Orientul Mijlociu și, în general, instabilitatea conexă spațiului MENA au fost mereu percepute de Obama prin prisma supraextinderii imperiale.

Pe acest fond, prioritatea recalibrării, a resetării paradigmei în care America se ocupă de reconstrucția altor na­țiuni, desfășoară campanii de pacificare și își asumă la nesfârșit rolul Leviathanului hobbesian care „suprimă și îmblânzește impulsurile războiului tuturor împotriva tuturor“. Este moștenirea epocii post-9/11 de care Obama a încercat permanent să se distanțeze. A preferat în general angajamentele predominat offshore (bombardamente chirurgicale și raiduri de drone) sau cele care implică o prezență limitată, sub forma forțelor speciale sau a contingentelor de antrenament și consiliere. De fiecare dată însă, crizele din timpul mandatelor sale, fie că vorbim de Libia, Siria sau ISIS, l-au făcut să se simtă precum Michael Corleone în partea a treia din Nașul: „Chiar când crezi că ai scăpat, te trage înapoi“. More…