Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui Dumitru Rosetti-Tescanu, una dintre cele mai importante  şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai puţin cunoscute personalităţi culturale junimiste.

Născut la Paris, în 1852, Dumitru (Dumitrache) Rosetti-Tescanu este fiul lui Costache Rosetti-Tescanu (ortografiat şi Rosety-Tescanu), mare boier din Ţara de Jos a Moldovei, capul subramurei băcăuane a familiei princiare a Ruseteştilor, şi al Eufrosinei Romalo, din familia boierească Grigoriade-Romalo, de origine greco-fanariotă (istoria întregii familii de Ruset/Rosetti din Moldova este evocată  în Amintirile lui Radu Rosetti,  descendentul ramurei principale din Căiuţi, ţinutul Trotuşului).

Unul dintre boierii luminaţi ai generaţiei paşoptiste,  în 1848, Costache Rosetti-Tescanu, care îndeplinea funcţia de judecător de pace,  a împroprietărit din proprie iniţiativă ţăranii de pe moşia Tescani, a organizat apoi o şcoală sătească la curtea boierească şi, în 1856, a devenit liderul local al mişcării unioniste animată în Divanurile Ad-Hoc de prietenii săi de familie, oaspeţii şi vecinii Vasile Alecsandri şi Costache Negri, făcând din Bacău primul ţinut din Moldova care a semnat „Actul de Adeziune”.

După încheierea studiilor universitare în drept şi filozofie la Lausanne, Elveţia, Dumitru Rosetti-Tescanu se întoarce în Bacău,  unde începe o carieră de jurist,  intră în politică, devine deputat din partea Partidului Conservator, apoi prefect sub guvernul lui Theodor Rosetti-Solescu, din subramura vasluiană a familiei. Se căsătoreşte cu Alice Jora, din familia boierească Jora, pe partea tatălui, şi Rosseti-Balş din Pribeşti (ţinutul Huşi) de partea mamei, nepoata boierului Costache Negri şi mătuşa compozitorului Mihail Jora, cu care va avea o fiică, Maruca, viitoare doamnă de companie a Reginei Elisabeta, care se va căsători apoi cu prinţul Mihai Cantacuzino şi, în cele din urmă, cu compozitorul George Enescu. Ea este cea care îi evocă cu afecţiune personalitatea introvertită şi austeră în Umbre şi Lumini. Amintirile unei Prinţese Moldave, de la care pare să fi moştenit un număr de trăsături morbide.

Deşi este permanent implicat în politică, personalitatea lui Dumitru Rosetti-Tescanu îşi găseşte cea mai potrivită expresie în activitatea sa culturală remarcabilă.

Încă din anii de liceu şi studenţie petrecuţi la Lausanne, Dumitru Rosetti-Tescanu este pasionat de muzică şi devine un bun instrumentist, cât şi un cititor avid, cu înclinaţii filozofice şi interesat de cele mai noi teorii sociale şi politice, astfel încât ajunge chiar unul dintre membrii fondatori ai Internaţionalei I! şi autorul mai multor lucrări de teorie socială în limba franceză. În România, el este un membru al Junimii, evocată de Iacob Negruzzi în ale sale Amintiri, şi al Ligii Culturale,  un apropiat al lui Titu Maiorescu şi al altor personalităţi junimiste, dar în primul rând cel mai bun prieten, admirator şi – în cele din urmă  – chiar discipolul damnat al lui Vasile Conta, filozoful materialist determist promotor al fatalismului, căruia îi va şi scrie o biografie apărută în serial în revista Convorbiri Literare.

La Tescani, Dumitru construieşte o elegantă reşedinţă neoclasică pe vechea curte boierească, care adăpostea una dintre cele mai mari biblioteci din ţară de la vremea respectivă (distrusă în timpul ocupaţiei sovietice, când a servit de birou pentru comandamentul militar sovietic din zonă), cu acces liber pentru publicul interesat, iar salonul ţinut aici adună cele mai importante personalităţi culturale şi politice ale vremii, din Bacău şi din ţară (Mircea Cancicov, Grigore Tăbăcaru, Mihail Jora, Alice Voinescu, Regina Maria etc), şi devine un important nucleu cultural, mai ales în ceea ce priveşte cultivarea şi promovarea muzicii (aici s-a înfiinţat societatea „Amicii Muzicii”, revista Muzica etc).

După moartea tragică a lui Dumitru Rosetti-Tescanu (se sinucide) şi dispariţia soţiei sale, conacul va fi moştenit de Maruca Rosetti-Cantacuzino, căsătorită cu George Enescu, un oaspete frecvent al locului încă de timpuriu, unde de altminteri a compus o parte dintre lucrările sale şi opera Oedip.  În 1947, chiar înainte de instaurarea regimului comunist,  Maruca Rosetti-Cantacuzino va dona statului conacul (cu capelă cu tot!) şi ce a mai rămas din marea moşie boierească după exproprierile care au urmat reformelor agragre din secolul XX, pentru înfiinţarea unui Aşezământ Cultural, însă abia în 1980 autorităţile comuniste vor decide să salveze construcţia aristocratică de la ruină (Vila cu Peri din livadă, de pildă, a fost lăsată în ruină şi a dispărut!), înfiinţând aici o „casă de creaţie” şi o casă memorială George Enescu, unde, printre altele, se celebrau multe manifestări ale şoimilor patriei şi pionerilor.

În prezent, Conacul Rosetti-Tescanu din Bereşti-Tescani, cunoscut probabil publicului larg mai degrabă datorită cărţii Jurnalul de la Tescani de Andrei Pleşu, este secţia Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu a Muzeului George Enescu din Bucureşti, singurul lucru care mai aminteşte de vechii proprietari şi întemeietori, şi continuă să funcţioneze ca şi casă memorială, centru cultural, casă de vacanţă pentru artişti, loc de reuniuni şi tabere de creaţie. Ar avea nevoie şi de restaurare. Şi n-ar strica măcar un bust care să amintească de Dumitru Rosetti-Tescanu.

Bogdan C. Enache