I believe men of talent have a part to play in the war to come. (Varys, GoT)
Aprecierea mea politică pentru dl Tăriceanu este strâns legată de aversiunea pe care o simt față de parada de idealism. Politica este joc de putere și resurse – oricine a înțeles asta nu mai poate fi etichetat idealist. De aceea, orice politician care se comportă ca și cum politica (sa) ar fi străină de putere și resurse este fie naiv fie un escroc sentimental.
Evident, dl Tăriceanu nu intră în nici una dintre aceste categorii. Valorile sale proclamate sunt liberale în sensul cumva relaxat în care acest cuvânt îl are atunci când este rostit de membri ai vechiului PNL. Filosofia sa de guvernare este una utilitaristă. Nu găsești de obicei la el surle, trâmbițe și goarne. Iubește dl Tăriceanu România? – nici măcar asta nu știm. Poate că da. Sau poate că cel mai mult îi place Jocul. În definitiv cu ce altceva ar putea să se ocupe omul care a avut prea multe motoare și prea multe neveste.
Iar dl Tăriceanu a jucat Jocul cu pricepere. Astfel s-a putut opune cu succes prezidențialismului domnului Băsescu deși acesta din urmă era cel mai popular om din România. Astăzi ambii se întreabă dacă au putere să mai urce un partid la 5%. Dar relația dintre palate, dintre domnii Ponta și Iohannis, reflectă mai degrabă viziunea tăricenistă decât băsesciană asupra celor două instituții. Cum aceasta este și viziunea mea, apreciez eforturile dlui Tăriceanu întru realizarea ei.
În ultima vreme, însă, jocul său a pierdut din vigoare. Două sunt semnele cele mai vizibile: atitudinea față de cererile DNA și apropierea de PC. În privința primului semn, nu vreau neapărat să contest argumentele juridice al dlui Tăriceanu, spețele fiind prea confuzante. Dar, dincolo de decizii, se vede o anumită … țâfnă, un efort de a comunica nu doar că Parlamentul își face treaba ci și că există o presiune necuvenită din afară. Ori, presiunea din afară nu este a DNA (care nu are puteri) ci mai degrabă a populației care ales Parlamentul. Un politician poate risca să se opună emoției colective, dar nu are de ce să trateze voința populară cu ostilitate.
Iarăși, alianța cu PC poate fi cu ușurință înțeleasă rațional și nu îl coboară deloc pe dl Tăriceanu sub media politicienilor români. Nu mă obosesc să fac aici lista compromisurilor compromițătoare, le știți și voi. Doar că, dl Tăriceanu mă obișnuise cu performanțe mai bune. Pus la un moment dat în situația de a avea nevoie de voturile PRM pentru a se menține la guvernare Guvernul său a obținut aceste voturi facilitând PRM procurarea unui nou sediu. A cumpărat mult cu puțin. Astăzi dl Tăriceanu cumpără puțin (speranța de a atinge 5%) cu mult (contopirea grupului său cu/în PC).
Aici se termină susținerea mea pentru domnul Călin Popescu Tăriceanu. Acesta nu mai este un mare politician care întâmplător tinde spre 5% ci un personaj care tinde spre 5% și care, întâmplător, a fost un mare politician. Cumva ca și domnul Băsescu.
Andrei Tiut
Civitas Politics 
târziu 🙂
… that was fast… 🙂
Eu ți-am zis că votezi un non sens. Tu nu și nu…
Era un risc calculat. Vorbim, totusi, de turul 1.
Eu văd parada de idealism în discrepanţa dintre declaraţii şi fapte. Nu am însă aversiune faţă de idealism, deoarece fără acesta zău că-mi vine să spun că politica aşa cum p ştim n-ar prea fi fost.
Liberalii noştri sunt liberali doar cât să se autopoziţioneze pe axa ideologică. Praxisul liberal le lipseşte însă semnificativ.
În Tăriceanu de azi îl văd pe Câmpeanu de ieri: oportunism şi infatuare. Iar opoziţia la Băsescu, pe când era premier, a fost mai degrabă rezultatul brâncilor daţi de alţii.
in citatul de la inceputul articolului e corect „men” (plural)
corectat
Hmmm, mi se pare destul de curioasa imaginea pe care o are autorul despre Tariceanu. Autorul e dezamagit de faptul ca Jocul lui Tariceanu a pierdut din vigoare. Mie mi se pare ca Jocul acestuia a fost extrem de constant in ultimii opt ani de zile. Doar ca, acum nu-i mai iese pentru ca s-a schimbat conjunctura. Tariceanu a tranzactionat intodteauna cam tot ce i-a picat pe mana pentru o pozitie cat mai inalta in politica, indiferent caa au fost sedii, bugete de stat, bule imobiliare, inundatii, aliante politice, angajamente cu partenerii occidentali, voturi pentru penali.
Pingback: Să recunoaștem când am fost fraieri « Civitas Politics