Una dintre primele linii de apărare a iubitorilor de câini confruntaţi a fost să atragă atenţia asupra situaţiei bunicii lui Ionuţ. Şi bunica este vinovată, dar pe ea nu o omorâm. Sau, „de ce nu interzicem parcurile”? Apoi au fost identificate alte surse de pericol. De exemplu, în statele în care se ţin asemenea statistici, mai mulţi oameni mor înecaţi în cadă decât muşcaţi de câini. Să interzicem căzile.
Însă asemenea abordări sunt înşelătoare. Pentru majoritatea situaţiilor ridicate de câini există remedii legale care previn sau cel puţin descurajează.
De exemplu, părinţii lui Ionuţ pot pierde (ipotetic) custodia copilului dacă îl lasă în mâna unor bunici care se dovedesc nedemni de încredere. Dacă un principe medieval făcea asta ar fi fost considerat tiran. Noi considerăm intruziunea statului normală.
Alt exemplu: fântânile arteziene ajung să fie înconjurate cu garduri şi inscripţii care explică pericoluli:
‘One minute our boy was splashing happily in the water, the next he was flying through the air screaming.
Wan Lu, the father of the little boy (pictured), is furious about a lack of signs warning of the dangers
Town hall officials said there are warning signs and said his parents are to blame for letting him play there
‘It was so strong his trousers were ripped to shreds and when he landed he went down face first and his nose started bleeding.’
However, local media said the fountain is cordoned off and warning signs have been installed telling people that the jets are dangerous. (sursa)
În baseball plase enorme protejează spectatorii de mingi rătăcite. Asta deşi, în cuvintele lui Jon Stewart, oamenii merg la meci tocmai ca să vadă mingea şi ar trebui să nu fie luaţi prin surprindere de ea.
La locul de muncă de pe şantier lungi protocoale ne explică cum să rămânem vii.
http://www.youtube.com/watch?v=wWLAxsplEuA
Chiar şi la birou, protocoalele de siguranţă nu sunt neapărat mai scurte. Ştiaţi, de exemplu, că mergând prin faţa unui birou din care atârna cabluri vă puteţi împiedica şi în cădere să trageţi monitorul care să va disloce apoi coloana vertebrată. Povestea este de la o sesiune de protecţia muncii şi se referă la un monitor vechi cu tub. Şi totuşi…
Apoi, acasă, normele formale şi informale de protecţie ale celor mici sunt parcă mai ridicate de la an la an.
În sfârşit, nu putem să trecem cu vederea argumentul uciderii altor animale. Gândaci, şoareci, şobolani, toate sunt ucise atunci când dăunează omului.
Adevărul este că trăim într-o cultură a siguranţei în care pentru fiecare risc se consideră acceptabil şi necesar ca societatea să asigure o pavăză. Aici cazul câinilor este specific. Spre deosebire de o cremă de faţă sau un aparat de ras, un câine nu poate fi pre-testat ca să aflăm dacă se încadrează standardelor de agresivitate. Un câine agresiv nu este cunoscut ca atare decât după ce a agresat cineva. De aceea riscul trebuie eliminat. Singura discuţie legitimă este despre soluţie. Adăposturi speciale sau eutanasiere, aceasta mi se pare singura întrebare legitimă.
Ca şi în cazul armelor de foc în SUA, situaţia câinilor de la noi nu mai este de mult ilustrativă pentru normele de siguranţă general acceptate ci este o excepţie de la aceste reguli. Excepţie motivată simbolic şi susţinută de un lobby semnificativ.
Înţeleg că legea aprobată în Parlament permite primăriilor să menţină câinii în adăposturi, presupunând că adăposturile există. Problema nu este, deci, în lege. Problema este că primarii nu vor tăia servicii municipale de bază ca să îşi permită întreţinerea a zeci de mii de câini. Cel puţin nu şi dacă vor să fie realeşi. Este, deci, timpul ca iubitorii de animale să vină şi să sponsorizeze din banii lor rezolvarea umană a problemei. Legea permite.
Andrei Tiut
P.S.: Sunt conştient că există un argument care spune ca din punct de vedere al inteligenţei şi emoţiei, sau poate din cauza co-evoluţiei, oamenii au o responsabilitate specială faţă de câini. Nu discut aici acest argument pentru că nu face obiectul acestei platforme. Legal, însă, această poziţie nu este acceptată de statul român sau alte state.
i Este posibil ca autorităţile chineze să fi minţit. Ceea ce merită observat este că în principiu chiar şi în China asemenea măsuri sunt considerate potrivite.
Civitas Politics 
Aiurea, Andrei, e usor sa identifici cainii agresivi (fata de ceilalti – care sunt majoritatea), daca esti putin atent la ei! Ca muscarea omului nu este singurul simptom de agresivitate, ci ULTIMA reactie comportamentala, cea mai grava, dintr-un spectru larg! (Iti dai seama ce traumatic e pt un caine sa atace un animal care e pozitie dominant fata de el – cum e omul???)
Preferam sa ii omoram pe toti, pentru ca ne e lene sa gandim si ne e lene sa actionam (ai remarcat ca un anumit exemplar este agresiv fata de alte animale si fata de oameni, suni la ecarisaj si ii chemi sa actioneze punctual: ai vazut pe cineva sa faca asta?).
Tipic romanesc.
SI atunci care este primul simptom de agresivitate? Putem spune ca un caine este agresiv daca te latra? In majoritatea situatiilor ‘delicate’ pe care le-am intalnit un singur caine a inceput sa ma latre si asta a atras atentia celor din jur. In mod normal 2-3 caini care ma latra de peste strada nu ma preocupa prea mult, dar cand sunt 5-6 care latra, se napustesc spre mine si 1 sau 2 incearca sa ma flancheze incep sa ma ingrijorez. Si cred ca asta e o problema cu care se confrunta o multime de romani.
Spui ca ar fi traumatic pentru un caine sa atace un om. Poate ai dreptate, insa zic ca nu ar trebui sa se ajunga la asemenea situatii. Si solutia preventia ca aceste situatii sa nu se mai iveasca (sau sa se iveasca cu o frecventa scazuta) este, evident, ca numarul de caini sa scada. Nu cred ca este normal sa merg pe strada cu frica de a fi atacat de caini. Sau sa ocolesc in fel si chip stiind ca in anumite zone sunt caini care ma latra mereu cand trec pe acolo. Sau sa iau mezeluri cu mine ca sa le distrag atentia in caz ca se iau de mine. Mediul urban nu este ecosistemul lor. (am ajuns sa ma simt mai in siguranta plimbandu-ma in padure decat in oras!)