În primul rând trebuie să menţionăm că elementele tehnice implicate în acest tip de revoluţie există deja. Avem mijloace de a prelua şi procesa fotografii de rezoluţie mare, luate chiar şi la o distanţă focală mică şi cu algoritmi atât de buni încât operatorii de fotografie/film nu trebuie să fie profesionişti. Avem o modalitate relativ ieftina de transport al datelor prin reţelele de telefonie mobilă. În sfârşit, avem aparate de măsură a funcţiilor vitale pentru sportivi şi anumiţi bolnavi cronici (diabet, hipertensiune).

De nu se întâmplă atunci „revuluţia”? Nu cred că este vorba de eluzivul element uman. Elevii din fermele australiene învaţă prin radio şi nu se plâng. Chiar şi rezistenţa socială nu explică suficient acest fenomen. Problema este: de unde începem şi cine sunt cobaii? Orice sistem nou riscă să fie implementat într-o formă imperfectă. De aceea o noutate în medicină nu se introduce decât dacă beneficiile depăşesc riscurile. Aici intră în joc România. Cu un sistem medical în cădere controlată, medici care pleacă şi programatori care încă mai stai, naţiunea noastră pare unul din locurile ideale pentru inovaţie.

Care însă sunt beneficiile? Începând cu ce este mai simplu, economisim timp productiv. Un diagnostic presupune în mod tipic o vizită la generalist, una la specialist, una la laborator, a doua la laborator, şi apoi a doua la specialist. Cetăţeanul petrece (zeci de) minute în compania personalului specializat şi multe ore în sălile de aşteptare. Acest timp poate fi tăiat într-un sistem de diagnostic de la distanţă.

În al doilea rând, sporim accesul. Pentru început accesul fizic: locuri îndepărtate, sate înzăpezite sau locuri de accident. O parte din acestea vor trebui în continuare deservite de personal secundar, dar aceasta nu anulează beneficiile. Apoi accesul cultural: vrem-nu-vrem, vin generaţii care oricum sunt obişnuite să ia informaţia de pe Internet. Apoi accesul la specialiști: dacă în orașul tău medicii tind să omoare cel puțin un om pe an, poți apela la medicii din al oraș.

În al treilea rând, preţurile. Aici intervine un raţionament mai complex. Echipamentele medicale sunt de obicei produse în serie „mică” (economii reduse de scală) şi serviciile post-vânzări pot juca un rol important; de aceea preţul unui aparat medical, raportat la timp şi efort va fi adeseori mai mare decât al unui foarfece chinezesc. Piaţa produselor pentru publicul larg (să zicem măsurătoare de tensiune) lucrează cu volume mari şi încearcă să livreze produse fool-proof, aşa că nu prea vorbim de servicii după vânzări; de aceea preţurile sunt mai „industriale”. Desigur, asta nu înseamnă neapărat un declin al pieţei. Presupun că astăzi sunt în circulaţie mai multe aparate de măsurat tensiunea decât oricând în istorie; dar cumpărătorii sunt fericiţi să plătească aceşti bani ca să scutească timp şi să îşi gestioneze mai bine sănătatea.

Se produce și un interesant transfer de valoare. Costurile de dezvoltare sunt plătite de early adopters (cei ce achiziţionează generaţia întâi a unui aparat); eficientizarea producţiei este plătită de cei ce îşi pot permite acelaşi aparat la a doua generaţie în timp ce cei cu venituri mici au o şansă să îl cumpere în generaţia a treia la o fracţiune de preţ. Acelaşi lucru se petrece şi cu produsele software, însă aici preţul tinde spre zero.

În al patrulea rând, vorbim de o răsturnare a preconcepţiilor culturale. În mod natural atunci când vorbim de aparatură medicală ni se pare normal să plătim un premium pentru fiabilitate şi să nu inovăm la acele produse care „merg”. Dacă producţia de echipamente medicale ar ajunge (parţial) pe mâna producătorilor tradiţionali de electronică şi software, atunci vom intra şi într-o nouă cultură a pieţei. Pentru că aceştia (mă rog, unii) sunt obişnuiţi să producă fiabil la rate mici de profit doar ca să supravieţuiască. În plus, ei vor pune în discuţie însăşi structura şi logica internă a aparatelor tocmai pentru că nu le sunt familiare. Gândiţi-vă la democratizarea fotografiei de calitate și veți înțelege nivelul de inovaţie pe care îl putem imagina.

În al cincilea rând, un sistem de diagnostic online ar putea duce la o piaţă credibilă de farmacii online, tăind astfel din costurile pe care cu chirii în centru, reclamă şi reducând poate chiar şi taxa de fiţe.

În al șaselea rând este ceea se numește avantajul înapoierii. Atunci când o societate adoptă o nouă tehnologie are șansa să cumpere direct echipamente de ultimă generație și să ajugă din urmă societăți care au adoptat aceeași tehnologie mai repede dar care sunt rezistente cultural la schimbare sau pur și simplu încă amortizează achizițiile. Desigur, tehnica medicală de vârf  și tratamentele de specialitate își vor continua multă vreme progresul pe aceleași linii care le-au ghidat până acum. Dar, dacă așteptările mele sunt corecte, multe din progresele în medicina de masă se vor realiza în medicina la distanță și în cea pentru țări din lumea a treia.

*

Am spus deja că nu trăim încă o asemenea revoluţie. Cum acumularea cunoştinţelor este exponenţială, putem spune că suntem încă în zona unde curba creşte lent, înainte de take-off. Dar lucruri se întâmplă. Aş putea să copiez aici linkuri către diverse aplicaţii de monitorizare pentru smart-phone-uri, dar le găsiţi şi singuri. Vă voi pune însă un videoclip de pe ted.com care prezintă un incubator pentru copii rezistent la spargere, furnici şi prostie maternă. A fost gândit pentru Africa, dar presupun că merge şi luat acasă.

Andrei Tiut