Struţo-cămila funcţiei publice (dacă nu avem încredere în funcţionarii publici ar trebui să privatizăm sau să îi alegem prin vot) Răspunde

Există trei metode de a gestiona problema serviciilor publice compatibile cu o democraţie. Primul este să ne alegem pur şi simplu funcţionarii publici. O asemenea soluţie este încă şocantă pentru marea majoritate a electoratului românesc, dar nu inimaginabilă. În diverse state din SUA electoratul poate alege şerifi, procurori, ba chiar judecători. Nu mi-aş imagina în România alegeri pentru şeful Gărzii Financiare (suntem prea populişti); dar putem alege şeful autorităţii locale pentru protecţia consumatorului, sau al Inspecţiei Muncii.

Altă metodă este birocratizarea. Descrisă de Max Weber ca o soluţie la problemele lumii moderne şi deplânsă de mulţi alţii pentru inflexibilitatea ei, birocraţia se infiltrează inevitabil în orice loc în care decizia se ia pe bază de reguli, fie în domeniul public fie în cel privat.

În sfârşit există privatizarea. Companiile de stat (căi ferate, aeroporturi, companii aviatice, etc) ar putea fi privatizate fără probleme. Serviciul poştal universal, livrat actualmente de Poşta Română, ar putea fi şi el dat, teoretic, în concesiune privată. Există sisteme de bonuri valorice care permit, dacă asta ne dorim, să introducem furnizori privaţi de servicii în domeniul medica şi cel al educaţiei.

Premierul Boc, vedem din ultimele sale acţiuni, nu mai are încredere în eficienţa funcţionarului public. Putem cu toţii înţelege acest lucru. Dar soluţia propusă de el – aceea de a avea manageri ai funcţiei publice numiţi politic – se înscrie neplăcut de bine în democraţia originală a domnului Iliescu. Noul tip de angajat de stat îndeplineşte o funcţie publică dar nu e funcţionar. El este numit politic, dar nu este politician de carieră. (Să fim sinceri, nu există atâţia politicieni câte posturi sunt scoase pe piaţa politică). I se cere să se distanţeze de mediul privat, dar în 4 ani va trebui să îşi depună CV-ul spre re-angajare.

Cele trei metode descrise mai sus au în comun faptul că propun mecanisme de control care nu se limitează la teama de poliţie. Gestionarii incompetenţi riscă pierderea încrederii publice, dacă sunt politicieni, pierderea carierei dacă sunt funcţionari sau pierderea profitului dacă sunt antreprenori privaţi. Dacă le dăm putere, bani, respect şi privilegii, o facem doar în măsura în care dorim să aibă ceva de pierdut.

Managerul cu contract însă nu se supune acestor controale. El nu poate pierde nici voturi, nici carieră şi nici procente din valoarea firmei, pentru că nu are aşa ceva.

Putem bănui că domnii Boc, domnul Geoană şi electoratul lor nu pot concepe mental soluţii atât de radicale. Nu este neapărat o problemă. Dar atunci e de datoria lor să fortifice corpul funcţionarilor publici, bun-prost cum este. Metodele pentru a face asta sunt cunoscute: transparenţă, angajare prin concurs, stat de drept. Nu e nevoie să inventăm roata.

Andrei Tiut

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s