Marina militară a Statelor Unite ale Americii a anunțat că pe 4 martie a testat cu succes sistemul Raytheon SeaRAM, un sistem antiaerian cu rază scurtă de acțiune destinat în principal protejării navelor de suprafață de atacurile cu rachete de croazieră antinavă.

Acest test a presupus lansarea unei rachete RIM-116 Block 2 de la bordul distrugătorului USS Porter (DDG-78), una din cele patru nave însărcinate cu apărarea antirachetă a Europei și care își au baza în portul spaniol Rota, situat pe coasta atlantică. Testul s-a desfășurat într-un poligon spaniol. În paralel, un alt test al sistemului SeaRAM a validat capacitatea acestuia de a intercepta rachete antinavă supersonice.

Dotarea distrugătoarelor americane de la Rota cu sistemul SeaRAM reprezintă o evoluție interesantă, cel puțin la fel de importantă precum patrulele regulate ale acestor nave în Marea Mediterană și Marea Neagră.

Ce este SeaRAM?

SeaRAM este un sistem antiaerian și antirachetă cu rază scurtă și foarte scurtă, derivat din sistemul RIM-116 Rolling Airframe Missile. Acesta din urmă a fost dezvoltat începând cu anul 1976 și a intrat în dotarea US Navy și a marinei germane (Bundesmarine) la începutul anilor ‘90. Rolul acestui sistem antiaerian este protejarea navelor militare de atacurile cu rachete antinavă sau a aeronavelor. Racheta RIM-116 are o rază de acțiune de 9 km.

SeaRAM a fost conceput să suplimenteze sistemul Phalanx (și să-l înlocuiască) și reprezintă ultima linie de apărare a unei nave dacă o rachetă sau o aeronavă a supraviețuit interceptării de către aviația navală sau de sistemele antiaeriene cu rază lungă și medie de acțiune. În terminologia militară SeaRAM și Phalanx sunt sisteme de luptă apropiată – Close-In Weapon System (CIWS) – „portarul” navei cum ar veni.

SeaRAM combină racheta RIM-116 RAM cu afetul, radarul și sistemele de ochire și conducere a focului ale sistemului Phalanx. Diferența constă în faptul că lansatorul cu 21 de lovituri al sistemului RAM este înlocuit cu un container de 11 lovituri, care la rândul său înlocuiește tunul rotativ Vulcan de 20 mm al sistemului Phalanx. Practic SeaRAM combină avantajele a două sisteme relativ complementare – flexibilitatea, viteza de reacție și autonomia sistemului Phalanx, cu puterea de foc și raza de acțiune superioară a sistemului RAM.

Spre deosebire de sistemele de luptă apropiată care se baze piese de artilerie ușoară, sistemele care foloses rachete cu rază scurtă de acțiune au avantajul că pot angaja mai multe ținte simultan și de la distanțe mai mari. Acest lucru înseamnă că o navă își sporește șansele de supraviețuirea în cazul unor atacuri de saturație cu rachete antinavă și în fața rachetelor antinavă supersonice care au cunoscut în ultima decadă o proliferare sporită.

Marinele militare ale Federației Rusiei, Chinei și Indiei se bazează pe sisteme antirachetă supersonice pentru a putea „sparge” apărarea în adâncime a navelor dotate cu sisteme de comandă și control de tip AEGIS sau similare cu acestea.

Proliferarea rachetelor supersonice antinavă va spori pe termen scurt și mediu datorită scăderii costurilor de producție ale tehnologiei din spatele acestor vectori. Această „democratizare” tehnologică periclitează supremația navală și tehnologică a Statelor Unite pe termen scurt și mediu. SeaRAM face parte din gama de soluții și răspunsuri pe care SUA și aliații săi le pot utiliza pentru a face față acestei provocări.

Care este amenințarea?

Instalarea sistemului SeaRAM la bordul distrugătoarele de la Rota s-a făcut în regim de urgență, „arzându-se” o parte din etapele de acceptare prin care trece de obicei un sistem de arme. US Navy a justificat această decizie prin identificare unei „amenințări nespecificate” în urma unei evaluări realizate în primăvara anului 2015. Iminența amenințării este demonstrată de faptul că cele 4 sisteme SeaRAM ce vor echipa distrugătoarele de la Rota vor proveni practic din sistemele destinate programului Littoral Combat Ship, respectiv a navelor din clasa USS Indepedence.

Se pune deci întrebarea ce amenințare urgentă și „nespecificată” încearcă US Navy să contracareze într-un timp foarte scurt? Răspunsul poate fi găsit în evenimentele ce au urmat în anexării Crimeei în februarie 2014.

Pentru a arata că această evoluție geopolitică este contrară intereselor americane și ordinii internaționale, dar și pentru a-și demonstra angajamentul față de flancul estic, SUA a demarat un program ad-hoc de patrulare și diplomație navală, trimițând în mod regulat în Marea Neagră printre care și distrugătoarele din escadra desfășurată la Rota.

Reacția rusă nu s-a lăsat mult așteptată. Una din primele mișcări militare făcute de Rusia ca ripostă la prezența americană în Marea Neagră a fost desfășurarea de sisteme anti-navă Bastion-P echipate cu rachete P-800 Onyks (SS-N-26 Strobile).

Anterior anexării Crimeei, Rusia avea desfășurate în regiune sisteme antinavă performante la bordul navelor Flotei Mării Negre. Cel mai capabil sistem antinavă de care dispunea Flota Mării Negre, până în momentul anexării, era P-500 Bazalt (SS-N-12 Sandbox) care forma principalul armament de suprafață al crucișătorului Moskva. După anexarea Crimeei, Federația Rusă a demarat un program de modernizare a Flotei Mării Negre și a infrastructurii acesteia din Crimeea în valoare de aproximativ 2,43 mld. de dolari. Pe lângă această investiție Marina Rusă și-a anunțat intenția de a reface Escadra a V-a, grupare navală atașată Flotei Mării Negre, care pe vremea URSS, executa misiuni în Marea Mediterană, având ca bază portul Latakia.

„Piesele de rezistență” ale acestui program naval erau 6 fregate Amiral Grigorovici și 6 submarine din clasa Kilo. Atât fregatele cât și submarinele care ar urma să intre în dotare până în 2018, pot lansa rachete de croazieră 3M54 Kalibr, atât în varianta antinavă (3M54K/T), cât și în varianta destinată lovirii țintelor de pe uscat (3M14K/T). Cea din urmă variantă a familiei Kalibr are o rază de acțiune de 2500 km și a fost utilizată cu succes de marina rusă recent în timpul intervenției din Siria.

Într-un atac spectaculos pe 7 octombrie 2015, 4 nave aparținând Flotilei Caspice au lansat 26 de rachete Kalibr care au lovit ținte din Siria aflate la 1500 km depărtare. Atacul a fost repetat pe 20 noiembrie, când au fost lansate 18 rachete 3M14T Kalibr. Ultimul atac s-a produs pe 9 decembrie 2015, când cel mai nou submarin din clasa Kilo al Flotei Mării Negre, Rostov-pe-Don, a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Mediterană împotriva unor ținte din Siria. Deși până acum a fost utilizată varianta de atac la sol a acestei rachete de croazieră, sistemul Kalibr a demonstrată că este un sistem de arme eficient și performant. Variantele antinavă ale acestui sistem de armament sunt supersonice în ultima parte a traiectoriei către țintă.

Cel mai probabil amenințarea nespecificată pe care marina militară americană încearcă să o contracareze la adresa navelor sale implicate în strategia European Phased Adaptive Approach este sporirea capabilităților Flotei Mării Negre și prezența acesteia în Marea Mediterană, mai ales în timpul intervenției din Siria. Analiza americană privind natura urgentă a amenințării a fost confirmată de intervenția Moscovei din Siria, când activitatea navală rusă în Estul Mediteranei a crescut exponențial. Printre navele trimise în Estul Mediteranei de Kremlin s-au numărut bătrânul, dar periculosul crucișător Moskva și submarinul Rostov-pe-Don.

Această amenințare este ranforsată de fortificarea și tranformarea într-un bastion antiacces a peninsulei Crimeea. Patrulele antibalistice în Marea Neagră  ale navelor americane devin astfel mult mai riscante, iar Rusia reușește astfel să sporească costurile potențiale și reale ale strategiei antibalistice americane în Europa.

George VIŞAN