În mintea mea un protest contra inacțiunii unui ministru din Guvern în condițiile în care ministrul e susținut de premierul său este… un protest contra Guvernului. Asta ține de definiții și de claritate conceptuală – adică nu contează ce cred cei din stradă. Așa cum nu contează când cineva îmi spune că bea bere dacă eu văd că e vin.

Ieri după-amiază am avut niște discuții foarte interesante cu oameni care căutau să mă că protestul este pentru. Pentru o ancheta independentă, cum ar veni. Nu am stat sa spun ca „pentru o ancheta independentă” este de fapt „împotriva unei anchete interne”. Pentru că, dincolo de dezbaterea conceptuală, se află o problemă mai adâncă. Anume că demonstrația de ieri a părut a fi înghesuită intre două „imperative absolute”.

Primul este să se rezolve problema din sănătate. Asta înseamnă să se facă niște lucruri. Dacă nu se fac să plece Achimaș. Dacă nu pleacă Achimaș să plece șeful său, Cioloș.

Al doilea imperativ să se schimbe clasa politică. Asta presupune, să se mențină impulsul partidelor noi și alegerile să fie gestionate de tehnocrați. Asigurarea acestui obiectiv presupune ca Cioloș să nu plece. (Există și alte căi, dar sunt mai greu controlat).

După cum vedem, aceste obiective, duse până la capăt, se bat fix cap în cap. Nu poți să negociezi cu Guvernul pe poziții de forță fără ca undeva în fundal, să existe posibilitatea să te întorci cu toate forțele contra lui. Este ca și cum ai negocia cu patronatele asigurându-i că nu vei face grevă. Pe de altă parte nu poți să ameninți Guvernul că te ei cu el în piept dacă vrei să rămână în funcție. Din această dilemă, vorba lui Caragiale, nu putem ieși. Deocamdată.

Manifestația de ieri, pe cât am văzut-o (o oră live, restul la TV) a suferit din această lipsă de scop. Când am plecat cineva încerca să mobilizeze mulțimea cu sloganul „Jos Corupția”. După cum cititorii acestui site poate știu, teoria mea este că nu poți să scandezi concepte (corupție, bună guvernare). Am mai stat puțin să văd dacă mă înșel. Lozinca nu a fost preluată, deci nu mă înșelam, dar simpla încercare ar putea ilustra dificultatea de a găsi un obiect clar al protestului.

În marș, mulțimea a ajuns la Guvern. Nu mai eram acolo, dar am înțeles că nu s-a strigat nici de Guvern nici de premier. Doar despre Achimaș. Practic s-a bătut șaua să priceapă iapa.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că dl Cioloș mai are timp să își pună casa în ordine. În 2015 Ponta demisionat înainte să i se ceară (prea tare) demisia iar Iohannis a pus un premier tehnocrat înainte ca mulțimea să aibă un nume. În săptămâna care urmează, premierul are aceeași șansă. Să ia suficient de mute măsuri ca să arate că pune rezolvarea problemei pe un drum ireversibil. Să răspundă nu doar dezvăluirilor de până acum, ci, preventiv, și celor care vor mai veni.

Și dacă nu? Furia străzii e ca a unui zeu, poți să o explici, poți să îi simți semnele, dar nu poți să o prezici. Deci se poate să continue, se poate să nu. Dar, dacă continuă, va sfârși prin a deveni explicit antiguvernamentală. Până la urmă, după ce dăm la o parte tot restul, să fii viu este mai important decât să fii optim guvernat.

Dar asta nu trebuie să încânte partidele politice tradiționale. Aseară am văzut cum unele din păturile cele mai active politic ale Capitalei au avut dificultăți să aleagă între spectrul morții și spectrul vechilor guvernări. Asta este mai grav decât dacă ar fi mărșăluit 10000 de oameni spre Parlament.

Andrei Tiut