Într-un foarte bun comentariu apărut pe portalul Criticatac, Laura Ştefănuţ respinge aplicabilitatea argumentului privind dreptul la viaţă în dezbaterea (complexă) care există în jurul avortului şi recurge în schimb la un argument prescriptivist enunţat de R.M. Hare, „regula de aur”, care conchide în mod convingător că „avortul nu este moral, cu unele excepţii”. Aceste excepţii indicate de filozoful britanic, în speţă legitimitatea morală a avortului în cazul în care viaţa mamei este pusă în pericol sau se ştie ca nou-născutul va suferi de afecţiuni congenitale serioase, sunt în esenţă aceleaşi cu excepţiile stipulate în ţările care au interzis avortul, cum e cazul Irlandei sau Poloniei în Europa, ba mai mult, ele sunt chiar acceptate in extremis de multe biserici şi culte religioase, inclusiv de Biserica Ortodoxă Română (doctrina actuală a Bisericii Catolice, deşi practic aceeaşi, este prima facie mai puţin cazuistică în această privinţă). Cu toate acestea, Laura Ştefănuţ consideră că statul nu ar trebui să intervină în această chestiune, că acesta nu ar trebui de regulă să instituţionalizeze moralitatea, ci să lase indivizilor libertatea de acţiune, inclusiv pe aceea de a acţiona moralmente greşit, oferind ca avertisment problemele apărute, din mai multe motive, în perioada comunistă.

Sunt multe lucruri de zis în favoarea acestei poziţii slabe în favoarea avortului, cu care de altfel simpatizez. În primul rând, ea recunoaşte că avortul este o problemă morală reală, care preocupă o varietate de persoane şi face obiectul a tot mai numeroase studii de etică aplicată. În al doilea rând, ea recunoaşte că – în viziunea modernă – domeniile filozofiei morale şi cel al filozofiei politice sunt într-o relaţie de interdependenţă, dar ele nu se suprapun, aşa cum se întâmpla de regulă în viziunea clasică sau antică. Cu alte cuvinte, există probleme etice care nu intră în preocuparea statului şi există preocupări ale statului – în funcţie de perspectiva politică modernă la care aderi – care nu intră sau nu pot fi judecate strict conform domeniului moralităţii (e.g. diverse măsuri politice luate sub acoperirea celebrului dicton pseudo-machiavellic cum că „scopul scuză mijloacele”). În sfârşit, mai există şi viziunea totalitară modernistă şi, într-o formă atenuată, post-modernistă, care întoarce pe dos viziunea clasică şi declară că toate problemele de stat sunt probleme de moralitate, şi din acest motiv trebuie clădit celebrul „om nou” pe cimitirul tuturor vechilor valori morale relativizate, negate şi deconstruite.

Care este exact aria de intersecţie sau de complement, pe o imaginară diagramă Venn, dintre moralitate stricto sensu sau filozofie etică şi moralitate publică sau filozofiei politică este uneori dificil de precizat, iar chestiunea avortului este una dintre chestiunile aflate în acest spaţiu gri în care nu există criterii uşoare pentru a obţine un consens. Din punct de vedere istoric, cele mai bune răspunsuri la întrebarea : „care lucruri se află strict în domeniul moralităţii private, fiind supuse doar deciziilor personale şi eventual opiniei publice curente, şi care lucruri intră în domeniul moralităţii publice, fiind supuse sancţiunii dreptului şi forţei colective ori a statului?” au fost date de filozofia politică liberală. Având ca obiectiv fundamental pacificarea societăţii, aceasta a identificat o serie de drepturi individuale inalienabile,  cum ar fi dreptul la viaţă, la asociere, liberă exprimare şi proprietate, pe care nici indivizii şi nici statul nu le pot încălca, ba acesta din urmă are ca obiectiv principal tocmai apărarea lor.

Există o serie întreagă de tentative de a justifica filozofic aceste drepturi naturale, inalienabile sau fundamentale în istoria liberalismului, care stă la baza democraţiilor liberale de astăzi, unele religioas-metafizice, altele deontologice, altele utilitariste ş.a.m.d. La nivel operaţional, ele contează mai puţin. Indiferent dacă se accentuează pacea, justiţia sau prosperitatea, liberalismul rămâne un discurs politic al drepturile fundamentale composibile, adică coerente unele cu altele. Din acest motiv, o poziţie tare pro-avort, spre deosebire de poziţia slabă, para-argumentativă, utilizată de Laura Ştefănuţ, trebuie să identifice un drept inalienabil sau fundamental la avort, care să fie composibil cu celelalte drepturi fundamentale sau inalienabile şi, desigur, care să nu intre în contradicţie cu drepturile celorlalţi indivizi, aşa cum o fac toate aşa-numitele drepturi pozitive,   creanţiere sau asistenţiale apărute recent.  Acelaşi lucru este valabil,  în cadrul paradigmei liberale, şi pentru preopinenţii interzicerii avortului.  Aşa-numita „regulă de aur” din argumentul lui Hare nu este un construct filozofic despre drepturi, ci un construct filozofic despre valori acceptate îndeobşte, datorii şi generalizări  ale unor norme şi obiceiuri.

Iată de ce discursul despre drepturi şi, eventual, despre dreptul la viaţă, nu este atât de irelevant din punctul de vedere al filozofiei politice pe cât consideră Laura Ştefănuţ, privind lucrurile strict din unghiul filozofiei etice, mai exact din perspectiva îngustă că fătul nu este un individ uman complet care să aibă drepturi (argumentul a contrario care trimite în mod tacit la teoria lui Peter Singer şi a altora privind dreptul la viaţă a tuturor celorlalte vietăţi este şi mai discutabil). Astfel, acest incomod drept la viaţă interzice – într-o anumită interpretare contemporană, preponderent europeană – pedeapsa capitală, spre exemplu, însă într-o anumită interpretare mai veche (sau curentă în alte părţi) el interzicea executarea pedepsei capitale asupra unui infractor-femeie în gestaţie…. Sigur, în SUA şi în alte ţări, curţile de justiţie şi jurisprudenţa constituţională actuală au ocolit relevanţa directă a dreptului la viaţă în chestiunea avortului, preferând să susţină condiţional (înainte de X luni de sarcină, în echilibru cu alte preocupări ale statului privind sănătatea publică etc) legalitatea avortului sub umbrela altor drepturi,  cum ar fi dreptul la libertate personală şi intimitate. Însă cel puţin la nivel teoretic şi academic, dezbaterea privind legitimitatea avortului rămâne deschisă, atât în domeniul filozofiei etice cât şi în domeniul filozofiei politice. Cât despre legitimitatea dezbaterii în spaţiul societăţii civile, cred că ar trebui să fie evidentă pentru toată lumea şi e absolut penibil când nu se înţelege asta.

Bogdan C. Enache