Din motive electorale oportuniste, opoziţia a declanşat o moţiune de cenzură împotrivă Guvernului, în care amalgamează decizia de înfiinţare a unei secţii în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgul Mureş cu decizia de a privatiza o serie de companii de stat, înfăşurând totul într-o retorică paranoică expirată din tolba propagandei FSN a anilor 1990 care demonstrează cât de săracă cu duhul este alianţa USL. În ce priveşte chestiunea UMF, moţiunea de cenzură a opoziţiei nu face, ca urmare, decât să augmenteze politizarea excesivă a unei chestiuni de organizare eficientă a unui domeniu tehnic de educaţie, declanşată de iniţiativa UDMR, din raţiuni electorale proprii, de a impinge segregarea lingvistică inutilă şi contraproductivă a învăţământului medical pe agenda legislativă a unor guvernări fragile.

La baza întregii chestiuni, dincolo de jocurile politice de moment şi de un anume bagaj istoric, stă un conflict între două concepţii fundamentale privind protejarea identităţii culturale a minorităţilor: una liberală, individualistă şi realmente europeană, în mod traditional susţinută în România, şi una comunitarianistă, anti-liberală şi anti-individualistă, susţinută de intelectuali neostângişti şi de radicalii şi iredentiştii din rândul minorităţii maghiare. La baza concepţiei liberale privind protejarea identităţii culturale a minorităţilor stă ideea că trebuie să existe un echilibru între dreptul indiscutabil la diferenţă a individului aparţinând unei minorităţi culturale şi imperativele de natură funcţională ale instituţiilor sociale şi politice generale care asigură coexistenţa non-dicriminatorie a tuturor indivizilor, minoritari sau majoritari deopotrivă, din comunitatea politică. În schimb, la baza ideii comunitariene privind protejarea identităţii culturale a minorităţilor stă ideea anti-individualistă că identitatea culturală a unei minorităţi nu se poate proteja decât în mod organicist şi colectivist, prin separare sau enclavizare, adică prin crearea unui subsistem în afara sistemului instituţional general al societăţii sau al comunităţii politice.

Din perspectiva comunitarianistă numai un politician minoritar poate reprezenta comunitatea minoritară şi numai o împărţirea proporţională, la virgulă eventual, a tuturor profesiilor şi funcţiilor din societate pe criterii etnice ar fi consecventă cu protejarea identităţii culturale a minorităţii, cu alte cuvinte „noi cu ai noştri şi voi cu ai voştri”; în timp ce din perspectiva liberală protejarea identităţii culturale a minorităţilor este un obiectiv general, care revine întregii comunităţi politice şi în care separaţia şi fragmentarea instituţionalizată pe criterii etnice a societăţii, pe deasupra standardelor profesionale obişnuite şi dreptului comun, contravine însăşi coexistenţei non-dicriminatorii şi în spiritul respectului reciproc de la baza comunităţii politice, cu alte cuvinte „fiecare e diferit, dar toţi suntem la fel”. Din acest punct de vedere, există domenii în care identitatea culturală particulară a unei minorităţi primează, cum ar fi educaţia generală în limba maternă, spiritualitatea şi tradiţiile proprii respectivei minorităţi, chiar studiile universitare relevante pentru cultura minorităţii în cauză ş.a.m.d, şi există domenii în care reguli generale şi standarde profesionale naţionale primează, cum e cazul profesiei medicale, profesiei militare, profesiei juridice ş.am.d., nu în detrimentul identităţii culturale minoritare, ci din motive funcţionale care asigură coexistenţa non-discriminatorie a tuturor membrilor din comunitatea politică. Un medic, în cadrul sistemului medical naţional, sau un poliţist, în cadrul aparatului administrativ al ministerului de interne, ori, în sfâşit, un parlamentar în sistemul politic, nu este în primul rând un etnic român, maghiar sau turc, ci un medic, un poliţist, respectiv un parlamentar care îşi exercită meseria conform standardelor profesiei, fie că primeşte post într-un oraş locuit de o minoritate etnică, fie că primeşte post într-un oraş fără o minoritate etnică.

Iată de ce, deşi pare să fi devenit în mod orwellian o afirmaţie suspectă de nu ştiu ce intenţii şovine, în rândul unor intelectuali şi ONG-uri neostângiste româneşti, trebuie reafirmat încă o data faptul că învăţământul tehnic, cum este cel medical, nu are nimic de-a face cu conservarea identităţii culturale a unei minorităţi – cu atât mai puţin într-un oraş în care bilingvismul e larg răspândit! Dimpotrivă, segregarea învăţământului tehnic nu face decât să crească inutil atât costurile publice, fie directe (coeficientul cheltuielilor de bază per student este mai mare pentru locurile la secţiile în limba minorităţii) fie indirecte (complicaţii administrative post-absolvire, şi mai ales eventuale bariere pentru o mobilitate mai redusă a forţei de muncă din sistemul medical national), cât şi costurile directe şi indirecte individuale ale studenţilor care urmează secţia respectivă (calitate educaţională mai scăzută, eventuale incitative pentru o mobilitate profesională mai scăzută ş.am.d.), fără ca aceştia din urmă să aibă nici cel mai mic câştig cultural, de pildă să înveţe un singur cuvânt în plus în limba maghiară pe care nu îl ştiau deja din învăţământul preuniversitar deşfăşurat timp de 12 ani în limba maternă. (Versiunea şi mai ridicolă a ideii că învăţământul medical în limba maghiară e culmea conservării identităţii culturale a minorităţii maghiare din România este data de unii lideri UDMR, care – doar din grija unor sinecure de partid! – afirmă că fără secţia în limba maghiară nu vor mai exista profesori de etnie maghiară în universitate, ca şi cum până acum aceştia erau angajaţi acolo numai pe bază de etnie sau ca şi cum etnia ar trebui să fie definitorie pentru a fi profesor-medic!)

Tentativa doamnei Smaranda Enache de a justifica crearea secţiei în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgul Mureş ca o reparaţie istorică, pe motiv că respectiva instituţie îşi are originea într-un colegiu medical în limba maghiară asociat Universităţii Bolyai din Cluj creat printr-un decret al regelui Mihai I în anul 1945 nu este relevantă pentru discuţie, ba mai mult ea este chiar problematică ca exemplu istoric şi riscă să genereze controverse care ar fi mai bine să fie uitate. Decretul regelui Mihai I de înfiinţare a colegiului medical în limba maghiară de la Târgul Mureş are loc pe fondul tentativelor diplomatice ale României de a obţine o recunoaştere oficială din partea Uniunii Sovietice – statul ocupant care nu a recunoscut intrarea în război a Bucureştiului de partea Alianţei antifasciste la 23 august 1944 – în ce priveşte anularea Dictatului de la Viena sponsorizat de Hitler şi Mussolini din 30 august 1940 prin care Ungaria fascistă condusă de amiralul Horthy a anexat teritoriul românesc Transilvania de Nord (şi unde, de altfel, a derulat o campanie de represiune împotriva populaţiei româneşti, şi încă mai feroce împotriva celei evreieşti). Aceleaşi temeri privind eventualitatea ca pretenţiile iredentiste şi revizioniste ale Ungariei să aibă câştig de cauză la nivelul conducerii Uniunii Sovietice, stat care s-a folosit de problema Transilvaniei de Nord pentru o serie de şantaje diplomatice împotriva României, au făcut ca, mai apoi, regimul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, la ordinul şi sub supravegherea directă a lui Molotov şi Stalin, să creeze pentru o scurtă perioadă, „în spiritul unităţii muncitoreşti”, o Regiune Autonomă Maghiară în anul 1952, în care au sporit tensiunile interetnice în loc să scadă şi pe care extremiştii şovini şi iredentişti maghiari ar dori să o vadă reînviată sub forma medievalului Ţinut Secuiesc al „naţiunii privilegiate” din mijlocul României de azi, care a fost desfiinţat de habsburgi încă din anul 1876. Sigur, în ultima parte a regimului communist românesc, dreptul membrilor minorităţii maghiare din România la conservarea identităţii lor culturale a avut de suferit prin restrângerea oportunităţilor de învăţământ în limba maternă şi prin discriminări pe criterii etnice în privinţa accesului în funcţiile Partidului Comunist Român şi în administraţia publică, însă România de azi nu este România regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu.

Acest bagaj istoric complicat, emoţional şi cu potenţial polemic nu are nicio relevanţă asupra condiţiilor actuale ale minorităţii maghiare din România şi nu trebuie să aibă nicio relevanţă asupra dezbaterii oneste şi principale foarte importante care trebuie să aibă loc privind concepţia de protejare a identităţii culturale a minorităţilor care trebuie adoptată în scopul maximizării coexistenţei paşnice şi în beneficiul reciproc a majorităţii şi a minorităţii. La fel de irelevante pentru dezbaterea de ansamblu, în cazul specific al înfiinţării secţiei în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgul Mureş, sunt acuzaţiile neprobate sau pe lângă subiect privind şovinismul sau corupţia conducerii instituţiei, care acuză o degradare a nivelului de acreditare ARACIS al universităţii, o scădere a calităţii învăţământului şi o încălcare a autonomiei universitare ca urmare a deciziei inopinate şi a presiunilor politice de la Bucureşti. Nu de alta, dar ar fi nefericit să se amintească de corupţia şi problemele atât de frecvente din universităţile româneşti numai când se înfiinţează, printr-o lege a educaţiei imperfectă şi cu prevederi strâmbe care trebuie corectate, secţii multiculturale!

Bogdan C. Enache