Portavionul Varyag/Shi Lang parasind santierul naval Dalian, China

Marina Armatei Populare de Eliberare a Republicii Populare Chineze a demarat miercuri 10 august, probele pe mare ale primului său portavion, Shi Lang/Varyag. Este un moment istoric pentru Beijing, China intrând astfel în clubul select al statelor posesoare de portavioane – calitate rezervată în general marilor puteri. Acest eveniment consolidează poziția de putere în ascensiune a Beijingului și întărește sentimentul de mândrie națională al poporului chinez. Acum China și chinezii vor putea cere de la ceilalți membrii ai sistemului internațional și în special de la SUA, să fie tratați ca o mare putere.

Intervalul de timp selectat pentru debutul probelor acestui portavion este cât se poate simbolic – la câteva zile de la scăderea ratingului creditului SUA de către agenția de rating Standard & Poor’s și de la dezbaterea partizană privind plafonul de îndatorare al Americii, tocmai pentru a semnala public ascensiunea Beijingului și începutul declinului Washingtonului.

China va utiliza la maximum impactul public al debutului primului său portavion pentru mobilizarea naționalismului chinez și pentru intimidare vecinilor săi din Marea Chinei de Sud și de Sud-Est. În termeni militari și strategici debutul probelor pentru Shi Lang nu înseamnă mare lucru, în afară de hotărârea Beijingului de a poseda portavioane. Nava nu a fost încă botezată (se presupune că va fi botezată Shi Lang), nu a intrat în serviciul activ, nu posedă grup de aviație (aflat încă în antrenamente) și nu posedă un grup de luptă propriu.

Ce este Varyag (Shi Lang)?

Noul portavion al Republicii Populare Chineze nu este o navă construită la nivel local și nu este o navă nouă. Construcția ei a început în 1985 în URSS, la șantierul naval Nikolaiev (Mykolaiv) din Ucraina și a fost botezată Varyag (Varegul). Varyag trebuia să fie al doilea portavion sovietic al clasei Tbilisi (în prezent Amiral Kuznețov). Din păcate pentru Marina Sovietică portavionul  nu a putut fi terminat din lipsă de fonduri, deși a fost lansat la apă. Disoluția URSS în 1991 a condus la împărțirea flotei sovietice între republicele succesoare, Varyag ajungând în posesia Ucrainei, care nu a fost capabilă să o termine și să o pună în serviciu.

În 1998 Varyag a fost vândut unui investitor chinez, o firmă condusă de foști ofițeri ai Armatei Populare de Eliberare, cu scopul declarat de a fi transformat în hotel de lux și casino (sic!).  Oricât de ciudată ar părea în prezent tranzacția, ea nu era fără precedent – portelicopterele sovietice Kiev și Minsk fiind transformate de către antreprenorii chinezi în hotel și casinou plutitor, respectiv muzeu tehnic (dupe ce au fost însă studiate de experții militari chinezi). Ucraina a vândut portavionul neterminat companiei chineze Chong Lot Travel Agency Ltd. din Hong Kong pentru suma de 25 de milioane de dolari, după ce a dezactivat în prealabil propulsia și sistemele militare deja instalate la bordul lui Varyag. Între 2000 și 2002 Varyag a fost protagonistul unei odisei nautice, parcurgând peste 15.000 de mile marine până în China. Nava nu a ancorat însă în rada portului Macao, ci a ajuns în șantierul naval Dalian, pentru a fi studiată și pusă în serviciul marinei chineze.

Varyag este un portavion de tip STOBAR (short take off but assisted recovery), ceea ce înseamnă că folosește o rampă pentru a lansa avioanele de luptă, dar acestea apuntează normal, asistate de cabluri și sisteme hidraulice. Clasificarea marinei sovietice și în prezent a celei ruse pentru portavioanele din clasa Amiral Kuznețov este de crucișător greu portavion. Această denumire stângace reflectă misiunea acestei nave conform doctrinei navale sovietice/ruse – aceea de a asigura acoperirea aeriană a navelor de suprafață și a submarinelor de atac sovietice/ruse în cazul unei confruntări cu marina americană și a forțelor navale ale statelor membre NATO.

Dacă portavioanele americane și grupurile lor de luptă sunt principala forță de lovire a US Navy, marina sovietică din rațiuni de costuri, dar și geostrategice (accesul limitat la mările și oceanele lumii), a optat pentru alocarea unui rol de sprijin potavioanelor, submarinele de atac nucleare și navele de suprafață dotate cu rachete anti-navă grele având misiunea de a urmări și ataca grupările navale americane. Opțiunea pentru un portavion de tip STOBAR a însemnat că avioanele sovietice/rusești ambarcate au ca principală misiune asigurarea acoperirii aeriene a flotei sovietice și nu lovirea flotei inamice, ele neputând decola cu o încărcătura aer-sol generoasă în absența unor catapulte cu aburi.

Configurația STOBAR nu permite lansarea sau apuntarea unor avioane navale de tip AWACS (E-2C/D Hawkeye) care să permită avertizarea timpurie în cazul unui atac și coordonare grupului aerian, misiunea această fiind preluată de elicoptere special adaptate pentru această misiune (Ka-31), cu performanțe sensibil mai slabe. În conformitate cu rolul său de navă de sprijin aproximativ jumătate din grupul aerian îmbarcat este format din elicoptere anti-submarin, de transport sau destinate misiunilor de salvare și căutare pentru protejarea și sprijinirea grupului naval. Portavioanele din clasa Kuznețov nu sunt similare cu portavioanele nucleare americane din clasa Nimitz sau cu portavionul nuclear francez Charles de Gaulle, atât la nivel de misiune cât și la nivel de capabilități.

Clasificarea de crucișător greu portavion ascunde și o motivație politică –  Convenția de la Montreaux interzice traversarea strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către portavioane. Amiral Kuznețov și Varyag au fost construite la șantierul naval Nicolaiev (Mykolaiv) din Ucraina și pentru a fi desfășurate în Marea Nordului, Oceanul Înghețat sau Pacific trebuiau să traverseze strâmtorile Bosfor și Dardanele controlate de Turcia.  Pentru a eluda regimul internațional al Mării Negre, marina sovietică a dotat navele din clasa Amiral Kuznețov cu sisteme antinavă și anti-aeriene puternice.  Instalarea rachetelor anti-navă și anti-aeriene combinată cu soluția STOBAR  și rolul  portavionului în doctrina sovietică/rusă a însemnat că acest nave dispun de un grup naval de aproximativ 40-50 de aeronave.

China și portavionul

Amiralul chinez Liu Huaqing a fost cel mai înfocat susținător al includerii portavioanelor în dotarea forțelor armate ale Republicii Populare Chineze. Discipol al amiralului sovietic Serghei Gorșkov[i],  Liu Huaqing a promovat ideea unei marine chineze moderne capabile să proiecteze putere pe distanțe mari și să protejezele interesele Republicii Populare Chineze.

Liu Huaqing a imaginat dezvoltarea flotei chineze în două etape: prima etapă a constat în dezvoltarea unei flote capabile să asigure securitatea apelor teritoriale chineze  și a zonei litorale (green water navy), iar a doua prevedea dezvoltare unei flote maritime capabile să proiecteze puterea Chinei pe mările și oceanele lumii (blue water navy). Prima etapă a dezvoltării forțelor navale chineze s-a încheiat, în prezent asistăm la debutul celei de-a doua etape prin construcția de nave militare mari și a dezvoltării flotei de submarine chineze. Interesul Chinei pentru dezvoltarea unei forțe navale capabile să proiecteze putere la mare distanță a fost dovedit recent de desfășurarea în Oceanul Indian a unei escadre care să combată atacurile piraților somalezi.

De ce are nevoie China de portavioane? Lăsând la o parte simbolismul politic al deciziei de a se dota cu acest tip de nave de luptă, aceasta este motivată de un calcul strategic rațional. China este dependentă de importurile de hidrocarburi din Orientul Mijlociu și este unul din cei mai mari exportatori de produse manufacturate din lume – aceste activități comerciale depind de menținerea deschisă a unor căi de navigație, în prezent controlate de Marina Statelor Unite. În cazul unui conflict americano-chinez, Statele Unite pot controla relativ ușor strâmtorile Hormuz și Malacca, sugrumând astfel economia chineză.

Prezența portavioanelor Statelor Unite ale Americii în proximitatea coastelor Chinei este percepută de către Beijing ca o umilință și o amenințare la adresa securității sale. În 1996, două grupuri de portavioane americane au forțat China să întrerupă o serie de exerciții militare aero-navale în strâmtoare Taiwan, al căror scop era descurajarea aspirațiilor la independență ale regimului de la Taipei. În 2010 Beijingul a trebuit să privească neputincios cum portavionul american USS George Washington și grupul său naval a participat la o aplicație comună cu marina Republicii Coreea în Marea Galbenă, al cărei scop a fost descurajarea unei eventuale agresiuni sau incident provocat de Coreea de Nord.[ii] Un portavion chinez, sprijinit de o grupare navală puternică și de alte elemente din arsenalul Beijingului ar fi o contrapondere la puterea navală americană, inhibând accesul SUA  în vecinătatea coastei chineze.

O a treia rațiune pentru construirea portavioanelor chineze o reprezintă conflictele teritoriale și politice cu vecinii săi din Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est. Republica Populară Chineză își dispută suveranitatea asupra Insulelor Spratly și Paracel cu Taiwanul și Vietnamul, asupra Insulelor Pratas cu Taiwanul, și asupra Macclesfield Bank și Scarborough Shoal cu Filipinele. Beijingul are o dispută privind delimitarea Zonei Economice Exclusive în Marea Chinei de Est cu Republica Coreea și își dispută suveranitatea Insulelor Senkaku/Diaoyu cu Japonia și Taiwan. Toate aceste insule și bariere de corali sunt importante din punct de vedere strategic sau economic pentru China și un portavion ar întări poziția Beijingului în cadrul acestor dispute teritoriale. La toate aceste conflicte teritoriale se adaugă conflicte istorice și rivalități regionale cu Japonia, Coreea, India și Vietnam.

Portavioanele s-ar dovedi extrem de utile în disputa teritorială cu Taiwanul, cea mai importantă dispută teritorială a Chinei. Aceste nave vor spori dezechilibrul militare între China și Taiwan în favoarea Beijingului, și vor forța elita politica de la Taipei să-și reconsidere ambițiile privind eventuala independență.[iii] Nu este exclus ca în viitor o puternică prezență militară chineză în strâmtoarea Taiwan să forțeze Taipeiul să ia în serios oferta de re-unificare sub sloganul o țară-două sisteme. O încercare de re-unificare prin forță cu Taiwanul va declanșa cel mai probabil un conflict militar cu Statele Unite ale Americii.

India se simte deja vizată de ascensiunea Chinei, între ele existând deja o rivalitate mai veche. Beijingul are pretenții teritoriale asupra statului indian Arunachal Pradesh, este principalul aliat al Pakistanului și și-a sporit prezența navală în Oceanul Indian. India are de asemenea un ușor avantaj în fața Chinei operând portavioane neîntrerput de la sfâșitul ultimei conflagrații mondiale și până la sfârșitul acestei decade va avea în dotare trei portavioane.[iv] Este foarte probabilă declanșarea unei curse militare navale înte India și China, New Delhi urmând să se doteze până la sfârșitul acestei decade cu două portavioane.

Cum va utiliza China portavioanele?

În ciuda debutului probelor primului portavion chinez operaționalizarea acestuia este încă departe. În momentul de față nava nu dispune de un grup aerian, acesta aflându-se încă în antrenamente. Marina chineză trebuie să pregătească formarea unui grup naval care să însoțească portavionul și să se antreneze cu el pentru a opera coerent ca parte a unei grupări aero-navale (carrier strike group sau carrier battle group). Planificatorii statului major al Marinei Armatei Populare de Eliberare vor trebui să integreze noua navă în doctrina operațională, care să permită utilizarea ei în mod eficient.

Pe termen scurt portavionul Shi Lang va îndeplini două misiuni importante: va fi un instrument de propagandă internă și internațională, va consolida legitimitate conducerii Partidului Comunist Chinez scoțând în evidența capacitatea acestuia de a conduce destinele politice și economice ale țării. Noul portavion va arăta că partidul dispune de voința politică de a transforma China dintr-o țară aflată în curs de dezvoltare într-o mare putere, capabilă să rivalizeze cu Statele Unite ale Americii. Nava va fi folosită pentru a șterge umilința înfrângerilor navale suferite de China în fața flotelor occidentale și japoneze, începând cu angajamentul naval de la Chuenpee din 1841.

Mesajul către celalți membri ai sistemului internațional este evident: Beijingul dorește să-i fie recunoscut statutul de mare putere și să fie tratat ca atare. Celelalte state, în special state cu tradiție navală puternică (SUA, Marea Britanie, Franța, Spania, Japonia), vor trebui să se obinuiască cu prezența pavilionului R.P. Chineze în regiuni care fuseseră înainte în afară razei de acțiune a puterii sale.

Rolul principal al noului portavion chinez pe termen scurt și mediu va fi cea de navă de antrenament. La bordul ei se vor antrena primele generații de piloți aero-navali chinezi, primii ofițeri de portavion și primii ofițeri comandanți de grupuri de portavioane. Distrugătoarele, fregatele și submarinele de atac chineze vor învăța să acționez coerent alături de portavion, ca parte a unei grupări navale integrate. Shi Lang va fi astfel  o navă școală pentru flota chineză, urmând ca la bordul ei să fie pregătit personalul care va activa pe viitoarele portavioane chineze.

Cum va fi integrat portavionul în doctrina navală chinez?  Este  poate cea mai importantă dilemă ridicată de această evoluție militară. În prezent China se concentrează asupra dezvoltării unor tactici și tehnologii anti-acces – care să nu permită proiectarea puterii în proximitatea coastei chineze, precum și în interiorul țării de către un potențial agresor. Tacticile și tehnologiile anti-acces constau în rachete de crozieră anti-navă subsonice și supersonice lansate de pe platforme mobile cu baza la sol, de pe nave, submarine și avioane, precum și  racheta balistică anti-navă DF-21D.

Dacă China va opta pentru soluțiile tehnice ale portavionului Shi Lang, principala misiune a acestei navea va fi patrularea și controlul mării la mare distanță de coasta chineză, completând astfel sistemul defensiv al Beijingului. Avioanele de pe navele „soră” ale lui Varyag/Shi Lang vor asigura acoperirea aeriană pentru diferitele nave de suprafață și submarine operate de marina chineză. Ocazional portavioanele chineze ar putea fi folosite pentru proiectarea puterii pentru intimidarea statelor din Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est cu care Beijingul are dispute teritoriale.

A două opțiune pentru portavioanele chineze ar fi să copieze modelul american și să fie utilizate pentru proiectarea puterii pe distanțe mari, în sprijinul politicii externe a Beijingului. În acest caz Varyag/Shi Lang reprezintă o soluție tehnică ineficientă, grupul său aerian fiind limitat de configurația STOBAR la asigurarea acoperirii aeriene a unei grupări navale.

Ce impact strategic vor avea portavioanele chineze?

La nivel regional debutul probelor portavionului Varyag/Shi Lang și intenția Chinei de a construi un număr nespecificat de portavioane (aparent 3 la număr), vor spori îngrijorarea vecinilor săi în privința intențiilor și ascensiunii pașnice a Beijingului. Cel mai probabil Japonia, Coreea de Sud, Vietnam și Filipinele vor opta pentru contrabalansarea puterii Chinei prin întărirea alianțelei lor cu Statele Unite și prin ample programe de modernizare a forțelor armate. Vietnam a demarat un amplu program de modernizare militară, care include achiziționarea a șase submarine din Rusia, concomitent cu întărirea parteneriatului cu Statele Unite. Japonia s-a arătat îngrijorată de creșterea puterii militare a Chinei și a transmis în ultima perioadă semnale că ar putea renunța la politica rezervată în materie de securitate și afaceri militare.

Din punct de vedere militar Statele Unite dețin încă un avantaj considerabil în raport cu Beijingul. În domeniul portavioanelor SUA sunt lider absolut cu 11 portavioane nucleare[v], la care se adaugă portelicopterele ce deservesc unitățile expediționare ale pușcașilor marini. Relația politică bilaterală va rămâne complexă, nefiind încă clar dacă Beijingul se va integra într-un sistem internațional încă dominat de Statele Unite, sau va contesta poziția americană. Washingtonul își concentrează deja atenția asupra Asiei în prezent, și își va întări alianțele regionale, în specila cu Japonia, Coreea, Australia și Filipine. Statele Unite vor folosi ascensiunea Indiei pentru contrabalansa ambițiile Chinei și a împiedica instaurarea unei hegemonii chineze asupra regiunii Asia Pacific.

Concluzii

Demararea probelor portavionului chinez Shi Lang/Varyag confirmă intențiile Beijingului de a se poziționa ca pol de putere în cadrul sistemului internațional. Se transmite astfel intenția Chinei de a proiecta putere la nivel strategic și de a juca un rol cât mai activ în cadrul sistemului internațional. Chiar dacă elita politică chineză va încerca să prezinte acest eveniment ca o evoluție pozitivă, argumentând că noua navă va urma să aibă un rol defensiv, nu trebuie uitat că în general ascensiunea unor noi mari puteri este marcată de conflicte militare.

Vecinii Chinei vor privi această evoluție cu aprehensiune și vor trata evenimentul ca pe un nou semnal că ascensiunea Beijingului s-ar putea să nu fie pașnică. Cel mai probabil vecinii Beijingului vor încerca să contrabalanseze această putere în ascensiune prin alianțe politico-militare și programe militare ambițioase. Pe termen mediu și lung este probabil să asistăm la o cursă militară în Asia Pacific, simptom ar unor rivalități politice intense, ai căror principali protagoniști vor fi China, India și Statele Unite.

George VIŞAN