Thomas Robert Malthus
Când Marx a prezis sfârşitul capitalismului, el a fost mai puţin revoluţionar decât se crede de regulă. Mai toţi economiştii clasici, de la Smith la Ricardo s-au preocupat de contradicţiile capitalismului şi au luat în considerare o decădere, sau măcar o stagnare a sa.
Una dintre formele cele mai populare ale acestei teorii este cea propusă de Thomas Robert Malthus, care porneşte de la o premisă foarte simplă: în timp ce populaţia creşte, cantitatea de pământ este relativ constantă. Orice lărgire a terenului arabil înseamnă de fapt introducerea în cultivare a unor pământuri mai puţin fertile, care vor livra mai din ce în ce mai puţin profit pentru fiecare unitate investită. Astfel banii se vor muta încet-încet dinspre industria care aduce prosperitate către agricultura care nu poate asigura decât subzistenţă.
Ieri plănuiam să încep o serie de postări care pun în discuţie diverse scenarii apocaliptice apărute după Malthus. Mă pregăteam să arăt cum „datorită faptului că Marea Britanie nu a intrat în foamete, această teorie nu mai este folosită ca atare”. Ei bine, Dan Şelaru, în Teren arabil, comentează malthusian/protecţionist decizia premierului Emil Boc de a impozita pârloaga:
„Dacă tot are de gând să facă o asemenea acţiune, aceasta ar trebui completată cu o lege prin care terenul agricol să nu poată fi vândut străinilor.”
Străinii sunt italienii care cumpără pământ în Timiş sau aiurea, deoarece căutarea de pământ arabil s-a transformat într-o nouă „goană după aur” (sic). În aceste condiţii populaţia României este ameninţată de foamete.
Deja merită în acest context să amintesc de ce nu a avut Malthus dreptate. Principiul economic expus de el se numeşte legea randamentului descrescător (nu vă plictisesc cu detalii) şi este la fel de valabil atunci ca şi acum. Chiar şi statistica folosită este, pentru acele timpuri, decentă.
Ceea ce îi scapă (lui şi altor economişti din epocă) este posibilitatea progresului sau, ca să fim precişi, a progresului infinit. De la momentul în care s-a scris Eseu asupra principiilor populaţiei până azi agricultura a înregistrat mai multe transformări radicale care au permis ţărilor prospere industrial să asigure hrana cetăţenilor la preţuri accesibile. Obezitatea şi bolile de inimă sunt astăzi problema cea mai mare a ţărilor dezvoltate şi nu subnutriţia.
Desigur, nu toate ţările au beneficiat în mod egal. Dar cel puţin odată cu apariţia revoluţiei verzi chiar şi unele ţări sărace au putut beneficia de o agricultură mai performantă.
Să ne întoarcem la italienii din Timiş. Nu pot susţine impozitele-penalitate din motive etice. Dar a promova „bătrânii care nu-şi mai pot lucra pământul” în dauna celor care au acces la elementele unei agriculturi de performanţă nu are logică. Viitorul nostru agricol este alături de cei care produc (italieni, români şi ale naţionalităţi) şi nu alături de cei care nu produc.
Iar despre foametea care va să vină eu sugerez să fim liniştiţi. Qatar-ul şi Japonia sunt preocupate de pământ pentru că literalmente nu au. Noi, ceilalţi, avem destul, cu condiţia să îl lucrăm bine. Dacă va fi secetă vom mări (ca şi până acum) importurile din Uniune. Iar dacă 20 de miliarde de oameni vor umple pământul, presupun că plantele pot fi crescută şi hidroponic (cel puţin Israelul poate).
Civitas Politics 
De ce reduci problema la doua variante, concentratrea proprietatii versus exploatatia pe suprafete mici?
E obligatorie deposedarea de proprietate, ca sa faci exploatare pe suprafete mari?
Exista varianta exploatatie pe suprafete mari/optime a proprietatilor mici, asa cum functioneaza societatile pe actiuni.
Ca forme de exploatare sunt cooperatile sau arenda.
In Romania nu proprietate fragmentata este cauza neexploatarii terenurilor, cat disparitia cererii, a complexelor de animale, a industriei de prelucrare a conservelor.
In Romania nu exista amatori sa ia terenurile in arenda pentru a le lucra, exista doar amatori de specula cu terenuri.
Rezultatele agricole care-l contrazic pe Malthus sunt bazate pe petrol, fiecare calorie de hrana obtinuta prin din agricultura intensiva are in spate 7 pana la 10 calorii din petrol, o calorie animala are cam 10 calorii vegetale, pierderile de teren agricol anual sunt cat terenul agricol al Romaniei. Si nu poti sa faci agricultura cu electricitate. Preturile la produse agricole au crescut si din cauza bio combustibililor care acopera tot mai mult teren. Onu recunoaste ca a pierdut lupta cu foametea.
Si pot sa sustin fiecare afirmatie.
Pingback: Tweets that mention Apocalipsa se amână: mitul malthusian « -- Topsy.com
@ Deceneu: nu susțin neapărat marile ferme, deși e nevoie să fie depășit un nivel de subzistență. Dar indiferent de dimensiune pentru performanță e nevoie de persoane cu bani de investiții, know-how și posibilitate de a monitoriza piața.
@Dan Selaru:
Da, (și) agricultura se bazează pe petrol.
Da, prețurile la alimente sunt influențate de cererea artificială (subvenționată) de biocombustibil.
Da, probabil că ONU a pierdut lupta cu foametea, pe care nu mă așteptam să o câștige. Permite-mi un citat dintr-un domeniu ușor paralel:
“Acesta este cortul ONU (Națiunile Unite). Acesta este noul cort din partea ONU care tocmai a fost adoptat anul acesta. Se asamblează rapid. Are o clapetă. Aceasta este noutatea. A durat 20 de ani ca acesta să fie proiectat și implementat pe teren” (http://www.ted.com/talks/cameron_sinclair_on_open_source_architecture.html)
Dar nici una din afirmațiile de mai sus, deși corecte, nu duce direct la concluzia că acele societăți care au ieșit din foamete se vor întoarce în foamete. Cel mai solid este argumentul petrolului, la care promit însă să revin cu altă ocazie.
Pingback: Apocalipsa se amână (5): să oprim creşterea populaţiei la 10 miliarde «