Ciclul şi circul economiei politice Răspunde

Preşedintele Traian Băsescu adresându-se Parlamentului României

Declaraţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu, din Parlament şi din presă, privind oportunitatea „reîntregirii salariilor din sectorul public” spulberă – aşa cum au făcut-o cu câteva luni în urmă, în ceea ce priveşte consolidarea domniei legii, admonestările sale la adresa magistraţilor care au îndrăznit să urgenteze judecarea dosarelor de corupţie ale politicienilor şi înalţilor funcţionari publici – ultimele rămăşiţe de credibilitate privind reformismul şi responsabilitatea actualei administraţii şi coaliţii de guvernare, nefiind altceva decât nişte anunţuri electorale prin care puterea speră să „cumpere” o victorie în alegerile din 2012.

Creşterea generală a salariilor din sectorul public la nivelul anterior mijlocului anului 2010, când a fost aplicată o corecţie absolut necesară de 25%, nu este justificată de condiţiile economice şi bugetare, ba chiar pune în pericol stabilitatea fiscală a ţării şi riscă să ducă la încălcarea avant la lettre a plafonului de 0,5% deficit bugetar structural din noul tratat interguvernamental al UE, pe care, în mod ironic, actualul preşedinte l-a susţinut cu mare tam-tam. În 2011, economia României a crescut cu doar 2,5% în termeni reali, iar creşterea pe 2012 este estimată la 1,6%, însă această estimare se poate dovedi mult prea optimistă dacă se ţine cont de problemele zonei euro, de care economia românească este strâns legată. În schimb, deficitul bugetar în 2011 a fost de 4,35% din PIB, iar pe anul 2012 guvernul proiecta înaintea acestui anunţ un deficit bugetar de 1,9%.

În sfârşit, datoria publică a României a urcat la aproape 40% din PIB la finalul anului trecut, dublându-se practic în ultimii doi ani – şi asta fără a lua în calcul pasivele neacoperite din bugetul fondului de pensii sau de asigurări medicale, care se vor majora pe viitor ca urmare a scăderii demografice, emigrării forţei de muncă tinere şi îmbătrânirii populaţiei, sau bonitatea scăzută şi costul ridicat de finanţare a guvernului român pe pieţele internaţionale de capital.

Măsura anunţată de preşedintele Traian Băsescu reprezintă, aşadar, un act de iresponsabilitate fiscală, cu grave consecinţe pe viitor, care nu este cu nimic diferit de creşterea nesustenabilă a salariilor, pensiilor şi cheltuielilor publice în general realizată de premierul Călin Popescu-Tăriceanu în perioada 2004-2008, care a generat întreaga problemă în primul rând. În fond, anunţul preşedintelui dovedeşte că – aşa cum a arătat şi votul din Parlament al partidului domniei sale în perioada respectivă – singura nemulţumire avută de oficialul de la Cotroceni la adresa politicii fiscale a cabinetului PNL a fost că nu PDL, ci un adversar politic era cel care „cumpăra” voturi cu bani publici şi angajamente iresponsabile. Se mai poate, în aceste condiţii, pretinde responsabilitate din partea lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, liderii zgomotoşi ai opoziţiei bicefale USL?! – Răspunsul neplăcut la această întrebare retorică este că, în România postcomunistă, dincolo de etichete, nu a existat şi nu există în esenţă decât un sigur partid, atât la putere cât şi în opoziţie, Partidul Demagogiei Socialiste, şi că, fie în 1999, fie în 2009, numai spectrul falimentului naţional şi intervenţia instituţiilor financiare internaţionale poate aduce un minimum de responsabilitate şi raţionalitate în actul de guvernare, diminuând provizoriu intensitatea bătăliei dintre clanurile politice locale pentru buzunarele şi viitorul românilor, săraci şi cu trupul şi cu duhul.

Tentativa preşedintelui Traian Băsescu de a justifica creşterea salariilor din sectorul public ca o măsură de stimulare a consumului intern reprezintă o încurcătură intelectuală, menită să ascundă faptul că aceasta pune în pericol procesul de dezinflaţie şi toată stabilitatea macroeconomică şi aşa fragilă a României. Creşterile salariale din sectorul public sunt creşteri structurale sau pe termen lung ale cheltuielilor bugetare, atât în fondul de salarii, cât şi în fondul de pensii şi în fondul de asigurări medicale care sunt corelate cu salariul brut, şi ca atare executivul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, sau de oricine altcineva, trebuie să găsească venituri bugetare permanente şi pe termen lung, prin taxe suplimentare – caz în care efectul lor stimulativ asupra consumului este contrabalansat – ori prin reduceri de cheltuieli pe alte capitole bugetare, pentru a acoperi procentul de 0,6% din PIB, la cât se estimează că se ridică acestea după majorările salariale de anul trecut şi reducerile (insuficiente!) de personal efectuate – caz în care efectul stimulativ al creşterilor salariale este anulat prin diminuarea ponderii altor cheltuieli guvernamentale în cererea agregată.

Bogdan C. Enache

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s