Bătrânul Arafat, tânărul Voiculescu și lupta de clasă 4

day-1295103_960_720

Putem împărții cetățenii care sunt serviți sistemului de sănătate în două categorii sociale. Cei ce au resurse să facă față unei crize și cei ce nu au. Haves și havenots ca în textele de stânga.

Ca să faci față unei urgențe este bine să ai trei lucruri. Primul sunt banii, cu care să compensezi ineficiențele din sistem. Al doilea lucru ține de capitalul social: acces prin pile, cunoștințe și relații la doctori buni. Al treilea ține tot de capitalul social: o rețea de rude și prieteni care să te susțină la nevoie atât cu bani cât și cu relații. Dacă ai aceste lucruri, accesul la sănătate nu este neapărat insuportabil de scump. Dacă ai bani poți să îți tratezi problemele din timp. Dacă știi doctori, poți, cel puțin, să limitezi lanțul șpăgii. Dealtfel marii doctori din sistem au renumele de a lucra și contra șpăgi mici, sau chiar fără; dar trebuie să ajungi la ei. În sfârșit, sprijinul din partea familiei este mai ieftin decât o asigurare, pentru că nu există cineva care să încaseze profit din banii tăi.

De aceea, the haves, beneficiarii sistemului, nu sunt neapărat cei mai bogați oameni din punct de vedere financiar. O rețea de acces în sistemul medical făcută în anii ’80, cu o cafea, o vorbă bună și ultimul film dublat de Irina Nistor poate să fie funcțională și astăzi, când beneficiarul trăiește dintr-o pensie mai degrabă modestă. Iar the havenots, pierzătorii, pot să fie și membri ai clasei de mijloc care nu au cultivat pe cine trebuie cât au putut.

Cele două categorii au interese distincte și, deci, așteptări distincte de la sistemul medical și cel de urgență. Teza mea este că Raed Arafat și Vlad Voiculescu au devenit (probabil fără să își propună în vreun fel) reprezentanții acestor două categorii. Chiar dacă cei doi nu par a avea conflicte, clasele din spatele lor sunt angrenate întro luptă cât se poate de realăpentru acces la resurse.

Beneficiarii au nevoie de eficiență în momentele de criză personală

Să zicem că un spital este infestat cu microbi începând de la sala mare de operații și până în patul 3 din camera 12, coridorul 8 (rândurile ce urmează nu se vor o descriere a unor proceduri și aranjamente de sănătate reale). Cei din clasa beneficiarilor au nevoie să fie rezolvată problema camerei de operații, nu și a patului 3. Beneficiarii pot să evite să stea în patul 3. Poată că își aranjează internare într-o aripă mai curată. Poate că se internează într-o clinică privată. Poate că și operația și-o fac într-o clinică privată, și doar în caz de probleme vin în spitalul de stat care are aparatură pe care privații nu și-o pot permite. Dar, orice beneficiar, oricât de potent și de bine plasat, nu poate fi sigur că nu va ajunge să fie tăiat în sala de operații a statului. Nu vorbim de orice sală și orice spital, dar diversele centre de specialitate au aparate mai bune și, poate, doctori mai buni decât un spital particular. Dea aceea, beneficiarii vor ca aceste zone de excelență din sistem, pe care, în timp de nevoie, nici cel mai bogat nu le poate ocoli, să fie bine întreținute.

O altă trăsătură este că beneficiarii vor ca statul să aloce fonduri inclusiv pentru cele mai scumpe medicamente, atâta vreme cât ele au o justificare. (Prin comparație, învinșii ar fi fericiți ca prețul de farmacie să se apropie de cel subvenționat pentru medicamentele care se află acum pe listă.

Apoi, beneficiarii grupați în orașe (probabil majoritatea) vor accesul la salvări private care să crească densitatea de ambulanțe pe km pătrat.

Tot ei sunt relativ indiferenți de probleme precum campaniile de sănătate publică sau sănătatea nou-născuților. Educația pentru sănătate și-o fac și singuri prin discuții cu vărul Ionel a cărui soră e doctoriță, sau, mai … interesant, prin TV și Internet. Cât despre copii, o mai mare problemă pentru tinerele mămici din clasa beneficiarilor ar fi faptul că lumea strâmbă din nas pentru că se fac prea multe cezariane fără justificare medicală clară.

Învinșii au nevoie de o cât mai bună penetrare a serviciilor medicale accesibile

Revenind la spitalul nostru, desigur că și învinșii au nevoia ca sala de operație să fie bine dezinfectată, dar ei au nevoi de curățenie și în camera 12. Mai interesant, pe ei nu îi ajută teribil centrul de mari arși din București, ei au în primul rând nevoie de un tratament decent la cel mai apropiat spital orășenesc (și unele din acestea sunt apocaliptice).

Învinsul nu are în primul rând nevoie de cele mai scumpe medicamente de pe piață. Lui îi trebuie ca medicamentele cu un preț mediu să fie accesibile.

El are nevoie ca Salvarea să ajungă și pe strada lui. Dacă se poate în cel mai bun timp omenește posibil. Dar, dacă nu, măcar să ajungă. Aici popularitatea lui Arafat se bazează probabil și pe întâmplarea că SMURD are o identitate vizuală clară. Dacă îmbunătățirea avea loc treptat sub „firma” serviciilor de ambulanță, fenomenul ar fi fost mai puțin vizibil. SMURD s-a extins tot treptat, dar imaginea mașinilor mari, roșii, este una pe care cetățeanul o ține minte. Mai ales dacă compară cu amintirea mașinilor mici și albe din anii 80-90.

În sfârșit, învinșii au nevoie ca de aer de campanii de sănătate publică deși, probabil, mulți nu sunt conștienți de asta. Spre exemplu, știați că în populația cu maxim 8 clase femeile trăiesc mai mult decât bărbații în medie cu 10 ani. La populația cu educație superioară (și, deci, urbană) diferența este de numai 5 ani.

Încă un exemplu

Să luăm două tipuri de probleme de sănătate. Infecțiile cu HIV-SIDA sunt din ce în ce mai absente în dezbaterea publică. Motivul: dacă ai bani, medicamentele sunt accesibile și destul de eficiente. Dacă nu ai bani, nu te vede nimeni.

Pe de altă parte, cancerul se tratează în continuare cu medicamente extrem de scumpe, în afara puterii de cumpărare inclusiv a clasei mijlocii. Asta înseamnă că, de fiecare dată când o vedetă media are cancer se pune problema unei strângeri publice de fonduri. De fiecare dată când o vedetă iese în public, subiectul este readus în conștiința opinie publice. Rezultatul? Despre cancer se vorbește din ce în ce mai mult, despre Hiv/SIDA mai degrabă nu.

hiv cancer

Grafic Google Trends. Urmăriți tendința divergentă, nu neapărat valorile propriu-zise.

Intermezzo pentru criticile necesare

Paragrafele de mai sus descriu percepția sistemului medical. Haves (beneficiarii) și havenots (învinșii) sunt idealtipuri, nu am pretenția că oricine dintr-un grup este prizonierul conștiinței de clasă.

În mod particular, insist că nu descriu aici sistemul medical în sine. Credeți că săracii ar beneficia de fapt și ei din aranjamentele bogaților? Nu contează, nu vă obosiți să lăsați un comentariu. Eu scriu despre percepție, la care mă pricep, nu despre sănătate, la care știu unele statistici dar care, una peste alta, iese din domeniul meu de expertiză.

Al doilea intermezzo

Incidentul Colectiv a trezit atât de multă emoție și pentru că tinerii de acolo trăiau un stil de viață împărtășit de copiii jurnaliștilor TV. Aceasta a generat o emoție sinceră în media care a fost, până la un punct, contagioasă.

Dar, foarte probabil, este vorba și de faptul că drama a pus în evidență limitele puterii categoriei de haves. Oricâți bani și oricâte relații ai avea, un incendiu de tipul acesta te lasă fără putere în fața morții. Statul pe care a vrut atunci de tinerimea clasei de mijloc este un stat în care această tinerime poate să evite măcar riscurile cele mai dure.

Cine are dreptate?

După cum sugeram mai sus, havenots și cei ce imaginează un sistem medical accesibil pentru havenots au o înclinație de a-l susține pe Raed Arafat, omul care a creat un sistem capabil să plaseze o ambulanță bine utilată la Cuca Măcăii. Asta nu înseamnă neapărat gir necondiționat, dar, în condiții de lipsă de informație și/sau atacuri virulente, aceștia se vor alinia în tabăra lui Arafat.

Haves îl simpatizează mai degrabă pe Vlad Voiculescu, omul care le-a adus bolnavilor de cancer medicamentele e care și le puteau permite, care bagă bani în spitale specializate și care vorbește frumos și inspirațional.

Dincolo de instinctul de autoconservare, opțiunea între haves și havenots este ideologică. Dacă sunteți de părere că pacienții sunt egali indiferent cât plătesc, atunci mai degrabă țineți cu havenots (pentru că, statistic vorbind, investițiile în havenots vor sunt cele mai ieftine și eficiente). Dacă credeți că ar trebuie să existe o proporționalitate între contribuții și tratament, atunci un sistem care să țină cont de nevoile celor din categoria haves vi se va părea mai potrivit.

Andrei Tiut

Anunțuri

4 comments

  1. Eu cred că faci o distincție falsă și dubioasă. Nu cred că e o diferență foarte mare între Arafat și Voiculescu. Vlad Voiculescu a propus acel parteneriat public privat pentru spitale dar nu a venit cu un plan de privatizare. Arafat are un deficit de imagine, accentuat de eșecurile de la Colectiv si faptul că a acceptat linia oficială că „totul e sub control”, când nimic nu era.

    PS: „Incidentul Colectiv a trezit atât de multă emoție și pentru că tinerii de acolo trăiau un stil de viață împărtășit de copiii jurnaliștilor TV. Aceasta a generat o emoție sinceră în media care a fost, până la un punct, contagioasă.” WTF?

    • George, eu nu acuz pe vreunul ca reprezinta interesele vreunei parti in dauna intregului. Voiculescu a fost distribuit in rolul asta inca inainte de povestea cu spitalele. Pur si simplu anti-arafatii au nevoie sa aiba si ei un erou si l-au uns pe Voiculescu. Chiar daca ei s-ar intlege minunat, au constituencies diferite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s