Discutăm patru evenimente. Klaus Iohannis și-a aniversat cele 100 de zile fără artificii și, mai ales fără fluturi în stomac. Traian Băsescu a adoptat, în esență, discursul lui Dan Voiculescu. Victor Ponta a anunțat scăderea TVA la alimente la 9%. Tot Victor Ponta a anunțat că menține scăderea TVA general la 20% de la 1 ianuarie. Împreună aceste evenimente „conspiră” să îi asigure premierului un final de guvernare relativ liniștit.
Opoziția non-partinică
Dacă lăsăm momentan la o parte PNL, cine se opune premierului? Carismaticii (consumatorii de carismă) sunt în derivă de ceva vreme, în lipsa unor figuri care să le satisfacă nevoile psihologice. Spre exemplu susținătorii domnului Băsescu (unul din ultimele grupuri relativ agregate) vor fi prea ocupați în lunile ce urmează să explice diferențele ideologice dintre vechiul și noul ex-președinte. Evident, dl Iohannis ar putea să îi scoată pe carismatici din adăposturile lor reci, dar nu pare să aibă această intenție.
Primordialiștii statului de drept își văd visele cu ochii chiar în momentul în care credibilitatea lor intelectuală e lovită în plex. Cu Traian Băsescu în conflict cu CSM, Horia Georgescu cercetat, Monica Macovei amendată și diverși ziariști ai cauzei în diverse situații penibile este greu de crezut că cineva mai merge prea curând la ei spre îndrumare.
Economiștii publici de dreapta sunt, în general, opuși ideologic și/sau visceral ideii de impozit. Dacă dl Ponta convinge de seriozitatea promisiunii de a scădea TVA vor avea vizavi de premier o atitudine cel puțin nuanțată. Probabil vor continua să fie critici dar orice om care scade impozite este, până la urmă, „de-al casei” și asta se va vedea în discurs.
Plăpânda stângă intelectuală va vedea la PSD ceea ce jinduiește mereu: măsuri de stânga.
Opoziția din Parlament
Citesc uneori stiripesurse.ro nu atât pentru știri cât pentru surse. Cu abordarea editorială care uneori pare doar de a transcrie vorbirea directă a parlamentarilor, situl este o fereastră interesantă în psihologia și credințele aleșilor. În acest sens redau un fragment de articol:
Mulți dintre parlamentarii care sunt de acord să treacă la PNL pun o condiție simplă: un loc eligibil pe lista de la alegerile parlamentare din 2016. Ei bine, dacă liberalii i-ar primi pe toți traseiștii și le-ar asigura actualilor parlamentari un loc eligibil pentru 2016, atunci ar avea nevoie de un scor de peste 55% la următoarele alegeri.
O fi PNL pe val, conduce serios în sondaje, dar un scor de peste 55% la parlamentare este greu de crezut că vor obține. Odată cu acest amănunt este mult mai ușor de înțeles de ce nu reușesc liberalii și Mircea Geoană să atragă parlamentarii valuri, valuri[…].
Faptul că fie și câțiva membri al Parlamentului descoperă abia acum acest fapt evident se reflectă negativ asupra inteligenței politice a respectivilor membri. Iar faptul că conducerea PNL le-a permis (i-a încurajat?) să mențină astfel de idei sugerează că posibilitatea răsturnării Guvernului nu este neapărat luată în serios ci folosită mai degrabă ca o unealtă de a menține partidul în centrul atenției.
*
Per total, se pare ca numai un eveniment cataclismic îl mai poate înlătura pe dl Ponta. Asta, însă, nu oferă nici un indiciu pentru următoarele alegeri. Lupta pentru 2016 abia acuma începe.
Andrei Tiut
pentru mine e interesant cum ponta mărește taxe în an electoral (supra acciză pe benzină, taxă pe stâlp, ce mai, dădea impresia că se instaurează epoca fumăritului) și reduce taxele în an neelectoral. e și asta o strategie… oricum, eu nu-mi pot nuanța criticile dacă nu scade acciza la bere. și chiar și tva-ul…
Atunci se simtea puternic dpdv politic si sarac din punct de vedere bugetar. Acuma e mai slab politic si mai bogat la buget.
Ceva de genul asta: http://www.auburn.edu/~johnspm/gloss/political_business_cycle, cu observatoa ca Ponta trebuie sa inceapa sa combata mai devreme
da, bineînțeles, numai că reușește să fie în contratimp. în contratimp va fi și în decembrie 2016, la alegeri, cu o scădere a tva în ianuarie 2016