Eşti ceea ce IMEI. Despre supravegherea electronică Răspunde

Mashable-NSA-Comic

În timp între algoritm şi cluster poate apărea o intimitate precum vedem în cărţi sau filme că ar fi între torţionari şi victimele lor. Algoritmul ţi-ar putea spune ce cărţi să cumperi, ce muzică să asculţi sau dacă partenerul de viaţă te înşală. Cu un pic de efort, ar putea fi programat şi să îţi calculeze şansele de a divorţa în următorii cinci ani. Totul punând cap la cap semnale.

Guvernele, însă, au alte priorităţi. Ele caută semnale că ai face ceva rău. De exemplu dacă primeşti telefoane de la IMEI-uri de unică folosinţă. Apoi, probabil, desenează o reţea de relaţii. La început reţeaua este doar o serie de linii. Apoi se pot deduce comportamente. De exemplu, clusterul t83465hg îşi modifică traseul zilnic dacă este sunat de fh985th90f şi manifestă comportament nervos (se învârte prin cameră) înainte să fie vizitat de vfdjs9hf4375ty.

Toate aceste fapte, o descriere a societăţii până la urmă, sunt deduse fără intervenţie umană, ceea ce este nu doar ieftin ci şi elegant din punct de vedere legal. Statul poate spune, fără să mintă, că nici un agent al său nu priveşte în intimitatea cetăţenilor fără mandat. Doar când algoritmii sugerează puternic existenţa unor riscuri sau când apar probe coroborate se trece la urmărirea umană. Într-un sens, monitorizarea anonimizată ar părea compromisul ideal între libertate şi securitate. Doar că…

Doar că datele nu prea se şterg şi, de aici, apar riscuri suplimentare. De exemplu, următorul whistleblower ar putea să divulge date care să poată fi legate de persoane private. Sau guvernul poate decide cu intenţie să le folosească în alt fel. Dacă un Obama, un Băsescu sau un Erdogan întreabă câţi dintr-o lista de posesori de telefoane mobile urmăresc situri porno s-ar putea ca serviciile să se supună şi să afle. More…

De ce România ar trebui să se implice în revoluţia medicinii la distanţă, care încă nu a început Răspunde

În primul rând trebuie să menţionăm că elementele tehnice implicate în acest tip de revoluţie există deja. Avem mijloace de a prelua şi procesa fotografii de rezoluţie mare, luate chiar şi la o distanţă focală mică şi cu algoritmi atât de buni încât operatorii de fotografie/film nu trebuie să fie profesionişti. Avem o modalitate relativ ieftina de transport al datelor prin reţelele de telefonie mobilă. În sfârşit, avem aparate de măsură a funcţiilor vitale pentru sportivi şi anumiţi bolnavi cronici (diabet, hipertensiune).

De nu se întâmplă atunci „revuluţia”? Nu cred că este vorba de eluzivul element uman. Elevii din fermele australiene învaţă prin radio şi nu se plâng. Chiar şi rezistenţa socială nu explică suficient acest fenomen. Problema este: de unde începem şi cine sunt cobaii? Orice sistem nou riscă să fie implementat într-o formă imperfectă. De aceea o noutate în medicină nu se introduce decât dacă beneficiile depăşesc riscurile. Aici intră în joc România. Cu un sistem medical în cădere controlată, medici care pleacă şi programatori care încă mai stai, naţiunea noastră pare unul din locurile ideale pentru inovaţie.
More…