De ce nu are Germania o politică externă în relația cu Ucraina? Răspunde

e7487980-a9dd-11e3-a0f0-a5e8aafb61ea_Merkel-and-Putin

Informațiile oficiale furnizate de Ministerul de Externe de la Berlin oferă doar re­latări sumare despre relațiile politice dintre Germania și Ucraina în contextul situației tensionate din ultimele luni, dinamica raporturilor economice și angajmentele asumate de Fundația pentru Cooperare Juridică Internațională, în vederea construirii unui stat de drept în Ucraina. Mai mult, strategia de politică externă a Germaniei nu menționează Ucraina, nici măcar la pachet cu statele Parteneriatului Estic (PaE). Practic, Germania nu a avut nicio strategie de politică externă în relațiile cu Ucraina și a aplicat doar principiile clasice ale Ostpolitik „schimbare prin apropiere“, care au însemnat, în practică, investiții în economia ucraineană (Germania este al doilea partener economic al Ucrainei după Cipru) și susținerea societății civile angajate în pro­cesul de democratizare. Comunitatea de experți în analiza politică a spațiului ex-sovietic nu a realizat niciun studiu cu privire la relațiile politice Berlin-Kiev, analizele publicate au abordat strict raporturile economice ale Germaniei cu statele CSI și, în principal, cu Federația Rusă.

Anexarea Crimeei și războiul neconvențional pe care Rusia îl poartă acum în estul Ucrainei au fost punctul de cotitură pentru întreaga comunitate de politică externă de la Berlin. Lecția ucraineană a politicii externe germane este una simplă, de geopolitică de secol XIX – actorul care a atentat la pacea și securitatea din Europa trebuie pedepsit. Dar această lecție este greu de acomodat în mentalul unor experți și politicieni obișnuiți cu reguli ale relațiilor internaționale stabilite în secolul XX. More…

Neoagrarianismul în haine de import Răspunde

Camil Ressu, Cosasi Odihnindu-se

Dacă Valeriu Stoica şi Dragoş-Paul Aligică (Reconstrucţia Dreptei, Humanitas, Bucureşti, 2009) propun o dreaptă românească coagulată în jurul conservatorismului liberal care, începând cu anii 1960-1970, a devenit majoritar în sânul dreptei americane,  atingând maxima strălucire în epoca Thatcher-Reagan, Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon (A Treia Forţă : România profundă, Logos, Bucureşti, 2008) schiţează, tot pe baza unor surse de inspiraţie anglo-saxone, o viziune conservatoare perenialistă, comunitariană şi tradiţionalist-agrariană care reface – după o jumătate de secol în care ameninţarea comunistă a forţat conservatorismul să coabiteze cu liberalismul – legătura cu tradiţia conservatoare europeană, antiliberală şi corporatistă, care a inspirat şi dreapta românească interbelică.

More…