Lecțiile lui Carter pentru Obama Răspunde

the_right_really_really_wants_obama_to_be_jimmy_carter-1280x960

Invazia afgană a generat un șoc strategic pentru administrația Carter, pregătind terenul pentru o repoziționare a Americii în Europa.

Privită într-o perspectivă macrostrategică, politica externă a Administrației Obama din ambele mandate a fost dominată de o recalibrare programatică a angajamentelor militare globale. Mai întâi, accentul cade pe renunțarea la activele toxice, consumatoare de prea multe resurse, precum războaiele din Irak și Afganistan. Ulterior, această secvență a fost completată de imperativul de a sta pe cât posibil departe de formula intervenționismului extins, cu zeci de mii de militari, în campanii cu final deschis, incert, specifice deceniului trecut. De aici, predispoziția de a evita o implicare decisivă în Siria și de a accepta o operațiune sigură, lipsită de riscuri terestre, într-o formulă colectivă, ideală pentru punerea în valoare a capacităților sale chirurgicale, precum în Libia. În general observăm o administrație prudentă, chiar sceptică față de capacitatea Americii de a determina nu doar cum încep războaiele, dar mai ales cum se termină acestea. More…