În momentul de faţă există trei forţe care se confruntă în conflictul din Justiţie, fiecare cu o anume relaţie cu un centru de putere politic. CSM-ul este o instituţie a „vechiului regim” din, cel construit după înţelepciunea PSD. Ministrul Chiuariu este un liberal reprezentând un guvern liberal. În sfârşit procurorii DNA au fost numiţi de preşedinte la propunerea ministrului susţinut de PD, Monica Macovei.
Mulţi oameni pe care îi respect susţin o parte sau alta în acest conflict. În general ei cred că există o parte bună şi una rea, împărţind apele în reformişti şi antireformişti, adepţi ai independenţei justiţiei sau ai statului poliţienesc. Nu sunt sigur însă că o asemenea claritate în concluzii are o bază raţională. Nici una dintre cele trei grupări nu a confirmat că merită o asemenea investiţie de încredere.
Până de curând DNA era măcar o tânără speranţă – după ce a invitat în câteva săptămâni mai tot guvernul să dea declaraţii imparţialitatea sa e mai greu de susţinut. (Este improbabil din punct de vedere statistic să ai o asemenea concentraţie de corupţie şi neglijenţă într-un guvern încât, DNA acţionând în mod egal, larga majoritate a numelor grele care sunt descoperite să fie miniştrii în funcţie).
Ar fi interesant de făcut, cred, o analiză a stării actual a justiţiei ca sistem în care diverse părţi luptă pentru resurse şi supravieţuire. Aş propune cu plăcere schiţa completă a unei asemenea analize, doar că nu am nici informaţia şi nici baza teoretică pentru aşa ceva; o să pun totuşi în rândurile de jos cea mai bună aproximaţie pe care o pot oferi şi cele mai bune întrebări pe care mi pot pune.
Tind să văd Justiţia ca un fenomen mai puţin dependent decât înainte de 2004, deşi nu neapărat mai puţin politizat. Să zicem că dl Chiuariu protejează interesele lui Relu Fenechiu; că preşedintele Băsescu îşi urmăreşte interesele prin domnii Morar şi ţuluş; că prin CSM se protejează dinozaurii din sistem şi relicvele din PSD – toate acestea ar fi lucruri rele. Pe de altă parte vestea bună este că relele măcar se anihilează. Vedem astfel că Guvernul nu este protejat de anchete, că DNA nu este protejat de controale, că situaţia celebrei comisii de la Cotroceni e clarificată de unele incompatibilităţi (nu toate!), că lui Năstase i se mai face un dosar. Acestea din urmă sunt lucruri pe care nu avem de ce sa le regretăm.
Această luptă de putere ar putea spori nesiguranţa marilor rechini, obligaţi să se teamă se pericole din mai multe părţi. Ar fi însă extrem de interesant să aflăm efectele în cadrul sistemului judiciar la nivel de magistrat individual. Un judecător/procuror poate dori să intre în sistem, să supravieţuiască, să fie avansat, să ia şpagă, să obţină respect, sau (mai ştii) să facă dreptate. Un sistem corupt şi monolitic descurajează unele dintre aceste dorinţe, dar le susţine şi controlează pe altele, totul setat într-un mod relativ simplu astfel încât să încurajeze conformismul şi să descurajeze independenţa.
Într-un sistem în care marii actori se confruntă frontal apare însă posibilitatea de a decide între diferite loialităţi. Dacă forţele lor se anihilează în suficientă măsură, atunci protecţia regulilor poate deveni (teoretic) mai puternică pentru unii indivizi decât cea a afilierilor. În lipsa unor informaţii din lumea mai puţin văzută a justiţiei, nu putem totuşi şti dacă asemenea lucruri se întâmplă sau nu.
Este posibil că nu vom şti niciodată. Ceea ce eu am numit până acum sistem este, strict vorbind, o stare temporară a sistemului juridic, cauzată aparent de o stare temporară a celui politic. Peste un an-doi vom vedea probabil o altă stare, mai bună sau mai rea.
Civitas Politics 