Roșia Montană a fost salvată – pentru moment. Legea minelor a căzut în Marțea Neagră în Parlament în urma unor defecțiuni în sânul majorității USL. În momentul de față este dificil de spus dacă eșecul legii minelor s-a datorat contestării în stradă, pe tema Roșia Montană, sau a dinamicii interne a USL. Presiune publică pe aleși a existat și lucrul acesta trebuie recunoscut – protestele și apelurile militanților anti-RMGC au avut un efect asupra unor parlamentari, care au considerat că nu pot vota „în ciuda” „opiniei publice”. Însă evenimentele din 10 decembrie, așa-zisa Marțe Neagră din Parlament, au arătat că nu cauza Roșiei Montane este prioritatea zero a societății românești în acest moment, ci fragilitatea și vulnerabilitatea Justiției în fața unei clase politice cleptocractice și cu o cultură politică a impunității în fața legii bine conturată.

Omnibus – o strategie prost calibrată

Cauza Roșia Montană a fost gândită și propulsată  în spațiul public ca un omnibus pentru mai multe probleme societale ale României de o mână de militanți civici vocali, cu inițiativă și foarte activi. Problemele vizate de protest, pe lângă cauza asumată cu atâta pasiune, au fost lipsa de implicare civică a românilor – apatia față de „treburile cetății”, încurajarea participării, crearea unei culturi a protestului care să conteste autoritatea – societatea românească suferă de un conformism excesiv și o deferența exagerată față de autoritate, precum și contestarea unei elite politice considerate de  majoritatea românilor ca fiind nereprezentativă.

Protestele din 2012 şi 2013 sunt o manifestare de nemulţumire a celor care nu sunt reprezentaţi de politicieni. Cei care protestează nu sunt nici „USL-işti”, nici „băsişti” şi par şi una, şi alta în ochii celor care se iluzionează că una dintre tabere îi reprezintă. (Claudiu Crăciun)

Etapa de acum este o etapă a schimbării de mentalitate. Oamenii conştientizează că pot să protesteze şi ăsta e primul pas. Mişcarea asta poate fi debutul unei revoluţii care să se finalizeze în 2020 poate. Vor urma alegeri, vor apărea nişte oameni, inclusiv la europarlamentarele de anul viitor probabil că vor candida unii. Din punctul meu de vedere miza e 2020. Speranţa mea e ca din rândul societăţii civile care se formează acum să apară noi partide, care să dea naştere unei altfel de clase politice. (Mihail Bumbeș)

Utilizarea unei cauze ecologiste – opoziția față de proiectul minier de la Roșia Montană este veche și predateaza seria de proteste de stradă începută în 2012 – a fost gândită ca un „cârlig” ideologic și mobilizator pentru a atrage cât mai mulți susținători și care să nu fie percepută ca fiind o „temă politică”. Cum cetățeanul român privește cu neîncredere procesul politic și politica în sine, o temă „ecologistă” ar fi strâns un număr foarte mare de susținători, indiferent de crezul politic sau statutul social, decât una politică.

Gambitul s-a dovedit a fi unul corect până la un punct  – câteva zeci de mii de oameni au ieșit în stradă din septembrie până în decembrie, în București, Cluj, Iași și Timișoara. Vârful participării s-a înregistrat pe 15 septembrie 2013 când în jur de 15000-20000 de bucureșteni au mărșăluit prin capitală, de asemenea vreo 8000 de oameni au protestat la Cluj. Participarea la protestele anti-RMGC însă a scăzut treptat după acest vârf ajungând la câteva mii.

Modul de organizare și mesajul au creat impresia că protestele anti-RMGC sunt apolitice și că nu au o miză politică – deși „biciuirea” clasei politice și Roșia Montană sunt teme cât se poate de politice. Acest mod de construire și organizare a protestului a împiedicat adoptarea unei cauze politice, atunci când era poate cel mai necesar, atât din punctul de vedere al interesului public, cât și al relevanței protestului. Nu a existat niciodată, de când se organizează protestele regulate pro-Roșia Montană, un clivaj mai mare între agenda publică și agenda protestarilor, decât cel din data din 10 decembrie.  Strategia omnibus a dat greș atunci, protestul preocupându-se numai de cauza Roșia Montană – Legea Minelor, nu și de Justiție.

În timp ce Camera Deputaților vota de zor aceste modificări legislative, activiștii anti-RMGC ocupau sediile PNL, PSD și PDL din Cluj, precum și sediul Avocatului Poporului pentru a protesta împotriva împotriva Legii Minelor. Activiștii și susținătorii cauzei Roșia Montană au argumentat, în acea zi, că celelalte legi și modificări legislative aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților camuflau intenția de a adopta Legea Minelor. Adoptarea modificărilor Codului Penal, eliminarea prevederilor privind răspunderea penală a parlamentarilor și legea amnistiei, permit, în viitor, repetarea scenariului proiectului Roșia Montană la o scară mult mai mare și de nenumărate ori.

Dacă sloganul Ce vrem noi, e bun și pentru voi! are vreun sens în afara scopului mobilizator imediat, atunci protestele anti-RMGC și pro-Roșia Montană și-au ratat în mod fundamental ținta mai largă, de punere în cauza a unei elite politice cleptocratice, după cum se prezintă situația politică după 10 decembrie. Refuzul adoptării unei teme politice de protest – Justiția, nevoia de dreptate în societate (în sens politic), apărarea independenței justiției, reforma justiției – permit elitei politice să eludeze în continuarea răspunderea. În fapt pe 10 decembrie Parlamentul a creat prin fiat legislativ, două categorii de cetățeni: cetățeanul obișnuit, supus legilor, și demnitarul (senator sau deputat) căruia i se aplică în mod diferit legile statului. A fost legalizat accesul preferențial la resursele statului al elitei politice, în detrimentul cetățenilor și a interesului public.

De ce s-a refuzat adoptarea unei cauze politice? Cum am mai spus mai sus, una din cauze a fost lehamitea de politică – adoptarea unei teme politice ar fi îndepărtat o parte dintre suporterii cauzei Roșia Montană, mai ales că există un nucleu dur care iese în stradă numai să protesteze împotriva acestui proiect și care privesc cu scepticism adoptarea altei cauze de protest decât aceasta.

A doua cauză care adus la ignorarea cauzei justiției a fost teama de politizare a protestului, de implicare în jocul politic. Cauza independenței Justiției, combaterii corupției este asociată, din punct de vedere politic cu președintele Traian Băsescu și cu suporterii acestuia. Cum o bună parte din seva protestelor din 2013 se trage din cea acelor din ianuarie 2012, care au fost orientate în principal împotriva PDL și a lui Traian Băsescu, acest aspect explică reticența liderilor/animatorilor protestelor pro-Roșia Montană de astăzi de a se identifica cu o astfel de temă.

Explicația de mai sus este confirmată  de  viziunea asupra protestelor pe care o are unul dintre principalii lideri/organizatori/animatori ai acestora, Claudiu Crăciun:

Justiția a devenit un subiect foarte politizat, o marotă electorală. Este centrală în menținerea unui conflict aparent între forțele politice. Sunt insă chestiuni fundamentale care sunt ținute special în afara agendei politice: Roșia, gazele de șist, acordul cu FMI, sistemul electoral și legislația partidelor, creșterea și influența serviciilor secrete, clientelismul local și sistemul baronilor. Pot continua. Din nefericire justitia este un subiect convenabil pentru toti, ce polarizează și atât. De restul se feresc…

În fine ar mai exista o explicație pentru faptul că Justiția nu a fost asumată de protestarii din 2013 – este în esență o temă abstractă, în raport cu o temă „vizibilă” cum e Roșia Montană sau cum e opoziția față de gazele de șist. Ar scoate mai puțini oameni în stradă decât cauza apărării Roșiei Montane.

George VIŞAN