De weekend: Previzibilul domn Aligică Răspunde

aligica

Într-o zi mă trezesc menționat de Turnofftheglory pe wall-ul domnului Aligică. D. P. Aligică ceruse niște nume de oameni de stânga pe care să îi întrebe lucruri și să îi înțeleagă în opțiunile lor politice.

(Acuma, eu nu m-am considerat de stânga niciodată dar „adevărata dreaptă românească” este în esență o afacere parohială, amici degli amici. Deci într-un fel Turnofftheglory, care știe ca nu fac parte din această parohie, nu greșea să vorbească de mine.)

Nu eram menționat doar eu acolo, era și Dan Șelaru, care nu a fost încântat. Eu însă eram chiar curios. Nu neapărat dornic să mă exprim, cât curios care ar fi fost întrebările. Căci, între noi fie vorba, dl. Aligică ar avea în mod normal aparatul conceptual să înțeleagă aceste lucruri și singur. Printre altele el este, împreună cu dl Tismăneanu, autorul conceptului de puci parlamentar, hăt într-un op-ed din 2007. Mă gândeam mai degrabă că are o problemă de empatie. Adică, știind adevărul, vrea să înțeleagă mecanismele de orbire ale celorlalți. Din nefericire pentru curiozitățile mele, dl. Aligică nu a întrebat nimic pe nimeni. More…