Schimbări majore în sistemul de partide german după alegerile pentru Bundestag Răspunde

Rezultate parţiale ale alegerilor din Germania. Courtesy of International Spiegel Online

Rezultate parţiale ale alegerilor din Germania. Courtesy of International Spiegel Online

Duminică a avut loc in Germania bilantul marii coalitii CDU-CSU si SPD. Angela Merkel rămâne cancelar, dar într-un peisaj politic transformat în mod radical. Alegerile pentru Bundestag din 27 septembrie au produs mai multe surprize şi chiar câteva recorduri istorice pentru sistemul de partide german, aflat într-o proces de masive transformări, care cu siguranţă vor continua în anii următori. In primul rând, a devenit şi mai evidentă decât în 2005 transformarea sistemului de partide într-o competiţie cu cinci actori, chiar şase dacă socotim CDU şi CSU în mod separat, cu atât mai mult cu cât CSU,  gruparea creştin conservatoare din Bayern, este al treilea partid în ordinea mărimii în noua coaliţie de centru dreapta a cancelarului Merkel.

Mai mult, această arenă multipolară tinde să apropie foarte mult scorurile partidelor traditionale mari, Uniunea CDU-CSU şi SPD, de performanţele celor trei partide mai mici, FDP, Die Linke, si Verzii. Astfel, la aceste ultime alegeri Uniunea a obţinut cel mai slab scor din istoria postbelică (33.8%), cu excepţia primelor alegeri din august 1949, când a înregistrat doar 31%. SPD, cel de-al doilea partid mare, a atins in această toamnă recordul minim în toată istoria sa electorală din 1949 încoace – doar 23% au obţinut partenerii lui Merkel în „Marea coaliţie” formată în 2005, după plecarea lui Gerhard Schröder. In schimb, liberalii din FDP au reuşit o performanţă care i-a surprins chiar şi pe liderii acestui partid care sta in opoziţie de 11 ani, de la plecarea cancelarului Helmut Kohl. Cu 14.6% din voturi, cel mai bun rezultat din 1949, FDP intră în noua coaliţie de centru dreapta cu un scor mult mai bun decât cel obţinut de CSU şi, foarte util în viitoarele negocieri de posturi cu doamna Merkel, alături de o Uniune a conservatorilor mai slabă decât în trecut, în general în jurul pragului de 40%. Mai mult, FDP este cu mai putin de 10% in spatele SPD, al doilea partid în ordinea mărimii după alegeri, ceea ce face foarte verosimilă ambiţia liberalilor de a lupta de aici încolo pentru aceasta poziţie cu social-democraţii.

La această apropiere în termeni cantitativi a FDP de partidul cancelarului Merkel putem adăuga un alt avantaj pe care liberalii lui Guido Westerwelle cu siguranţă vor încerca să îl fructifice în următoarele săptămâni de discuţii. Campania Uniunii CDU-CSU a avut ca temă schimbarea, adică depăşirea etapei „marii coaliţii”, compromisul din 2005 care a făcut din cancelarul Merkel mai degrabă un mediator al celor două mari tabere politice decât purtătorul promisiunilor liberale din campania de acum patru ani. Acum s-ar oferi ocazia ca această viziune liberală să fie pusă în aplicare şi probabil că acesta este motivul pentru care noua alianţă de dreapta a fost preferata alegătorilor. Iar această schimbare de direcţie a fost tema majoră a liberalilor, într-o măsură mult mai mare decât a cancelarului Merkel care, deşi şi-a manifestat dorinţa unei guvernări de centru-dreapta, a menţinut până în ultimele săptămâni un culoar deschis pentru o eventuală refacere a marii coaliţii cu SPD. Acest avantaj al FDP în negocieri este cu atât mai mare cu cât, potrivit primelor analize ale votului dat duminică, Uniunea a pierdut voturi mai ales în favoarea FDP sau, în cel mai bun caz, alegătorul tradiţional conservator a decis să îşi împartă cele două opţiuni, un vot acordându-l candidaţilor conservatori în diverse circumscripţii (die Erststimme), preferând să aleagă în schimb lista FDP (die Zweitstimme), pentru a mări astfel şansele unei majorităţi de centru-dreapta. Coroborată cu succesul FDP în a mobiliza alegători tineri, neînregimentaţi, strategia votului împărţit a fost profitabilă pentru dreapta, dar impulsul major a fost dat de liberali.

Pe de altă parte, o parte semnificativă din alegătorii social-democraţi au decis să nu voteze duminică sau au migrat către Die Linke. Această tendinţă nu are însă un efect coagulator pentru stânga germană, fiind foarte cunoscută reticenţa unei aripi semnificative a social-democraţilor în a bate palma cu Die Linke la nivel federal. Aceştia din urmă au înregistrat o creştere importantă faţă de 2005 şi au reuşit chiar să câştige poziţii consistente în vechile landuri, prefigurându-se astfel ieşirea acestui partid din ghetoul estic, unde electoratul fidel este compus din cetăţeni asistaţi social, bătrâni sau şomeri, nemulţumiţii sau perdanţii post-reunificare şi o parte a social-democraţilor dezamăgiţi de orientarea liberală a SPD. Mai mult, Die Linke pare să se simtă destul de bine poziţionată pentru a invita SPD să se reformeze şi să se „resocialdemocratizeze”, revenind astfel în zona stângii, pe care ar fi părăsit-o sub vraja exercitată de Merkel, aşa cum declara Gregor Gysi, liderul formaţiunii. Pe de altă parte, nici Verzii nu sunt un partener de dialog foarte comod pentru SPD, iar scorul lor este în continuare unul bun (10.7%) şi le dă speranţa că au o şansă în a-şi stabiliza electoratul fidel şi poate în a-l extinde.

Tocmai aici intervine poate cea mai interesantă dintre surprizele produse de acest ultim scrutin. Toate cele cinci partide susţin că sunt deja sau vor deveni în cel mai scurt timp partide populare (Volksparteien). Rămâne de văzut în ce măsură vor reuşi ele această performanţă într-o perioadă în care strategiile de fidelizare a electoratului par din ce în ce mai neputincioase până şi pentru cei doi mari ai sistemului, conservatorii şi social-democraţii. Cu exceptia populaţiei în vârstă (>50), care votează în continuare în mod previzibil, electoratul este mult mai fluid, aceasta în situaţia în care decide să meargă la vot. O altă tendinţă în alegerile federale este tocmai scăderea prezenţei la urne. Cu toate acestea, fragmentarea preferinţelor electoratului, coroborată cu aceste declaraţii curajoase de fidelizare a unui electorat cât mai divers ale tuturor celor cinci actori mari, pare să sugereze o transformare a sistemului partizan german în următorii ani. In orice caz, scorul cumulat al partidelor de locurile 3, 4 si 5 nu poate fi ignorat. Acestea au obţinut 37.2%, la care se adaugă alte 6% acordate unor partide care nu au trecut pragul electoral de 5%.

Cea mai interesantă evoluţie este desigur cea din polul stângii, care se va afla în opozitie în următorii patru ani. O stânga departe de a fi unită, dar care va trebui să ofere un răspuns coerent guvernării de centru-dreapta. Or, tocmai coerenţa este cel mai dificil obiectiv, tocmai pentru că dialogul dintre SPD si Die Linke este unul oficial limitat până în 2011 cel puţin, atunci când liderii social-democrati vor decide o eventuală alianţă federală cu un partid pe care în prezent îl consideră nereformat (prea multe figuri ale PDS, partidul succesor al comuniştilor est-germani) si prea puţin prezentabil din punct de vedere democratic pentru a-i oferi o trambulină spre reprezentarea la nivel naţional. In orice caz, strategia adoptată în campania din ultimele săptamâni nu a fost una profitabilă pentru SPD. Acesta nu a reuşit să ofere un răspuns provocării lansate dinspre Die Linke, asa cum am discutat într-un articol recent, iar scăderea record până la 23% a fost cauzată tocmai de această inabilitate de a-şi afirma în mod credibil poziţia dominantă în stânga spectrului politic. Această lipsă de imaginaţie politică este responsabilă şi pentru faptul că marii perdanţi ai „marii coaliţii” au fost social-democraţii, consideraţi în acelaşi timp ori prea liberali – de către electoratul de stânga, ori principalul obstacol pentru ieşirea din criză – pentru electoratul liberal sau conservator.

In următoarele zile se vor negocia posturile în noua coalitie, iar prezenţa liberalilor în câteva poziţii cheie în economie sau la externe va fi un subiect de maxim interes pentru orice observator, dar la fel de importante sunt şi deciziile privind viitorul unor lideri ai SPD si consecinţele acestora asupra viitoarei strategii a partidului în opoziţie. Intr-o mare măsură, de această strategie depinde reconfigurarea stângii germane şi, în mod implicit, a întregului sistem de partide.

Andreea NICUŢAR

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s