Andrei Cornea şi Constituţia

De curând dnul Cornea a scris în Revista 22 un articol îndemnând pe cei de un gând asemenea domniei sale să nu (mai) susţină modificarea Constituţiei. Motivele invocate sunt mai multe, dar în esenţă se distinge unul: pe 9 decembrie nu vor câştiga partidele în care dl Cornea are (fie şi relativă) încredere.

În mod salutar, dl Cornea nu se aruncă să desfiinţeze a priori idealurile de republică parlamentară purtate de unii politicieni USL, şi nici nu pare să se teamă că acestea vor aduce sfârşitul lumii. Se teme însă, pe termen scurt, de „dictatura majorităţii” şi preferă Constituţia în varianta „clarificată” de CCR.

Nu sunt de acord cu tema dictaturii majorităţii – nu înţeleg care e minoritatea oprimată. Dar sunt de acord – şi am scris despre asta – că actuala configuraţie politică oferă opţiuni unice de abuz.

Dezacordul principal faţă de articolul domnului Cornea ţine în primul rând de plauzibilitate. Să observăm trei fenomene. În 2012 au început să existe demonstraţii de stradă relativ spontane şi relativ de succes. Apoi, recentele atacuri ale Antenei 3 contra CCR, precum şi unele comentarii injurioase provenite mai ales din partea FCD sugerează că toleranţa românilor faţă de violenţa simbolică a crescut spectaculos. În al treilea rând (şi aici speculez), suspendarea a întărit clivajul din societate. Da, USL a ieşit cumva de-credibilizat şi asta maschează deocamdată izolarea PDL, dar asta nu înseamnă că frustrarea faţă de preşedintele Băsescu şi prim-ministrul Boc au scăzut.

Faţă de această frustrare acumulată, poziţia dlui Cornea este greu sustenabilă moral. Mă grăbesc să spun că nu vorbim de moralitatea sa personală – domnul Cornea nu are alte arme decât persuasiunea şi dialogul. Dar subcultura civică din care face parte nu (mai) este cunoscută pentru capacitatea sa de persuasiune şi dialog social. Ea poartă lupta politică cu arme para- şi post- democratice. Interpretarea creativă a Constituţiei, atragerea presiunilor UE şi ale ambasadelor, abuzul de asumări de răspundere, atragerea migranţilor parlamentari, ridicarea în rang a primarilor rezervişti sunt mijloace practicate şi acceptate în grupul de intelectuali politicieni şi … oameni de afaceri din care dl Cornea face, vrând-nevrând parte.

Ori, asemenea mijloace para-democratice sunt OK doar dacă funcţionează tolerate de societate. Să le foloseşti însă deschis împotriva unei largi majorităţi a cetăţenilor activi este imoral şi periculos. Să ne înţelegem, nici măcar în evul mediu un „bun monarh” nu sfida percepţia etică a supuşilor.

În aceste condiţii mă tem că prefer înţelepciunii domnului Cornea pe cea a domnului Lăzăroiu:

Niciodată nu ştii cat de tare […] ai zgândărit. Asta afli prin sacrifici rituale. La început îi dai văduva din sat. Pe urma ii dai o fata nemăritată de 20 de ani. Dacă tot nu se linişteşte trebuie sa i-o dai pe cea mai frumoasa fecioara din comunitate (sursa)

Dacă populaţia României vrea să vadă culoarea sângelui dlui Cornea, al prietenilor intelectuali şi al aliaţilor politici încă-nedovediţi-drept-corupţi, atunci o va vedea. Tot ce putem să facem este să direcţionăm furia în violenţă simbolică îl loc să o îndiguim până când izbucneşte în violenţă stradală.

Dimpotrivă, o rezolvare a conflictului dintre partizanii preşedintelui şi restul lumii poate acţiona ca o limită a hybris-ului. Pe de o parte, odată Constituţia schimbată (moment cathartic), atenţia populaţiei se va îndrepta spre o altă agendă. Iar guvernul, dacă vrea sprijin electoral în perspectiva prezidenţialelor, se va adapta. Dacă totuşi nu se va adapta, Comisia Europeană este alertă şi pregătită să îşi folosească influenţa. Este prea puţin, veţi spune. Poate, dar am avut chiar mai puţin: un PDL indiferent la agenda publică şi tolerat tacit de UE. Deci se poate supravieţui.

Andrei Tiut