proprii. Totul fără o „reformă morală”, ba chiar păstrând sectoare întregi sub tirania corupţiei întunecate.

Îmi este destul de greu să evaluez în acest sens guvernarea Boc. Probabil îmi voi oferi un răspuns când voi înţelege dacă este adevărat că au fost blocate fonduri europene cu intenţie pentru a nu da bani în afara clientelei politice. Dar chiar şi aşa, PDL a trecut de partea întunecată a forţei în condiţii extrem de speciale: performanţa electorală a fost decuplată de Traian Băsescu de cea guvernamentală, astfel încât Emil Boc a putut guverna fără să se teamă de electorat. Când carisma lui Traian Băsescu s-a epuizat PDL mersese prea departe. Altfel spus, politicienii români sunt binevoitori chiar şi în ticăloşia lor.

În mod fundamental corupţia luminată este facilitată datorită aderării la UE care promite o creştere economică susţinută (catching-up) în schimbul anumitor criterii, Astfel, coruptul luminat acceptă să fure un procent mai mic în speranţa că acest procent se va calcula dintr-o bază mai mare în viitor. Beneficiul de mâine acoperă frugalitatea de astăzi:

[…] Vii, vecinici, din gingia prăselelor cumplite,

Albiră dinţii-n pulpă intraţi ca un inel.

Sfânt trup şi hrană sieşi, hagi rupea din el.

(Ion Barbu – idem)

În plus coruptul luminat are satisfacţia faptului că nu deviază de la comportamentul acceptabil social în România, ba uneori este chiar model de comportament.

*

Este toată această teorie nu doar elegantă ci şi probabilă? Este prea devreme să avem un răspuns. Tot ce putem şti este că există posibilitatea unui egoism raţional concordant cu interesele societăţii şi că avem o cultură politică capabilă să detecteze această oportunitate. Sau, pe scurt: în condiţii de epuizare a resurselor bugetare, campanile electorale creează (paradoxal) presiune în sensul unei gestionări mai rezonabile a banului public.

Dar raţionalitatea şi beneficiile egoismului raţional nu sunt în mod egal distribuite în USL. Cei ce ar promova o strategie de asanare a bugetului, cu elemente de reformă a veniturilor şi cheltuielilor au nevoie să îi elimine şi cumpere pe cei care cred că au mai degrabă de pierdut.

Andrei Tiut


[i] Fericirea este dublă. Ţara beneficiază. Iar modelul explicativ folosit de mine pe acest blog rămâne nemodificat in presupunerea că USL, având oroare de puterea personală căpătată istoric, înclină spre soluţii instituţionale.

Anunțuri

5 comments

  1. @Andrei
    Strategia mi se complet nesustenabila pe termen lung. Aveau o logica investitiile alea, mai ales in infrastructura. Acum USL nu are politic coerente la nivelul pensiilor (merge mai departe cu deficitul) si in educatie (BAC-ul profesional e o tampenie sinistra care va condamna la precaritate multe generatii si nu va furniza destui muncitori calificati economiei). Pe termen scurt s-ar putea inregistra cateva succese: Hidroelectrica, Tarom (poate daca nu se supara sindicatele care vor sa ramana la stat), Arpechim si Oltchim – cu toate ca cei care vor sa investeasca acolo sunt dubiosi (Dan Diaconescu, Gazprom si un nouveau riche autohton).

    USL tocmai a propus o politica de sanatate publica care seamana foarte mult cu cea a PDLului, prezinta un risc ridicat si ar putea produce rezultate suboptime. Vezi articolul lui Vlad Mixich.

    La partea cu coruptia Ponta calca pe bec si UE va fi cu ochii pe el ca pe butelie… Deci s-ar putea sa se trezeasca cu rapoarte MCV proaste, aderarea la Schengen amanata sine die si alte represalii….

    • Coruptia luminata nu e un panaceu universal, Scopul ei e conservarea clasei politice si in acest sens succesul este remarcabil.

      Nu am inca o parere despre legea sanatatii, dar alternetiva lui Mixich mi se pare naiva :).

      • Cred ca moartea isi are totusi rostul ei. Altfel ne inmultim peste masura si consumam tot si dupa aia murim… de plictiseala. Poate primii 1000 de ani de viata vesnica ar fi interesanti, dar dupa aia… Da, moartea e o primenire a naturii si e un lucru bun. Chiar si politicienii mor. 🙂
        Impozitele ar disparea daca n-ar fi politicienii sau s-ar transforma in contributii voluntare si directionate pe proiectele agreate de fiecare.
        Iar dragostea falsa nu cred ca exista.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s