De curând citeam una dintre corespondenţele din închisoare ale lui Adrian Năstase de pe blogul personal. Într-ul colţ un widget bine plasat m-a anunţat serviabil câte mii de persoane „apreciază Adrian Năstase”. Printre care Ileana. Despre Ileana nu pot sa vă spun prea multe, am mers la aceeaşi facultate în ani diferiţi, dar pot să vă garantez că nu „apreciază Adrian Năstase”. Problema este că în tratamentul aplicat brandurilor şi persoanelor publice FB păstrează un model adecvat doar pentru relaţiile personale.
Ileana nu îl simpatizează pe dl Năstase, doar vrea să fie la curent cu ultimele sale… cugetări. La fel şi colegul de blog George. Dar Facebook nu îi permite să efectueze această distincţie. Facebook este o companie care uniformizează (spre deosebire de Google). La fel este (prin forţa lucrurilor, şi Twitter. Dar acesta din urmă a descoperit şi apoi încurajat beneficiile flexibilităţii de sus în jos – de exemplu ei nu au inventat hashtagul (#).
Facebook în schimb ia acelaşi model şi încearcă să îl perpetueze ad infinitum. Până la un punct merge sa asimilăm străinii cu cei cunoscuţi. Pentru că toţi am vrea să iî cunoaştem mai … îndeaproape pe Heidi Klum sau (după caz) Johnny Depp. Dar de la un punct încolo devine evidentă discrepanţa între simpatie, respect şi interes. Pe Adrian Năstase nu îl respectăm dar ne interesează. Pe Raed Arafat îl respectăm, dar nu vrem să ştim tot ce face. Etc., etc.
Paranteză. Ideea că există limite ale creşterii Facebook nu este a mea. Există un orizont de aşteptare care se vede în blogosfera „tehnică”. Se vede în raportarea disproporţionată a oricărui challenger, în lipsa de epitete entuziaste şi în alte semne mai mult sau mai puţin subtile. Desigur Facebook pare să aibă cel mai bun produs. Dar asta o pune în poziţia în care era Microsoft în vremea Vista: strategia de business este bună, produsul domină piaţa, dar nimeni nu respectă compania şi abordarea ei. Microsoft a avut nevoie de Windows 7 ca să iasă din fundătură şi de Windows 8 ca să lupte pe piaţa dispozitivelor portabile.
De ce nu face Facebook, o companie mult mai dinamică, schimbările necesare? În fapt… le face dar selectiv. Relaţia cu persoane reale devine din ce în ce mai flexibilă. Putem alege între „Add friend” şi „Subscribe”. Putem alege nivelul de informaţie pe care dorim să o avem în feed. Avem setări de „Privacy”ceva mai utile, mulţumită inclusiv presiunilor făcute de legislatori din ţări UE.
Dar aceleaşi modificări în zona publică ar duce la scăderea veniturilor. Dacă Coca-Cola sau Teodor Baconschi ar avea mai mulţi „just following” sau „dislike” decât „like” ar mai utiliza aceste… branduri… reţeaua şi ar plăti* ele publicitate? Nu în aceeaşi măsură.
Aşa că Facebook, în formula actuală, are aceeaşi problemă pe care o avea Yahoo în primii ani. Principalii vectori de dezvoltare în afara core business sunt diferiţi de principalii vectori de profit.
*Nu cred că dl Baconschi plăteşte publicitate (deocamdată). Era doar un exemplu.
Alte articole: Bloomberg Business Week: Facebook: The Making of 1 Billion Users
Civitas Politics 