Scurt îndreptar asupra teoriei separării puterilor politice și independenţa justiţiei 10

Modelul american de separare a puterilor în stat

Într-o ţară nu de mult ieşită din totalitarism, cu o aculturalizare oricum târzie şi nu foarte solidă a teoriei şi practicii politice occidentale şi în care filozofia politică nu are tradiţie, neînţelegerea raţiunilor şi mecanismelor de bază ale teoriei separării puterilor pe care se întemeiază democraţia reprezentativă liberală este generală şi imediat evidentă în dezbaterile publice. Ea atinge totuşi uneori proporţii periculoase mai ales când vine vorba de a treia putere în stat, sistemul de justiţie, şi ce anume înseamnă independenţa acesteia.

Astfel, Ovidiu Pecican, de pildă, citează aprobativ într-un editorial din România liberă un comunicat al Consiliul Superior al Magistraturii, forul de conducere al justiţiei româneşti, ba chiar îl recomandă ca o imagine fidelă a stării actuale a României, un comunicat în care acesta respinge apelurile preşedintelui României şi ale Comisiei Europene privind eficientizarea şi asanarea sistemului de justiţie pe motiv că sunt o încalcare a independenţei acestei puteri.

Ca mulţi alţii comentatori, indiferent de simpatii partizane sau orientări ideologice, care se exprimă asupra acestei chestiuni deosebit de importante în România, autorul de faţă pare să considere independenţa justiţiei ca o independenţa faţă de orice responsabilitate, inclusiv faţă de responsabilitatea de a-şi îndeplini funcţia, adică aducerea promptă la răspundere, judecarea imparţială şi pedepsirea corectă a celor care încalcă normele de drept ale comunităţii politice, inclusiv atunci când este vorba de membri ai acestei comunităţi politice care, într-un moment anume, se întâmplă să îndeplinească funcţiuni în corpurile reprezentative: parlament, executiv sau sistemul judiciar.

Însă toate aceste trei puteri în stat sunt în ultimă instanţă responsabile faţă de publicul suveran de la care în principiu emană, separarea lor – care înseamnă în fond şi o împărţire a suveranităţii colective – privind doar domeniile diferite în care fiecare are autoritate şi instrumente ultime de decizie. Astfel, conform Constituţiei, guvernul este cel care are autoritate ultimă în executarea politicii bugetare, parlamentul este cel care are autoritate ultimă în adoptarea legii bugetului şi justiţia este cea care anchetează şi judecă o eventuală fraudă a unor bani publici sau orice altă infracţiune. Cu toate acestea, guvernul, prin forţele de poliţie şi ordine publică, de pildă, se sprijină pe sistemul de justiţie când trimite infractorii în judecată, iar parlamentul se sprijină pe guvern se implementeze legea care condamnă infracţiunea respectivă şi pe sistemul de justiţie să judece încălcarea ei şi viceversa. În definitiv, cetăţeanul suveran este cel care se sprijină pe cooperarea acestor trei puteri separate pentru a i se garanta drepturile, libertăţile şi alegerile politice.

Ca urmare, separarea puterilor nu înseamnă că un cetăţean oarecare sau unul cu o funcţie politică care reprezintă acest public nu îşi poate exprima opinii cu privire la starea deplorabilă a justiţiei din România, care este de altfel resimţită într-o măsură covârşitoare de publicul românesc, aşa cum se poate vedea din orice indice de percepţiei a corupţiei sau din orice măsură a ineficienţei instanţelor, cum ar fi numărul mare de amânări de judecată, de anchete nefinalizate sau de erori judiciare. Dimpotrivă, aceasta ar fi trebuit să fie prima preocupare a unei justiţii realmente independente şi membrii acesteia ar fi trebuit să fie primii care să răspundă la percepţia nesatisfăcătoare a publicului în domeniul în care ei au autoritate ultimă, înainte chiar de personalităţi ale societăţii civile sau lideri politici.  O încălcare a independenţei justiţiei ar interveni numai atunci când un oficial din celelalte puteri politice ar forţa un procuror sau un judecător să desfăşoare o anchetă sau să dea o sentinţă nerespectând dreptul procedural, codul penal sau civil, buna credinţă şi imparţialitatea prezumată în însăşi actul de justiţie, adică în mod concret prin îngrâdirea libertăţii de anchetă a procurorilor sau încălcarea imunităţilor de care se bucură judecătorii în limitele legii.

Altfel, dacă într-o democraţie liberală niciun om politic nu va putea critica ineficienţa sau corupţia din justiţie şi dacă niciun magistrat nu va putea critica, pe drept cuvânt, proasta calitate şi instabilitatea actelor legislative ale parlamentului, atunci se va ajunge şi la momentul în care nici cetăţeanul obişnuit nu îşi va mai putea exprima nemulţumirea faţă de cei care îl guvernează, indiferent că fac parte din executiv, din legislativ sau din justiţie.

Bogdan C. Enache

Anunțuri

10 comments

  1. Presedintele a pretins ca justitia sa tina seama in hotarari de posibilitatile economice ale guvernului, ceeea ce nu are nici o legatura cu actul de justitie si cu statul de drept.
    Tot presedintele a spus ca bani exista dar depinde de prioritati. Acum guvernul are ca prioritate investitile guvernamentale. Cand erau in opozitie aveau ca prioirtate pensile si salarile profesorilor.
    Nu-i normala ca justitia sa imparta dreptatea dupa prioritatile economice guvernamentale.

  2. Nu, Deceneu, presedintele nu a zis ca dreptatea se face in mod simplist in functie de economie asa cum pare sa se inteleaga, adica ca lui Ion i se va da dreptate la Tribunal doar daca are statul bani, ci a zis o chestie evidenta pentru orice constitutionalist, ba chiar pentru orice om cat de cat cu capul pe umeri, si anume ca guvernul este cel care are prerogativa de a stabili valoarea pecuniara a salariilor si a altor compensatii a angajatilor sai, ca urmare este o grava distorsionare a justitiei ca un judecator sa invalideze o decizie fiscala a guvernului, normala oriunde in lume in cazuri de criza, cum ar fi reducerea valorii pecuniare a salariilor si in plus sa aprobe cererea unor despagubiri pentru aceasta decizie de reducere a valorii salariilor. Daca se merge pe linia asta de falsa gandire juridica in care insasi valoarea remuneratie la stat este un „drept” sfant, in timp ce la privat valoarea remuneratiei poate varia in functie de piata, ca orice pret, cum este normal, atunci tot judecatorul ar trebui sa stabilesca taxe, imprumuturi externe, cursuri de schimb si echilibre ale balantei de plati externe, politici monetare, in sfarsit toata politica economica mai ceva ca in comunism pentru a asigura angajatilor de la stat traiul si valoarea salariului lor linistit.

    E o absurditate! Ai dreptul sa fii compensat pentru munca; nu ai insa dreptul la o valoare anume a serviciilor tale de munca alta decat cea pe care ti-o ofera angajatorul cu care voluntar negociezi sa intri sau sa ramai in contract, atat in sectorul public cat si in sectorul privat. Cui i-ar convine sa traiasca intr-o tara in care dreptul are o semnificatie diferita pentru angajati la privat si angajati la stat?! Traim cumva in Evul Mediu si o societate de caste?!

  3. Reducerea nominala a salarilor la stat sau la patron, echivaleaza cu o reziliere unilaterala a contractului de munca din pozitia de forta. Daca nu exista clauza in contract salariatul castiga in instanta, si e normal sa fie asa.
    Cine spunea in 2008 ca o lege trebuie pusa in aplicare imediat si neconditionat?
    Reducerea fondului de salarii la stat se poate face prin reducerea numarului de salariati.
    Se poate face o reducee globala a veniturilor reale prin inflatie si atunci nu se incalca legea.
    Se pot gasi alte masuri de reducere a cheltuielilor aberante a risipei in sali de sport fara sportivi.
    E normal ca lumea si justitia sa considere ca este o falsa problemea cand vad cum se irosesc fondurile.
    Absurditate este sa pretinzii justitie sa tina seama de politica economica a guvernului in cand imparte dreptatea.

  4. Aha! deci reducerea nominala a salariilor unor categorii de angajati la stat sau la privat, i.e. o renegociere a contractului bazata pe principiul implicit al libertatii contractuale, fie ca exista fie ca nu e scris in contract, inseamna o incalcare a legii (care lege? se fixeaza preturile pentu forta de munca in Romania? nu e o economie de piata?), in timp ce o reducere reala a salariilor prin inflatie, care are consecinte asimetrice asupra tuturor celorlalti detinatori de venituri si asupra economiei in ansamblu, sau reducerea nominala la zero a salariilor unei fractiuni din salariatii la stat sau la privat, i.e. concediere in termeni contractuali, sunt permise de lege!

    Vorbesti serios?!

    Acuma inteleg de ce justitia in Romania trebuie sa se ocupe de politica economica, chiar subminand drepturile contractuale constitutionale si principiul separarii puterilor, si de ce asta inseamna justitie „independenta” in viziunea ta – pe scurt, angajatii, in special cei de la stat, trebuie sa aiba un statut juridic privilegiat in dreptul contractual, in sensul ca, spre deosebire de orice alt pret in economie, valoarea nominala a pretului serviciilor lor nu poate niciodata sa fie renegociata in jos.

    Din pacate, din punct de vedere rational, ceea ce spui si ceea ce s-a petrecut ramane o absurditate fara egal si o denaturare ideologica si politica a justitiei care instaureaza o jurisprudenta privilegiata pentru o clasa de angajati cu incalcarea grava a principiilor constitutionale privind libertatea contractuala si separarea puterilor.

  5. „care lege? se fixeaza preturile pentu forta de munca in Romania? „
    Salariu se fixeaza prin contract de munca individual in mediul privat si la stat. La stat in contractul individual se indica functia si nivelul de incadrare, si legea functionarului public indica nivelul de salarizare la functia si nivelul respectiv.
    Modificari colective se pot face prin contracte colective de ramura sau la nivel de societate, si modifcari indifiduale se pot face prin modificarea contractului indvidual.
    De ce in occident si in Romania nu se fac reduceri de salarii in mediul privat? De ce in Romania se incearca reducerea nominala a pensilor si nicaieri in lume nu? Asta nu demonstreaza „originalitatea” democratiei romanesti si permite occidentalilor sa considere ca democrtatia nu functioneaza?
    Stabilitatea veniturilor este la fel de importanta pentru cetateni ca stabilitatea legislativa pentru mediul de afaceri. Nu poti sa-ti faci planuri de creditare daca nu ai certitudinea ca veniturile vor fi stabile.
    Numai niste „amatori” in management considera ca pot sa modifice salarile cand vor si cum vor. Din cauza asta nu au condus niciodata o afacere, si au pretentia sa conduca economia unei tari ca pe o uniatte militara.

  6. Domnule Enache, articolul dumneavoastra este foarte pertinent si inchegat, insa, din pacate, situatia nu este chiar asa de simpla cum cred politicienii din ziua de azi. De fapt, cred ca a venit timpul sa ne intrebam chiar daca democratia intr-adevar functioneaza, sau nu este decit o alta utopie, cum a fost si comunismul ?! Nu trebuie sa uitam ca democratia a aparut si s-a dezvoltat in regimurile sclavagiste (poate cu exceptia Frantei moderne): Grecia antica era un stat sclavagist, Roma la fel (era usor sa filozofezi cind altii munceau pentru tine), la fel si SUA.
    Separarea puterilor in stat e, din nou, un fel de utopie: cum putem crede ca exista independenta de actiune, cind si parlamentarii (cei majoritari) si ministrii fac parte din aceleasi partide ? Cum putem crede ca justitia e independenta, cind judecatorii sint platiti (salariile) de catre guvern si de catre parlament ? Cum putem crede ca independenta institutionala functioneaza, cind parlamentele dau nu numai legile tarii, dar si propriul regulament de functionare (inclusiv acordindu-si singuri salariile) ?! Daca un presedinte e independent, atunci nu are putere (e numai simbolic), iar daca face parte dintr-un partid (aflat, eventual, la conducere, ca in SUA), atunci nu mai e independent, ci face parte din aceeasi grupare de partid in care se afla si parlamentarii (in general, majoritari), si ministrii !
    Sa acceptam ca SUA este o tara in care asa numita democratie functioneaza. Atunci cum a fost posibil sa ajunga in situatia financiara in care se afla astazi ? de fapt, poate chiar pentru ca democratia a functinat, SUA au ajuns atit de datoare astazi ! Aceasta demonstreaza ca, daca democratia functioneaza, atunci functioneaza prost.
    Si, de fapt, daca democratia ar functiona, nu ar semana aceasta tot cu un comunism (conducerea celor multi, dar „prosti”) ?!
    Vedeti, deci, ca viata de zi cu zi, si natura umana (faptul ca omul nu este, nici pe departe, corect si perfect 100%), fac ca, in fapt, sa ne dam seama ca nici un sistem de (auto)conducere nu poate functiona decit cu sincope, mai mari sau mai mici. Punind toate sistemele din lume laolalta, incepem sa ne dam seama cit de departe se afla inca omenirea de visul de aur: autoconducerea ! Sau, rationind si mai logic decit pina acuma, trebuie de fapt sa admitem ca exact asta se intimpla: lumea se auto conduce (si o va face pina ce va apare un conducator mondial unic, al carui loc, pina atunci, este tinut de Dumnezeu (dar numai la grupurile care cred in El))!
    Deci, cred eu, a venit vremea in care omenirea (mai ales partea civilizata) sa isi puna mult mai multe intrebari (si sa vina si cu ceva raspunsuri / solutii) despre modurile si sistemele de (auto)conducere viitoare.

  7. „aceasa [perceptia nesatisfacatoare] ar fi trebuit să fie prima preocupare a unei justiţii realmente independente”

    Ma tem ca nu pot fi de acord. Dupa aceasta logica perceptia eficientei trebuie sa fie prima preocupare a guvernului si perceptia de preocupare fata de interesul national principala preocupare a Parlamentului. Fortand putin, aparenta de fidelitate ar trebui sa fie prima preocupare a unui sot, etc…

    Preocuparea fata de perceptie, ca una dintre reflectiile realitatii, trebuie sa existe; dar sa nu uitam ca administrarea justitiei este (teoretic) prima preocupare a Justitiei.

  8. Andrei,

    Cauti sa despici firul in patru unde nu trebuie, adica suprainterpretand o exprimare mai tehnica. Coruptia se masoara tehnic de regula prin indici de perceptie (vezi Indicele Transparency International), caci natura lucrurilor in sine – ca sa folosesc o expresie filozofica – e mai greu de sesizat si de asta folosim, inclusiv in fizica, masuri, i.e. instrumente conceptuale operative, care in sine poate nu exista. Asta nu inseamna insa ca directia sau magnitudinea indicelui de perceptie a coruptiei nu are treaba cu desfasurarea efectiva a lucrurilor sau ca o justitie eficienta nu se vede atat in masuri de perceptie cat si in practica in sine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s