Războiul împotriva ISIS e abia la început Răspunde

140812-isis-militants-1128_ea414ddd3248a991306640f1a2954444

Octavian Manea a comentat efortul de combatere a ISIS în Revista 22

Atrocitățile comise de ISIS împotriva șiiților, creștinilor și yazidilor țin prima pagină a ziarelor. Chiar săptămâna trecută, Human Rights Watch prezenta dovezile unei execuții în masă a 600 de oameni. În același timp, este iluzoriu să credem că problema ISIS se poate rezolva peste noapte.

În multiplele sale luări de poziție, Barack Obama a vorbit despre obiectivul slăbirii și, în cele din urmă, al înfrângerii ISIS. Însă tot ceea ce vedem în prezent se limitează în principal la prima dimensiune – degradarea centrelor de comandă și control, oprirea ofensivelor convenționale împotriva unor orașe cu populație majoritar kurdă (precum Erbil și Kobane), anihilarea temporară a surselor de venituri, precum platformele petroliere controlate de ISIS. În această fază de indiguire a ISIS în care ne aflăm în pre­zent contează enorm colaborarea dintre forțele locale kurde și umbrela aeriană oferită de Statele Unite. Sau colaborarea ope­rațională dintre aviația americană și forțele guvernamentale irakiene. Cu alte cuvinte, US Air Force trebuie să acceseze capacitățile senzoriale ale localnicilor pentru a naviga și a se orienta pe un câmp de luptă terestru dominat de ISIS.

Între timp, în teritoriul pe care îl con­tro­lează, forțele Statului Islamic măcelăresc și elimină tot ceea ce li se opune. Sunt căutați în mod preferențial inamicii sec­tari (șiiții), precum și celelalte minorități religioase (creștinii) sau kurzii. În egală măsură devine o prioritate sfărâmarea acelor insule de rezistență tribală sunnită care, într-o bună zi, s-ar putea ridica împotriva Statului Islamic după modelul „Deșteptării Triburilor din Anbar“. Chiar săptămâna trecută au fost găsite corpurile a peste 300 dintre membrii tribului sunnit Al­bu Nimr. În general, este vizat leadershipul acelor triburi care au participat în revolta anti-Al Qaeda din anii 2006-2007 și care au făcut posibilă atunci înfrângerea tactică a precursorului ISIS. De altfel, John Allen, proaspătul trimis special al administrației pentru coordonarea efortului împotriva Statului Islamic, a fost numit de Obama în această poziție la inițiativa celor mai importanți lideri ai comunității sunnite, precum Ahmed Abu Risha, una dintre personalitățile pivot ale rebeliunii tribale din 2007.

O piesă esențială în strategia Washingtonului ține de re-energizarea și sprijinirea elementelor tribale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Statului Islamic. Este singura modalitate de a duce ofensiva adânc în teritoriul califatului. Însă, în cazul tribului Al-bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne încă masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor comunități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a completa veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția americană era aceea ca Bagdadul să ac­cepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foarte probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai mul­te de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, secretarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este inevitabil un proiect pe termen lung. Iar multe dintre armele necesare nu folosesc gloanțe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei insurgențe maoiste. Citite astăzi, unele din­tre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima jumătate a anilor 2000) parcă recompun radiografia comportamentală a Statului Islamic. Oferă servicii, dispune de o infrastructură de guvernare paralelă, acționează ca o gherilă, dar, în același timp, funcționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe ma­oiste). Totul pentru a-și menține susținerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât există între Damasc și Bagdad.

Așadar, pentru a rostogoli în sens opus aceste progrese, e nevoie de mult mai mult decât de drone și bombe inteligente americane, pentru că vorbim esențialmente de o problemă de guvernare, de un altfel de proiect de so­cietate. Este și mesajul dat de generalul Martin Dempsey, principalul consilier mi­litar al președintelui Obama, în timpul discursului ținut sub cupola uneia dintre cele mai prestigioase școli de afaceri publice din Statele Unite (Maxwell School of Citizenship and Public Affairs):

Cheia înfrângerii ISIS este un guvern irakian inclusivist. Dacă reușește o reconciliere cu sunniții și kurzii, ISIS se dezintegrează. Va fi respins din interiorul populației.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s