Represiunea de catifea (1): opoziţie în lipsa Opoziţiei 6

Să notăm întâi faptele. Duminică 8 septembrie am avut aproximativ 10 000 de oameni pe străzile Bucureştiului strigând „Uniţi – Salvăm – Roşia Montană”. Cam tot atâţia ar fi fost şi pe străzile Clujului, deşi clujenii au fost mai degrabă zgârciţi cu pozele. Luni 1500-2000 de oameni, aproape la fel ca şi în cursul săptămânii trecute dar mai obosiţi. Marţi o intervenţie a Jandarmeriei a forţat eliberarea mai rapidă a carosabilului spre nemulţumirea vocală a unora dintre protestatari. Miercuri au mai venit doar vreo 700 de protestatarii. Este posibil ca, graţie USL, indignarea publică să crească din nou. Dar deocamdată acestea sunt faptele.

Aşadar subţierea demonstraţiei pare să fie legată de poziţia mai asertivă a Jandarmilor. Nu este o simplă succesiune: pe mediile sociale jandarmii au fost subiectul cel mai discutat de marţi până miercuri. Nu putem exclude aici o anumită lipsă de hotărâre; poate că unii protestatari veneau regulat pentru că simţeau că sunt pe val iar atunci când statul şi-a afirmat mai hotărât controlul asupra situaţiei au decis că nu au energie să continue ad infinitum. Dar demonstraţiile ocazionate de proiectul RMGC sunt printre cele mai impresionante –poatecele mai impresionanteacte de protest care s-au întâmplat din legendarii ani ‘90 până astăzi.De aceea, nu putem reduce la totul la superficialitate.

Am două explicaţii în acest moment, ambele cumva tentative şi poate ambele în dezacord cu înţelepciunea populară. În 2012 militanţii de stânga, şcoliţi în teoria conflictului, au avut unele dintre cele mai valide abordări ale fenomenului Pieţei Universităţii. Atunci aveam însă o ruptură între stat şi societate pe care astăzi nu o avem. Sau cel puţin nu o avem la nivelul electoratului activ. De aceea, explicaţiile mele de anul acesta sunt mai degrabă structural-funcţionale.

1. De ce au ieşit tinerii în stradă?

Să începem prin a observa că avem o criză de reprezentare. Opoziţia parlamentară radicală (PPDD) este aproape inexistentă. Opoziţia izvorâtă din PDL şi Traian Băsescu este ceva mai activă, dar are o capacitate remarcabilă de a nu se plia nici pe temele de dezbatere publică şi nici pe agenda cetăţeanului. În mod normal societatea românească, chiar şi având o cultură asociativă slabă, ar trebui să genereze anticorpi ai aceste boli. Dar legile care guvernează constituirea partidelor (număr şi locaţie de semnături, garanţii financiare, prag electoral) sunt printre cele mai prohibitive din Europa.

Astfel, milioane de cetăţeni rămân lipsiţi de o voce care să îi reprezinte. Sunt incluşi în acest grup cei 40% care nu ar vota USL, minus cei care ar vota UDMR, plus cei care ar vota USL dar sunt dispuşi să considere şi alte alternative. Nu ştiu cât de mulţi sunt aceştia din urmă; dar încrederea în prim-ministrul Ponta este în mod constant la 2/3 din intenţia acordată alianţei de guvernare. În sfârşit, adăugăm tineri care nu merg la vot dar sunt în linii mari interesaţi de sfera publică; dintre aceştia se vor recruta maturii care chiar votează. Din aceste grupuri eterogene mulţi pot fi mulţumiţi cu prestaţia PPDD, PDL sau chiar PNL. Dar rămân suficienţi români cu drept de vot şi interes în viaţa publică care nu sunt auziţi.

Problema nu este necunoscută celor care au discutat manifestările străzii. Unii au concluzionat că protestul reprezintă mai mult decât un protest ecologist şi se va generaliza. Alţii s-au întrebat de ce aceşti tineri furioşi nu au ieşit pe alte teme la fel de grave. Ipoteza pe care o propun aici este mai radicală şi în contrast parţial cu ce am crezut şi eu zile la rând. Poate că protestul de duminică nici nu a fost în principal un protest ecologist ci o dorinţă de a penaliza lipsa de dialog a autorităţilor. Poate că, în termeni mai precişi, majoritatea celor care au mărşăluit duminică şi chiar o bună parte a publicului permanent au ieşit în stradă pentru a penaliza în primul rând endogamia guvernării USL. În această ipoteză Roşia Montană este echivalentul lui Raed Arafat; ea este copacul care atrage trăsnetul, dar nu energia care îl hrăneşte.

Nu am deloc acum instrumentele să determin dacă această ipoteză este corectă. Doar viitorul va spune în ce măsură ea ne este utilă pentru a înţelege realitatea. Dar există semne ca în rândul USL există o parţial o percepţie (teamă?) semănătoare. Pe 8 sau pe 9 Crin Antonescu spunea nici mai mult nici mai puţin că este liderul Opoziţiei. Opoziţie la Traian Băsescu, nominal, dar mesajul a fost interpretat pe paliere multiple. Pe 11 septembrie Victor Ponta refuză să mai treacă de ordonanţe de urgenţă şi cere ca textele să fie trimise spre Parlament. Astfel, din câteva cuvinte, premierul pare să refacă balanţa puterilor în stat. Ca să se asigure că pricepem, suntem anunţaţi prima dată pe reţele sociale de proaspătul consilier pentru strategii Mirel Palada pentru ca apoi seara Victor Ponta însuşi să insiste la televiziuni asupra acestui aspect.

Dacă scopul protestatarilor a fost într-adevăr să pună guvernarea la punct, acest scop părea atins în mod strălucit în cursul zilei de miercuri. În aproximativ 10 zile măreţul USL, spaima intelectualilor „de dreapta” şi durerea de cap a Uniunii Europene a fost pus în genunchi, făcut să-şi retragă (verbal) propunerile şi să promită că de azi încolo va instituţionaliza cumva dezbaterea şi dialogul. Practic USL a propus în aceste zile chiar şi o formă de opoziţie internă care să suplinească prestaţia dezamăgitoare a PDL: Avem poziţionare ca „Guvern” şi „Opoziţie” (apud Crin Antonescu), respectiv „Guvern” şi „Parlament” (apud Victor Ponta).

Dar de ce nu s-a mers mai departe, aţi putea spune, presând demisia USL şi alegeri anticipate? O serie de nemulţumiri, chiar grave, nu echivalează cu frustrarea eliberată în 2012. Nemulţumirile nu fac să dispară scorul în sondaje al USL. Şi, chiar fără să citească sondaje, orice român care nu trăieşte într-o ţară imaginară percepe într-o oarecare măsură starea generală de spirit. Măcar din absenţa Opoziţiei, dacă nu din alte semne.

Exact în momentul în care demonstraţiile îşi atingeau (ipoteticul) scop, personalităţile cele mai notabile încercau să urce presiunea străzii la un nou nivel. Despre aceasta, însă, în articolul viitor.

Andrei Tiut

iEvaluările diferă, reţinem trendul descendent.

Anunțuri

6 comments

  1. opozitia aceasta `interna` a usl nu exista sau nu e decat inca o forma de ipocrizie. ca sa demonstrez ce spun nu amintesc decat faptul ca declaratia din 11 septembrie a lui ponta (“Am cerut ca toate aceste proiecte de ordonanţă de urgenţă să fie transformate în proiecte de legi şi trimise Parlamentului. Vreau să nu mai luăm decizii prin ordonanţe de urgenţă, iar în activitatea Guvernului să predomine proiectele de legi, şi nu ordonanţele de urgenţă”) vine dupa ce monitorul oficial nr. 577, apărut in 10 septembrie, are publicată oug privind declanșarea procedurii insolvenței la o regie autonoma, ordonanța semnată de premier pe data de 4 septembrie. mai mult, in informarea publică privind actele ce au fost adoptate în ședința de guvern de la data respectivă nu apare și ordonanța în cauză si nu există nicio altă informare privind adunarea cabinetului în ședință pentru a adopta acest act.

    altfel spus, declaratiile astea nu sunt decat o perdea de ceata, in spatele careia actuala guvernare isi face treaba fix cum stie ea mai bine, astfel incat, cand suntem pusi in niste tabele, sa iesim pe locul 137 din 148 de tari la `Favoritism in decisions of government officials`

    • Sper ca se subintelegea ca nu este un entuziasm subit pentru principiile guvernarii ci un raspuns la asteptarile strazii. O manipulare, daca vrei.

      Dar exemplul tau nu este cel mai bun. Tu observi lipsa de transparenta, Ponta se refera la diluarea puterii de decizie, care e altceva. Pe scurt. pentru transparenta trebuie o revolutie separata 🙂

  2. In 2012 a fost un protest mai mult anti Basescu decat anti-sistem. Atunci se voia inlaturarea PDL, chiar daca au fost (multe) voci care au scandat impotriva intregii clasei politice. Astazi mi se pare (nu sunt in tara deci nu pot decat sa dau cu presupusul) ca este vorba de protest anti-sistem, cum ai zis si tu, se cere dialog. In sensul ca nu e nevoie sa fie dat USL jos ca sa se schimbe sistemul. Pana in acest moment, USL, desi opac, pare sa fie mult mai receptiv decat PDL-ul iernii 2011-2012.

  3. Pingback: Represiunea de catifea (2): Partidul pentru Roşia Montană « Civitas Politics

  4. Pingback: Un model statistic mediocru al prezenţei la proteste « Civitas Politics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s