Andrei a inaugurat pe acest portal ideea de predicții politice fundamentate pe experiența anterioară și bine argumentate. Dacă el s-a axat numai pe politica internă, eu îmi voi încerca abilitățile predictive în cazul politicii internaționale. În raport cu politica internă unde sunt mai puține variabile care pot afecta predicțiile (dar și în acest caz probabilitatea de a estima eronat este destul de mare), în cazul politicii internaționale aceste variabile se multiplică în proporție geometrică, iar acuratețea estimărilor are de suferit.

Cum anul 2012 s-a încheiat de mai bine de două săptămâni și 2013 este de-abia la început este bine să vedem ce ar putea să se întâmple în viitorul apropiat. Nu am inclus în predicțiile mele America Latină și Africa din două motive: nu cunosc foarte bine situația politică și evoluțiile politice din aceste regiuni au un interes secundar pentru mine.

Europa (UE):

Încep seria predicțiilor cu bătrânul continent deoarece mă număr printre locuitorii acestuia și majoritatea cititorilor noștrii sunt europeni. Anul 2013 va fi unul tensionat și plin de provocări pentru Uniunea Europeană. Prioritatea zero este gestionarea crizei zonei euro care va antrena două tendințe majore în cadrul Uniunii. Prima este de intensificare a procesului de integrare europeană lucru valabil pentru zona euro. Adâncirea procesului de integrare este reflexul politic fundamental al UE atunci când se lovește de o criză. În cazul zonei euro o intensificare a integrării înseamnă uniunea bancară. Adepții Europei federaliste vor cere mai mult – pași mai repezi și mai clari spre uniunea politică. A doua tendință este cea spre încetinirea procesului integrare europeană. Acest lucru este vizibil sub două aspecte enlargement fatigue care se manifestă la nivelul publicului și politicienilor, și la nivel statal prin încercarea de a repatria o parte din competențele cedate Bruxelles și renegocierea relației cu Uniunea. Ultimul aspect este vizibil foarte bine în cazul Marii Britanii. Anul 2013 va fi și anul apărării europene, statele membre trebuind să prezinte soluții pentru crearea unei identități de apărare care să sprijină politica externă și de securitate a UE.

Din punct de vedere economic este de așteptat o creștere economică anemică și continuarea programelor de austeritate. „Lanternele roșii” ale economiei europene vor fi Grecia, Cipru, Portugalia și Italia. Franța s-ar putea alătura economiilor europene aflate în dificultate în absența unor reforme care să o facă mai competitivă. Economia germană, motorul economiei europene, ar putea avea de suferit de pe urma crizei globale, după ce fost relativ ferită în acești de efectele acesteia. Un subiect de negociere divisiv în cadrul UE va fi bugetul multianual pentru perioada 2014-2020, care deja a creat tensiuni și divergențe între comisie și statele membre.

Alegerile din Italia și Germania care vor fi organizate în acest an ar putea avea un impact major asupra politicilor economice europene, putându-se transforma în referendumuri privind politicile de austeritate și disciplină bugetară. România și Ungaria vor fi atent supravegheate de Bruxelles din cauza derapajelor democratice.

Suveranitatea statelor europene va fi pusă în cauză nu numai de procesul de integrare europeană ci și de mișcări secesioniste și de autodeterminare. În Spania, Catalonia una dintre cele mai bogate regiuni și cu o istorie aparte căută să-și proclame independența, organizând o „consultare populară” deși constituția spaniolă intezice acest lucru. Scoția dorește să devină independentă sub conducerea Scottish National Party, deși a fost în esență un „partener” cu drepturi egale în entitatea politică formată după Actul Uniunii de la 1707. Deși un referendum privind independența Scoției ar trebui organizat în octombrie 2014, anul 2013 va fi crucial pentru menținerea unității Marii Britanii. Aproximativ o treime din populația Scoției este favorabilă independenței. O eventuală independență a Scoției ar duce probabilă la scădarea considerabilă a influenței Marii Britanii la nivel global și european. Relația specială cu SUA ar putea fi periclitată, iar arsenalul nuclear deactivat din cauza costurilor ridicate de întreținere.

Rusia:

Anul 2013 pentru Federația Rusă ar putea să însemne agravarea unor tendințe politice și economice deja evident în 2012.

Din punct de vedere politic tendința cea mai vizibilă va fi fragilizarea regimului Putin. Al treilea mandat al președintelui Vladimir Putin nu a avut efectul scontat de relegitimare și energizare a sistemului politic rusesc. „Verticala puterii” lui Vladimir Putin a fost contestată public, iar indicațiile și directivele Kremlinului nu sunt implementate sau sunt diluate de către guvernatorii din teritoriu. Totuși prăbușirea regimului iese din discuție – mai curând vom asista la o guvernare ineficientă și mediocră a Kremlinului. Economic Rusia a început să fie afectată de criza globală și de lipsa de competitivitate a economiei rusești. Dependența de exporturile de hidrocarburi, lipsa diversificării și corupția au afectat performanțele economice ale Moscovei. Deși a preluat conducerea anuală a G20 foarte puține aspecte recomandă participarea Federației Ruse în acest club al celor mai dezvoltate economii.

În plan diplomatic Federația Rusă ar putea înregistra un eșec în acest an prin pierderea alianței cu Siria, singurul stat client rusesc rămas în Orientul Mijlociu de la încheierea Războiului Rece. Dacă rebelii câștigă partida atunci relația ruso-siriana ar avea de suferit din cauza sprijinului militar oferit de Moscova lui Bashar al Assad. Relațiile ruso-americane își vor continua tendința negativă. Legea Magnițki, desfășurarea sistemului anti-rachetă în Europa Centrală și de Est, drepturile omului, administrarea internetului și războiul civil din Siria vor fi teme conflictuale în relația bilaterală. Relațiile cu Uniunea Europeană vor fi și ele tensionate, temele predilecte de conflict fiind securitatea energetică

Statele Unite ale Americii:

Debutul anului 2013 va fi marcat de inaugurarea la 21 ianuarie oficială al celui de-al doilea mandat de președinte al SUA al lui Barack Obama. Acest al doilea mandat prezidențial se anunță a fi unul foarte dificil și plin de provocări atât în plan intern, cât și extern. Președintele ar dori probabil să dedice acest mandat reconstrucției interne, nation building at home cum ar spune acesta, și să renunțe gradual la acele angajamente internaționale costisitoare în termeni de oameni și resurse – este vorba de Afganistan. Economia americană trebuie repusă în funcțiune, creșterea economică trebuie consolidată, șomajul redus, infrastructura americană refăcută, inechitățile și polarizarea internă reduse. Însă drumul de la intenție la acțiune este prăsărat cu capcane în politică.

În momentul de față cea mai mare provocare economică pentru SUA este prăpastia fiscală, fiscal cliff, un set de măsuri legislative dure care în absența consensului privind modul în care deficitul bugetar american ar trebui redus vor avea un impact negativ grav asupra economiei americane. Un consens în privința reducerii deficitului ar trebui atins până în martie 2013 iar negocierile cu majoritate republicană sunt destul de dure.

În plan extern anul 2013 politica externă americană va fi dominată în principal de trei teme majore: ascensiunea Chinei, retragerea din Afganistan și dosarul nuclear iranian. Pentru a contrabalansa ascensiunea Chinei, administrația Obama „a pivotat” politica externă americană spre Asia-Pacific. Astfel zonele „tradiționale” de interes ale politicii externe americane Europa și Orientul Mijlociu, vor căpăta o importanță secundară în raport cu Asia. Acest lucru nu înseamnă că vor fi „abandonate”, ci că în virtutea evoluțiilor politice și de securitate implicarea americană în aceste regiuni nu va mai fi atât de vastă.

Trupele americane vor fi retrase din Afganistan în mod gradual în 2014. În dezbatere au rămas două aspecte ritmul retragerii și dacă SUA vor lăsa o forță reziduală pentru a combate talibanii și Al Qaeda. Recent a fost lansată ipoteza retragerii complete în 2014 fără a lăsa pe teren o forță reziduală – această este o opțiune dar în același timp este o tactică de negociere cu guvernul Karzai pentru a-și îmbunătăți performanța instituțională și a negocia cu talibanii.

Dosarul nuclear iranian a fost una dintre cele mai dificile teme de politică externă a primului mandat al președintelui Obama. La preluarea mandatului de președinte în 2008 avantajul părea să fie în favoarea Iranului, dar după ani de diplomație abilă și sancțiuni situația în momentul de față este favorabilă SUA. Anul 2013 ar putea aduce soluționarea prin mijloace diplomatice a acestui dosar delicat de politică externă. Utilizarea forței pentru a încetini programul nuclear iranian este posibilă, dar din ce în ce mai improbabilă.

Pentru cei interesați de politica externă americană în 2013 ar trebui să urmărească cum se profilează politica americană în Europa pe fondul pivotului asiatic, performanța noului cabinet de politică externă al administrației Obama, evoluția economiei americane și impactul exploatării gazelor de șist asupra acesteia.

Asia:

Anul trecut două tendințe s-au manifestat în Asia, disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud și  cursa  înărmarilor, ambele fiind determinate de asertivitatea Beijingului. Conflictele teritoriale din Marea Chinei de Sud au fost generate din dorința de a controla căi de comunicație strategice, de a controla accesul la resurse naturale, de a interzice accesul strategic în regiune al SUA și naționalism. Tensiunile din Marea Chinei de Sud se vor acutiza în acest an, putând degenera în crize diplomatice grave, părțile implicate  având un spațiu redus de manevră din cauza naționalismului fervent al cetățenilor lor.

Cursa înărmarilor este un alt simptom al ascensiunii Chinei, unele dintre cele mai comentate evoluții în 2012 fiind ieșirile în larg ale noului portavion chineze Liaoning (în esență o navă la mână a doua rusească reconstruită) și zborurile regizate ale avioanelor „invizibile” chineze, acestea semănând izbitor de mult cu modele americane aflate în uz sau în curs de intrare în serviciu. Mesajele politice externe și interne ale etalării arsenalului chinezesc au fost înțelese de ceilalți actori regionali și coroborate cu comportamentul asertiv al Beijingului din ultima vreme nu prea au lăsat loc de interpretări. În 2013 China va deveni cel mai mare producător de nave militare, iar marina militară a acesteia i-au fost alocate mai multe resurse bugetare decât armatei terestre sau forțelor aeriene în ultimii ani. Japonia își va reconsidera politica de securitate și apărare și va aloca mai multe resurse apărării pentru a face față hărțuielilor chineze. Ascensiunea Chinei a generat modernizarea și investiții masive în apărare chiar și în rândul statelor mici și mai puțin dezvoltate din Asia – Vietnam și Filipine.

Situația din Afganistan va rămâne în continuare fragilă și echivocă. Deși climatul de securitate s-a îmbunătățit relativ abilitatea de a guverna a administrației Karzai nu, corupția fiind endemică și subminând rezultatele obținute în plan militar. Negocierile cu talibanii vor fi extrem de importante pentru stabilitate politică a țării după retragerea americană din 2014.

Afganistanul nu poate fi înțeles fără a nu lua în considerarea Pakistanul. Anul 2013 se anunță tumultuos în plan intern, decizia Curții Supreme de a pune sub acuzare premierul pentru corupție anunțând debutul unei perioade de instabilitate politică. Controlul insurgenței din Waziristan este un aspect cheie pentru stabilitatea politică a Pakistanului. Recentele incidente la granița cu India ar putea indică o nouă tensionare a relațiilor bilaterale. Atitudinea duplicitară în raport cu SUA va continua să se manifeste.

India începe anul 2013 sub auspiciul unor masive proteste de stradă generate de un viol în grup al unei studente care a atras atenția asupra modului cum sunt tratate femeile în societatea indiană în general și cum sunt anchetate cazurile de viol în particular. Există temeri legate de încetinirea reformelor economice pe fondul apropierii alegerilor din 2014. De urmărit în 2013 evoluția relației bilaterale cu SUA pe fondul ascensiunii Chinei.

Japonia începe anul cu un nou guvern, condus de liberal democratul Shinzo Abe. Pentru noul guvern de la Tokyo prioritatea principală va fi relansarea economiei japoneze după un „deceniu pierdut”, cutremurul din 2011 și criza economică globală. Relațiile cu China vor fi în continuarea tensionate din cauza ascensiunii Beijingului, a disputelor teritoriale și a unui trecut istoric tumultuos care exacerbează naționalismul. Pe fondul ascensiunii regionale a Chinei relația cu Coreea de Sud se va îmbunătății.

China:

O nouă conducere politică a fost instalată la Beijing, frâiele partidului comunist și ale statului chinez fiind încredințate unei noi generații de politicieni. Performanțele economice ale Chinei au fost îmbucurătoare în 2012 dar nu spectaculoase, economia crescând față de estimari, iar surplusul comercial a întrecut prognozele economiștilor. În 2012 ritmul creșterii economiei chineze a încetinit față de anii anterioriri, fiind de doar 7,8 procente. Criza globală a început să afecteze însă China, iar acest fapt îngrijorează conducerea de la Beijing, care își vede o parte din legitimitatea amenințată de perspectivă unor performanțe economice sub așteptări în viitorul apropiat.

În plan extern China a abandonat dictonul lui Deng Xiaoping de a crește economic și de a se remarca cât mai puțin pe plan extern. Când însă economia chineză a crescut în mod constant în ultimii 30 de ani și bugetul apărării este al doilea la nivel global după cel al SUA, vorba de duh a succesorului lui Mao nu mai e de actualitate. Naționalismul, instrumentat abil de partid pentru a canaliza tensiunile interne spre exterior, dovedește abandonarea învățăturilor lui Deng Xiaoping, disputele privind suveranitatea insulelor din Marea Chinei de Sud fiind unul dintre cele mai bune exemple, dar în același timp o reprezintă o piedică în calea soluționării diplomatice a conflictelor cu vecinii. Dificultățile economice ale Europei și ale Statelor Unite vor îngrijora China, dar în același timp îi vor alimenta asertivitatea în plan extern, Beijingul încercând să profite de pe urma acestor evoluții negative și a slăbiciunii occidentului.

Orientul Mijlociu Extins:

Consecințele Primăverii Arabe din 2011 vor domina în continuare evoluțiile politice din Orientul Mijlociu. Anul 2013 va fi marcat de tensiunile dintre islamul politic și aspirațiile seculare ale cetățenilor, după cum arată situația din Egipt și Tunisia. Războiul civil din Siria va continua, dar situația pare să se îndrepte spre o victorie a rebelilor care dețin în prezent inițiativa. Iordania, care a rămăs surprinzător de stabilă în ultimii doi ar putea fi cuprinsă de proteste.

Iranul riscă să devină din ce în ce mai izolat diplomatic, mai ales dacă regimul lui Bashar al Assad din Siria se va prăbuși. Regimul de sancțiuni impus de SUA a început să afecteze grav economia iraniană. Un acord care să soluționeze dosarul nuclear iranian ar putea fi negociat în acest an, dar este încă prea devreme pentru o asemenea evoluție.

Procesul de pace israeliano-palestinian nu va fi reluat în 2013. Israelul va continua să construiască colonii în teritoriile ocupate, dar va întâmpina din ce în ce mai multe dificultăți în plan diplomatic din partea statelor europene și a SUA.

În realizarea acestui material am utilizat următoarele resurse:

•  James M. Lindsay: The World Next Year: 2013 Edition
• Andrew Erickson și Gabe Collins: Key Trends to Watch in the Year of the Snake
• ECFR: Ten trends for 2013
• Ian Bremmer: 2013’s top ten political risks

George VIŞAN