Criza coronavirusului în România. Câteva reflecții privind răspunsul autorităților Răspunde


Situația globală și națională este una fără precedent în ceea ce privește amenințarea pandemiei Covid-19. Nu are rost să facem economie de superlative în acest caz. Nimic din istoria recentă nu are echivalent sau poate servi drept model la care statele și societățile să se poată raporta. Cel mai apropiat exemplu ar pute fi pandemia de „gripă spaniolă” de la sfârșitul Primului război mondial, dintre 1918-1920. Bineînțeles, există exemple recente precum pandemia de SARS din anul 2000, pandemia H1N1 din 2009, Ebola (2014-2016) și Zika (2015 – care a afectat cu precădere America latină), dar la scară mult mai mică.

Amenințarea noului coronavirus SarsCov-2 constă în capacitatea acestuia de a paraliza societăți întregi prin rata sa de contagiune și prin compromiterea sistemului sanitar. Efectul Covid-19 asupra sistemelor sanitare a fost comparat cu cel al unui atac Ddos asupra unui sistem informatic. Într-un timp foarte scurt un număr foarte mare de pacienți suprasolicită și covârșeste un sistem public de sănătate, atât prin suprasolicitarea infrastructurii spitalicești, cât și prin eventuala infectare a medicilor și a personalului sanitar. More…