Politica externă românească – din eșec în eșec până la victoria finală 2

13592373_1060344004052850_2456881043087289386_n

Politica externă românească – din eșec în eșec până la victoria finală

Au trecut mai bine de doi ani de când a izbucnit cea mai gravă criză de securitate de după 1989 cu care s-a confruntat România – războiul din Ucraina. Deși această provocare provocare gravă de politică externă și securitate națională ar fi putut fi transformată într-o oportunitate strategică în acest moment asistăm la o serie de eșecuri diplomatice românești grave, care pun sub semnul întrebării capacitatea de a gestiona interacțiunile și evoluțiile din sistemul internațional a statului român.

Două eșecuri într-o singură lună

„Flota NATO la Marea Neagră”

Vizita președintelui Iohannis la Sofia din 16 iunie ar fi trebuit să confirme inițiativa României privind o forță navală NATO la Marea Neagră – așa numita „flotă NATO la Marea Neagră”. Însă, refuzul neașteptat al premierului Boiko Borisov de a se alătura proiectului, după unda verde inițială dată de președintele bulgar Rosen Plevneliev.

Într-o singură zi calculele României au fost aruncate în aer din cauza „războiului între palate” din Bulgaria, a presiunilor rusești și mai ales a incapacității diplomației românești de a identifica și prognoza instabilitatea instituțională și politică a vecinului de la sud de Dunăre. Klaus Iohannis a trebuit să retracteze poziția României înainte de a părăsi țara vecină, transformând ideea unei grupări navale NATO într-o simplă inițiativă pentru antrenament și aplicații comune – o umilință de proporții pentru un șef de stat.

Boiko Borisov a îngropat definitiv inițiativa românească declarând miercuri 29 iuniue că la summitul NATO de la Varșovia din 8-9 iulie, acest subiect nu se va afla pe agenda de discuții. Este pentru a doua oară în cursul unui deceniu când politica românească la Marea Neagră este torpilată de un stat riveran aflat în combinație cu Rusia. Influența rusă în Bulgaria este cunoscută iar premierul Boiko Borisov este cel mai important amic al Rusiei  în Bulgaria.

Aprobarea și lansarea acestei inițiative la Varșovia ar fi reprezent un succes diplomatic și militar de proporții pentru România. O grupare navală a Alianței ar fi fost una din măsurile palpabile pe care NATO le-ar fi luat pentru securitatea regiunii Mării Negre în fața revizionismului rusesc.

Turcia schimbă „macazul”

Eșecul dezastruos al inițiativei românești privind o grupare navală NATO în Marea Neagră a fost amplificat săptămâna trecută de relansarea relațiilor ruso-turce, tensionate ca urmare a doborârii în octombrie 2015 a unui avion de atac rus care încălcase spațiul turc. Președintele Erdogan și-a cerut scuze omologului său rus Vladimir Putin pentru acel incident, asta după ce în luna mai declarase că NATO trebuie să facă ceva pentru ca Marea Neagră să nu devină un lac rusesc.

Schimbarea de curs a Ankarei trebuie privintă din perspectiva evoluțiilor politico-militare recente din Europa și Orientul Mijlociu. Turcia, cel mai important stat NATO la Marea Neagră și a doua putere militară a Alianței se confrunta de o bună perioadă de timp cu o serie amenințări interne cât și externe, așa că trebuia să mai reducă din numărul acestora.

Rusia ocupa un loc de cinste în acest sens, granițele turcești fiind baleiate de trei zone anti-acces ce diminuează vădit puterea militară a Ankarei: în nord Crimea, intens fortificată de Kremlin, în est, Caucazul și Marea Caspică și în sud, în Siria, unde trupele rusești acționează cu impunitate. La nivel intern Turcia se confruntă cu atacuri teroriste lansate de Daesh și de insurgenții kurzi. Victoria taberei favorabilă părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, și eșecul inițiativei românești privind gruparea navală NATO din Marea Neagră, a dat de înțeles „sultanului” de la Ankara că nu se poate baza pe termen scurt și mediu pe aliații occidentali sau regionali.

Nu este un secret faptul că Turcia privește cu neîncredere și este nemulțumită de acțiunile occidentale și americane din Siria. Simultan cu dezghețarea relațiilor cu Federația Rusă, Turcia a reluat relațiile cu Israelul, tensionate în urma raidului israelian asupra flotilei de protestari ce a încercat să  forțeze blocada navală instituită asupra Gazei în 2010. Aceste evoluții indică faptul că Ankara pune pe primul loc amenințările interne și externe generate de conflictele din Siria și Irak.

Dacă refuzul Bulgariei de a se alătura României și Turciei, precum și partenerilor NATO din regiune într-o grupare navală care să patruleze în Marea Neagră, putea fi considerat un eșec de etapă, reversibil pe termen mediu și lung, detensionarea relaților ruso-turce reprezintă o lovitură grea dată intereselor României în actualul context regional. Turcia este principalul partener strategic la Marea Neagră al Bucureștiului și între cele două state există o cooperare militară destul de strânsă.

Ankara consideră acțiunile rusești din Ucraina și anexarea Crimeei drept o amenințare la adresa securității și stabilității regionale. Detensionarea relațiilor ruso-turce principalele puteri din Marea Neagră reduce foarte mult opțiunile diplomatice ale României în regiune și închide fereastra de oportunitate ce a apărut după izbucnirea crizei din Ucraina. Rusia și Turcia au fost statele care s-au opus cu succes proiectelor României în regiunea Mării Negre în urmă cu 10 ani.

#Brexit – lovitura năprasnică

Votul dat de britanici în favoarea părăsirii UE este simultan un șoc pentru politica externă românească și un eșec diplomatic major. Părăsirea Comunității Europene de către Marea Britanie ar reprezenta o lovitură grea aplicată proiectului european și securității continentului. Regatul Unit este statul ce asigura un echilibru în raport cu binomul franco-geman în UE și este statul european cu cele mai capabile forțe militare din vestul Europei.

Marea Britanie este mult mai deschisă și sensibilă la îngrijorările statelor central și est-europene privind agenda rusă și asertivitatea Kremlinului în vecinătatea apropiată a Europei, decât Germania, Franța sau Italia. De asemenea în materie de securitate și apărare Marea Britanie reprezenta un model demn de urmat pentru noii membri ai UE deoarece demonstra ce se putea face și obține în aceste domenii cu relativ puține resurse. România are un parteneriat strategic cu Marea Britanie începând cu 2003, iar părăsirea UE reprezintă o evoluție negativă pentru București, care va trebui fie să-și renegocieze o relație de securitatea cu Londra în afara spațiului comunitar, fie să caute un alt partener – un lucrr dificil de realizat.

#Brexit-ul în sine nu reprezintă un eșec diplomatic românesc. România nu ar fi avut cum să influențeze rezultatul referendumului din 23 iunie. Ceea ce însă ar fi putut face însă era să anticipeze rezultatul referendumului, lucru care nu s-a întâmplat, după cum arată reacția decidenților români după anunțarea rezultatelor. Mesajele transmise de președintele Iohannis și premierul Dacian Cioloș după șocul referendumului britanic demonstrează două lucruri: în primul rând au fost luați prin surprinde de rezultat, un lucru scuzabil, având în vedere că și tabără favorabilă părăsirii UE din a fost la rândul ei surprinsă; în al doilea rând că România rămâne în continuare un policytaker și nu un policymaker – jucăm mult sub nevoile și interesele noastre. Bucureștiul ar fi trebui să articuleze propria narațiune/viziune după referendumul britanic având în vedere că aceasta este cea mai gravă criză pe care o traversează proiectul european, nu doar să se alăture consensului general. Există o serie de nuanțe importante între statele membre cu brivire la #brexit, iar vocea României a fost absentă.

Reprezentarea intereselor românești pe lângă guvernul britanic lasă de asemenea de dorit în momentul de față – numirea în postul de ambasador la Curtea Sfântului Jacob al lui Dan Mihalache se dovedește în actualul context politic și diplomatic complet neinspirată. Nimic din cariera domnului Mihalache nu îl recomandă pentru acest post. Interesele României ar fi fost servite mai bine fie de un diplomat de carieră, fie de o persoană cu un profil internațional bine conturat.

„Victoria finală”

Summit-ul NATO de la Varșovia va configura arhitectura de securitate a Alianței pe flancul estic. Acest lucru înseamnă desfășurarea de forțe militare, prin rotație în țările baltice, Polonia și România. Dacă în cazul Poloniei și țărilor baltice e deja cunoscut faptul că acestea vor găzdui o brigadă multinațională pe teritoriul lor, ce va primi România este în momentul de față un mister total. Inițiativa Bucureștiului privind „flota NATO la Marea Neagră” a fost scufundată deja de Bulgaria și Turcia – deci iese din discuție.

Inaugurarea pe 1 iulie 2016 a Comandamentul Multinațional de Divizie Multinațională Sud și a Unității de Integrare a Forțelor (NFIU), indică faptul că România ar putea găzdui o brigadă similară în viitorul apropiat. Dar acest lucru nu compensează foarte mult amenințarea rusă din regiunea Mării Negre care se caracterizează printr-o puternică prezență aeronavală și antiacces. Pe lângă această brigadă multinațională România ar fi avut nevoie și de o prezență aeriană aliată pentru a contrabalansa amenințarea rusă din Marea Neagră.

Dacă România nu va găzdui o brigadă multinațională pe teritoriul său după summit-ul de la Varșovia, cu un calendar de rotire a militarilor aliați, atunci eforturile diplomatice românești pentru asigurarea securității naționale după criza din Ucraina, din februarie 2014 și până astăzi, au eșuat lamentabil. Practic, asistăm la un dezastru de proporții. Pentru care cineva va trebui să răspundă.

Viitorul incert al alianțelor României

#Brexit-ul e un semnal serios de alarmă pentru politica externă românească care trebuie analizat cu atenție. Este tipul de evoluție negativă care parcă apare de niciunde și are un impact negativ major asupra intereselor naționale.

Problema în sine nu e că #brexit-ul a fost dificil de prognozat, „lebăda neagră” a politicii externe – ci faptul că în esență semnalele au fost vizibile pentru toată lumea, dar un asemenea deznodământ a fost greu de cotemplat sau  de luat în serios. Acest lucru este adevărat și în cazul anexării Crimeei de Rusia și a războiului ce a urmat în Ucraina. Și ar putea fi la fel de adevărat în cazul în care Donald Trump ar câștiga alegerile din SUA în noimbrie 2016.

Situația e oarecum similară cu referendumul recent din Marea Britanie – dacă nu chiar mai gravă având în vedere că Trump flirtează cu rasismul și antisemitismul.

Sub președintele Trump oare cât ar trebui să plătească România pentru privilegiul de a fi aliatul Statelor Unite? O administrație Trump ar însemna probabil sfârșitul parteneriatului strategic dintre România și SUA.

George VIŞAN

O variantă a acetui articol a fost publicată în Revista 22

Anunțuri

2 comments

  1. Pingback: Politică externă | Semanticus Blog

  2. las aici un comentariu fiindca am pretentii de la tine: in principiu sunt de acord cu ideile articolelor tale si sunt pe aceeasi lungime de unda cu ceea ce scrii

    In ceea ce priveste articolul de fata insa…

    1. „Regatul Unit este (…) statul european cu cele mai capabile forțe militare din vestul Europei.”
    Din pacate, am mai intalnit eroarea asta la mai multi analisti din Romania, in special cei ce au o cultura/citesc exclusiv materiale anglo-saxone. Franta este, de departe cel mai capabil militar stat european. Incepand cu forta sa nucleara ( dezvoltata 100% de francezi, spre deosebire de britanici), trecand prin capabilitatile fortelor navale si, sa ne aducem aminte cum s-au facut de ras britanicii in ultimele teatre de operatiuni (vezi A-stan si Irak) in materie de organizare si capabilitati.

    2. „Dacă în cazul Poloniei și țărilor baltice e deja cunoscut faptul că acestea vor găzdui o brigadă multinațională pe teritoriul lor” UNDE CE CUM CE? Dupa cate stiu eu, fiecare dintre cele patru tari va primi un BATALION NATO ce vor face aplicatii prin rotatie in tarile baltice si Polonia

    Ca sa intelegi mai bine: Romania si-a dezintegrat o DIVIZIE (Dacica) cu scopul de a crea o divizie NATO. Romania va gazdui o BRIGADA NATO (formata inclusiv din militari polonezi si bulgari)
    Asadar, o divizie are mai mult de 11 000 de oameni si este formata din mai multe BRIGAZI (3-4000 oameni) si care la randul ei e formata din mai multe BATALIOANE(7-800 de oameni)

    Sper ca nu ai incercat o dezinformare mica, si mai sper sa te gandesti la o adevarata problema militara a Romaniei: foarte multi ofiteri superiori (teoretic care sunt informati si cooptati in deciziile NATO) INCOMPETENTI, precum si 15000 de civili in Armata Romana care sunt, in majoritate, nepoate, fiice, prieteni, atarnatori si pile ale ofiterilor si politicienilor romani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s