O întrebare bântuie Europa: trebuie să primim sau nu refugiați? Urmată imediat de o altă întrebare: care sunt cu adevărat valorile noastre?

De curând am asistat la o dezbatere ANBCC unde s-a discutat de refugiați la modul foarte interesant. Dar… cu multe valori. Ori, am ajuns să cred, criza se bazează puțin pe valori și mult pe logistică.

Să începem prin a spune că Europa nu este de fapt teribil de generoasă cu refugiații. Atâta vreme cât era apărată de bariere naturale, cum ar fi Marea Mediterană, Europa s-a mulțumit să trimită bărcuțele înapoi respectând astfel litera – dar nu spiritul – convențiilor pentru refugiați. Dacă în acest joc birocratic mai mureau oameni înecați… asta este.

Deci problema adevărată a UE este următoarea: date fiind valorile europene și dată fiind prezența mulțimilor la granița (continuă) Schengen, care este modalitatea eficientă de a ține la distanță refugiații?

Valorile relevante sunt reticența în a bate sau ucide mari mase de oameni. Chiar și în criză economică, este greu pentru (aproape) orice opinie publică să vadă scene masive de violență la televizor. Așadar, Europa are nevoie de o modalitate aseptică de a trata problema, de refugiați care să dea înapoi la simpla vedere a unei puști și de guverne care să nu vorbească prea mult despre temă. Astfel spus, are nevoie să poată exclude refugiații din conversația politicoasă. De o soluție finală dar, în același timp, umană.

Doar că acest lucru nu este posibil. Nu există o soluție reală pentru a împiedica mase de oameni să de deplaseze din punctul A în punctul B fără a face uz masiv de forță. Așa că actorul decisiv al crizei nu este Merkel sau Junker sau Orban. Ci refugiatul care este dispus să fie gazat, bătut sau lovit de jeturi de apă ca să poată trece în mod ilegal o frontieră.

Acesta este lucrul la care preferăm să nu ne gândim. Dar, după ce acceptăm inevitabilul, consecințele logice nu întârzie să apară.

Imediat ce refugiații au început să treacă de prima graniță x (cea de la ieșirea din Grecia) apare efectul de domino care se va aplica și la granițele y, z, până în centrul Europei. Mai mult, vestea succesului se propagă și înapoi, așa că din ce în ce mai mulți refugiați iau cu asalt inclusiv granițele naturale (Turcia-Grecia, dar și altele).

Măsurile luate de state nu pot decât încetini și (eventual) limita accesul refugiaților în Europa. Dar cei mai hotărâți vor trece.

Primul om de stat care pare să fi realizat aceasta este doamna Merkel. Așa zisa „invitație” de a veni în Germania este de fapta acceptarea unui fapt pe cale de a se împlini și un îndemn la gestionarea sa inteligentă.

Pretenția lui Viktor Orban că apără Occidentul este în mod egal absurdă. Să oprești o migrație de, potențial sute de mii de oameni. Cu atât mai mult cu cât Ungaria poate fi ocolită cu relativă ușurință. Trebuie să presupunem că scopurile dlui Orban țin mai degrabă de politica internă.

Într-un fel, „invazia siriană” seamănă cu mișcările non-violente din SUA sau India. Avem niște principii morale generale (convențiile pentru refugiați). Avem o opinie publică (europeană) dispusă să ignore principiile generale din cauza unor motive particulare. Și avem o populație dispusă să își riște propria siguranță fizică pentru a vedea aceste principii respectate (refugiații). Nu vreau să spun că refugiații sirieni sunt inspirați de Matin Luther King sau Ghandi. Ei sunt pașnici pentru că sunt străini în țări străine și asta îndeamna la prudență. Dar, inevitabil, persecutarea refugiaților produce în sânul națiunilor persecutoare o anume teroarea morală. Iar teroarea morală, mai mult decât terorismul real, este calea de aur prin care poți obține ceva de la Occident.

Andrei Tiut