Pe blogul Civitas s-a stârnit, aproape din senin o vie şi emoţionată dezbatere despre avort. Este un subiect despre care de obicei mă feresc să vorbesc deoarece, imediat ce ieşi din clişee trebuie să iei o mie de precauţii pentru a fi corect înţeles. Asta pentru că nu există despre avort doar două-trei poziţii posibile ci… mult mai multe. Să le developăm, deci, de la o extremă la cealaltă.
1. Avortul e o crimă contra omului (teologic). Dacă Biserica te învaţă că embrionul este un om şi tu ştii că societatea pedepseşte de regulă uciderea atunci e normal, ba chiar inevitabil să ceri oprirea acestei crime. Inclusiv pentru victimele violului, inclusiv, dacă e nevoie, prin criminalizarea avortului. Nu este vorba aici de ură contra femeii sau alte poveşti psihanalizabile – opoziţia la avort este strict necesară pentru a-ţi păstra consistenţa internă şi a spera la mântuire.
2. Avortul e o crimă contra omului (vulgarizat). Majoritatea celor ce susţin că fătul este o persoană au şi alte idei mai puţin creştine. Găsim între susţinători şi habotnici protestanţi pentru care Creştinismul nu a fost niciodată o religie a iubirii. Găsim (în România) conservatori hedonişti care preacurvesc în Vinerea Mare cu prietena sau preoţi tineri şi petrecăreţi care şi-ar dori o poziţie mai proeminentă a Bisericii. Găsim radicali de dreapta care amestecă sincretic ritualul creştin cu mitologii păgâne (aici referinţa la fascism poate fi de rigoare). Argumentul „teologic” este acelaşi ca şi la primul alineat, dar credibilitatea este mult scăzută.
3. Avortul este o crimă contra lui Dumnezeu. Paradoxal cei pentru care se bazează strict pe acest argument pot fi mult mai moderaţi. Orice creştin cu mintea întreagă este conştient că societatea contemporană nu este un loc al virtuţii religioase. Dar atâta vreme cât doar doar Dumnezeu este cel ofensat creştinul poate să îi lase Acestuia problema pedepsei şi să îşi vadă de ale sale. El este în definitiv un membru al Cetăţii lui Dumnezeu şi nu al Cetăţii Oamenilor. (Această poziţie e mai degrabă rară; nu îmi vine în minte decât un singur text care să o susţină).
4. Avortul este un drept „comun”. Cele mai multe din drepturile unui cetăţean, fie „naturale” fie dobândite prin contract social sunt exercitate sub supravegherea şi în reglementarea limitată a statului. Comerţul liber este reglementat; vaccinurile minimale nu sunt – de obicei – facultative; educarea copiilor este şi ea prescrisă de lege. Etc., etc. De ce atunci, spun susţinătorii acestei idei, să nu reglementăm şi avortul. 
Cele mai multe dintre propunerile recente din România şi aiurea încearcă să se păstreze în acest tipar. Totuşi, oricui are o minimă empatie îi este evident că obligaţia de a folosi un „vaginal transducer” este mai mult decât un act medical neutru.
Dacă reacţia împotriva acestei abordări este atât de violentă, asta nu se datorează decât în parte respectabilităţii de care se bucură feminismul radical. Problema este că pe această abordare moderată nu are – probabil – partizani proprii. Aici se repliază partizanii opţiunilor 1-3 atunci când încearcă să dialogheze cu societatea. Toţi. Împreună. Ori, indiferent de convingeri – este greu să nu găseşti ceva de obiectat măcar la una dintre categoriile de susţinători. Cel mai probabil obiecţia (şi/sau dezgustul) se vor reflecta supra mai multor categorii.
Colegul Bogdan încearcă să susţină nu doar argumentul 4 în sine ci (mai ales?) onorabilitatea relativă a coaliţiei care îl susţine. (Dezbaterea despre ce a vrut să spună Bogdan este destul de intensă, mă ghidez aici după al doilea text). Ori această coaliţie mi se pare indefensibilă.
Ea nu e apărată mereu nici de membrii săi. O profesoară de drept de la un institut teologic american, rugată să explice anumite inconsistenţe din poziţia pro-life a Bisericii, a argumentat că există în dogma catolică o doctrină a „colaborării cu Răul” care încearcă să indice calea optimă de urmat atunci când Biserica nu poate lupta pe toate fronturile.
Mulţi dintre cei care, în România, au analizat textele şi conferinţele mişcării anti-avort au relatat despre un limbaj şi o cultură străină unei societăţii libere. Dincolo de asta, discuţia despre fascism devine uşor academică. Dacă ar fi să răspund m-aş alinia cu poziţia lui George care susţine că există elemente de extremă dreaptă în acest mix.
5. Avortul este un drept elementar care, precum viaţa, nu poate fi reglementat de stat ci este prerogativa absolută a individului (adică a femeii). Nu este mare lucru de zis aici.
6. Argumentul „pantei alunecoase”. L-am găsit şi sub numele de „nasul cămilei”:
This bill and the foregoing remarks of the majority remind me of an old Arabian proverb: „If the camel once gets his nose in the tent, his body will soon follow.” If adopted, the legislation will mark the inception of aid, supervision, and ultimately control of education in this country by the federal authorities. [exemplul se referă, desigur, la altă temă]
Anumite drepturi, ni se spune, ori sunt fundamentale ori nu mai sunt. În momentul în care deschidem negocierea cu extremiştii (adică pro-life) şi le dăm acestora drept de cetate este inevitabil/probabil să alunecăm cu cedările mai departe decât am dori.
Acesta este nivelul minim de radicalitate la care trebuie să te afli ca să respingi a-priori opoziţia anti-avort. Chiar şi viaţa poate fi luată, în condiţiile legii, fără pedeapsă. Dacă vrei să blochezi orice posibilitate de negociere trebuie să argumentezi că există un pericol iminent la adresa drepturilor femeii în general (Andreea) sau ale omului (George?).
Mi se pare că acest argument nu este tocmai uşor de susţinut. Printre altele se poate argumenta că succesul regimurilor reale de democraţie modernă nu stă în puritatea şi intransigenţa lor ci în caracterul inclusiv. Incluzând în sistem vocile cooperante ale anti-culturii (indiferent care este aceasta) creştem stabilitatea acestuia şi înlăturăm o parte din evenimentele sociale de tip lebădă negră (improbabile dar dezastruoase). Apoi, putem construi panta alunecoasă şi în mod invers: dacă scoatem unele teme din dezbaterea democratică pentru că sunt potenţial periculoase, admitem că pericolul (corect: hazardul) este o limitare a democraţiei şi deschidem larg porţile arbitrariului în legislaţie.
7. Abordarea problemei avortului are, în lumea ideilor, efectul unei hârtii de turnesol. Poziţiile radicale au, se ştie, o bună abilitate de a se masca în aşteptarea momentului oportun. De aceea există de obicei teste care testează loialitatea faţa de modelul contemporan de societate liberă, încercând să îi identifice măcar pe cei mai radicali dintre radicali. La mare căutare este poziţia faţă de existenţa Holocaustului; după 1989 s-a încercat (cu oarecare succes) să se ridice la acelaşi rang poziţia faţă de Gulag.
Pentru feminiştii militanţi, şi nu numai, atitudinea faţă de corpul femeii, aşa cum este vizibilă în poziţiile faţă de avort are acelaşi efect revelator. Avortul este un drept „atât de elementar” (scuzaţi expresia) încât negarea lui te încadrează automat între cei ne-frecventabili intelectual.
*
Nu am scris acest articol ca să am o poziţie sau alta în dezbatere. Consider că argumentele paralele şi personalizarea fac atingerea unei concluzii practic imposibila. Dar, ca să nu evit cu totul subiectul cred următoarele. Poziţia lui Bogdan faţă de lege şi comunitatea care o susţine este eronată conform tuturor datelor pe care le am, ba chiar uşor de respins. În măsura însă în care criticii lui au susţinut că orice opoziţie la avort este a-priori greşită, nu cred ca au adus un argument complet.
[Şi acum urmează un fragment pentru care Andreea va dori să îmi dea cu clasicii în cap; poate şi Bogdan]
Foarte adesea uităm că democraţia reală este un cadru şi nu o soluţie pentru problemele noastre filosofice şi morale. Conservatori şi socialişti, creştini, musulmani sau atei, ecologişti şi exploatatori ai gazelor de şist, (aproape) oricine are o idee nouă sau interesantă se plasează în afara (nu împotriva) consensului democratic. Şi face eforturi să extindă acest consens în propria direcţie.
Şi e OK atâta vreme cât nu apelăm la măsuri inegale. Multe acuze de „incultură democratică” sunt bazate implict pe următoarea idee: „tu trebuie să argumentezi în limitele stricte ale culturii democratice comune „mainstream” în timp mie îmi e permis să argumentez pentru o cultură democratică mai adâncă decât cea pe care o avem acuma”.
Evident, nu toate ideile sunt la fel de rezonabile, adecvate sau inteligente. Dar, atâta vreme cât nu duc spre violenţă în spaţiul public ele fac parte din dialogul firesc. Inclusiv cele care cer încetarea dialogului. Inclusiv cele despre care ştim siguri că vor fi scoase din context şi folosite de extremişti.
Note:
- Nu susţin modul de argumentare al lui Bogdan, în special în primul articol. Dacă aş fi fost eu vizat aş fi reacţionat probabil la fel de puternic precum Ovidiu sau Andreea.
- Nu am citit textul propriu-zis al legii. Posibil să nu ajung să o fac niciodată.
Civitas Politics 
Andrei,
1. Eu nu sustin nimic legat de chestiunea avortului in sine in posturile mele : nu le-ai citit cum trebuie sau te faci ca nu vezi ce scrie si imi impuţi adeziuni pe care nu le am. Eu afirm doar faptul evident – si important din punct de vedere al analizei politice – ca exista pareri impartite asupra avortului si ca, la nivel de drept constitutional, in textele fondatoare ale constitutionalismului modern si in multe tari astăzi avortul nu este stipulat printre drepturile fundamentale, si exista chiar o dificultate filozofica de a-l sustine consistent în măsura în care exista un drept la viata care poate fi interpretat variabil. Acest lucru este valabil si pentru Constitutia Romaniei, unde nu exista un drept la avort. In plus, chiar si acolo unde a fost constitutionalizat prin jurisprudenta Curtii Supreme, ca in SUA, astfel de dezbateri exista din plin. Ca urmare, nu este anormal sa existe o dezbatere pe aceasta tema, ea se inscrie in cadrul considerat îndeobşte democratic din România şi de aiurea, nu e o dovada de extremism, iar calificarea celor care sunt anti avort drept fascisti sau legionari nu dovedeşte decât ignoranta si este fara o baza reala (P.S. un student la ştiinte politice trebuia să ştie asta). Mai mult, politici de reglementare a avortului exista peste tot, fie ca esti sau nu de-acord, nu e ceva „fascist” sau „ceauşit” daca se face acest lucru si in Romania, iar daca esti impotriva poti gasi argumente mai putin stupide decat acesta.
2. Vreau sa te informez ca in lume sunt o varietate de miscari anti-avort pe care tu nu le mentionezi mai sus, chiar daca faci din criticile teologice vreo trei pozitii distincte cam curioase, iar multe dintre aceste micari anti-avort de care nu amintesti sunt seculare, inclusiv biologi sau doctori care considera fatul o fiinta umana si invoca libertatea de constiinta pentru a nu practica avorturile.
In sfarsit, legat de stil, uneori sunt mai ironic in unele formulari, insa intotdeauna ma bazez si fac trimitere la argumente din literatura academica destul de cunoscute (si care trebuiau cunoscute de un student la stiinte politice), iar uneori pun si referinte explicite, asa cum e normal pe un blog cum s-a dorit Civitas; in schimb, asa cum m-am mai plans de posturile tale (sau ale Andreei) in trecut, tu oferi doar niste impresii si manifeste personale sau care exista asa in aer, adica slab argumente in materie de stiinte politice sau de literatura academica – si imi mentin pozitia.
Eu am facut o analiza politica istorică şi teoretica, ca raspuns la exemple de comentarii ideologice ignorante. Nu e o chestie ca sunt sau nu de-acord cu tine sau cu altcineva; imi place diversitatea de opinii; ci e vorba ca la niste argumente si fapte mi se raspunde cu calomnii şi falsuri, iar la unele opinii mi se fac procese de intentie. În cazul postului tau de mai sus, de pildă, e vorba de faptul că, după ce te faci că nu se intelege ce am scris, mai şi afirmi că referintele precreştine in miscarile anti-avort contemporane, acolo unde ele există, sunt „fasciste”, dovedind in mod clar că, desi vrei sa tratezi subiectul, habar n-ai că, de regula, mulţi hippies, vagans si alţi new age tocmai pe ele se bazeaza cand susţin natural living, inclusiv poziţii anti-avort si nasteri naturale….Nimeni pana acum nu i-a facut fascisti, însă tu ai reuşit să găseşti o poză foarte expresivă cu „fascistii” aştia!
I rest my case.
Draga Bogdan, cred ca esti inutil de defensiv.
Tu sustii ca „politici de reglementare a avortului exista peste tot” si ca dezbaterea „se inscrie in cadrul considerat îndeobşte democratic din România şi de aiurea”. Eu sustin ca tu sustii ca avortul poate fii „exercitat sub supravegherea şi în reglementarea limitată a statului” si „onorabilitatea relativă a coaliţiei care […] susţine [reglementarea]”
Este foarte adevarat ca nu am urmarit intreaga bogatie de idei a ta si a Andreei. Aici va trebui sa ma ierti si sa accepti ca ceea ce mi se pare mie interesant/relevant poate diferi de ceea ce va pare voua. In definitiv articolul meu porneste de la dezbaterea voastra, fara sa isi propuna sa o atace frontal.
2. Imi reprosezi ca exclud din articol grupuri relevante in debatere. primul sunt „doctori si biologi”. Acestia ma intereseaza mai ales daca sunt (1) specialisti in bioetica care (2) au publicat in reviste peer-reviewed articole care (3) sustin ca fatul are elemente de personalitate/umanitate inaintea varstei acceptate indeobste ca limita pentru avort. Nu am cunostiinta de asa ceva. Dimpotriva, calitatea stiintei folosite de miscarea pro-viata a fost adeseori pusa in discutie. (Vezi spre exemplu acest articol. Autorul are o rubrica in The Guardian in care urmareste tocmai abuzul de stiinta in presa si dezbaterea publica. Articolul e ocazionat de audieri ale unor oameni de stiinta in fata unei comisii a Parlamentului Britanic, deci poarta o oarecare relevanta.) Totusi, daca ma insel imi voi recunoaste bucuros eroarea 🙂
Apo mai sunt „hippies, vagans si alti new age” cu pozitii anti avort. Primo am zis ca „referinţa la fascism poate fi de rigoare”. Bogdan, nu ai nevoie sa iti explic eu diferenta dintre particular („poate fi” = „unele sunt”) si universal („referintele precrestine […] sunt “fasciste”)
Dar, mai important, „hippies, vagans si alti new age” nu mi se par interesanti. Aici trebuie sa ma explic. Desi nu am manetionat, majoritatea pozitiilor descrise au fost selectate pentru a avea o anumita tractiune in societate si dezbatrerea publica. Grupurile mentionate de tine pot fi interesante dpdv filosofic, dar eu urmaream impactul social – iar grupurile acestea sunt prea marginale. Recunosc insa ca poate aici nu am clarificat suficient.
3. Inteleg de cet te-ai simtit atacat de referintele mele stilistice. Textul era in intregime o miscare preventiva pentru momentul in care va veni Andreea sa imi dea cu cartile in cap. Adevarat, consider anumite abordari ale tale mai putin politicoase; tu mi-ai auzit argumentele alatadata si daca nu te-au convis atunci nu ai de ce sa te aperi acuma. Mai ales ca nu am adus vre-o „acuza specifica”.
Eu la randul meu voi ignora referintele tale la alte articole ale mele, tocmai pentru ca nu fac fac decat sa bruieze discutia noastra.
Pingback: Mic glosar româno-catolic pentru ziariști și entuziaști « Civitas Politics