Absenţa unei viziuni strategice naţionale de avengură privind vecinătatea estică – zona cea mai sensibilă din punct de vedere istoric şi cea mai problematică din punct de vedere geopolitic pentru statul român – reprezintă unul dintre cele mai izbitoare şi mai grave neajunsuri ale României postcomuniste, cu atât mai mult cu cât orizontul politic european şi internaţional de după căderea Cortinei de Fier şi din prezent întreţine o fereastră de oportunitate unică în trecutul recent al regiunii pentru rezolvarea uneia dintre cele mai complexe, mai tragice şi mai necunoscute moşteniri politice ale epocii totalitare din estul Europei, ale cărei efecte nefaste se prelungesc inutil în prezent, sub forma unor conflicte îngheţate, a unei democratizări avortate, al unui blocaj al dezvoltării economice şi a unor jocuri de putere în afara regulilor diplomaţiei internaţionale, care riscă să degenereze oricând în focare de conflict şi menţin instabilitatea politică în regiune.
Două sunt motivele pentru care România, mai mult decât oricare alt stat fost satelit al Uniunii Sovietice din Europa Centrală şi de Est, nu a reuşit să articuleze o viziune şi o soluţie de fond privind problematica geopolitică din vecinătatea sa estică după căderea imperiului sovietic.
În primul rând, aceasta este mult mai complexă decât în cazul altor state din regiune, cum ar fi Polonia sau fosta Cehoslovacie, care au avut o soartă asemănătoare, deoarece efectele raptului teritorial realizat prin Pactul sovieto-nazist Ribbentrop-Molotov din 1940, care a declanşat cea de-a doua conflagraţie mondială în Europa, nu au fost niciodată reversate după sfârşitul războiului, aşa cum s-a întâmplat în cazul Poloniei, stat care a fost compensat cu teritorii germane pe care a fost relocată populaţia din teritoriile pierdute, sau în cazul Cehoslovaciei, unde ele au încetat să mai conteze deoarece teritoriile pierdute erau locuite majoritar de populaţia sovieto-ucrainiană, în timp ce populaţia germană a fost dislocată din Boemia.
În cazul României, raptul teritorial al Basarabiei sau Moldovei de Est, girat de alianţa nazisto-sovietică din 1939-1940 şi ratificat din mers de Războiul Rece, a dus la crearea unei provincii sovietice majoritar românească (în ciuda tentativelor adesea brutale de a-i schimba componenţa etnică) care, odată cu disoluţia Uniunii Sovietice în 1991, a rămas prinsă într-un no man’s land identitar şi politic, constituind un stat disfuncţional la frontiera dintre o Europă liberă şi democratică şi sfera de influenţă a unei Rusii autoritare şi tot mai nemulţumite de reculul geopolitic înregistrat comparativ cu epoca imperială sovietică.
În al doilea rând, clasa politică din România s-a dovedit incapabila după recâştigarea independenţei de fapt faţă de imperiul sovietic, în 1990, să articuleze o soluţie în chestiunea complicată a vecinătăţii estice care ar fi închis un capitol tragic din istoria regiunii şi ar fi prevenit bizareriile geopolitice, conflictele îngheţate şi blocajele economice şi politice actuale. Grupul comuniştilor de rangul doi conduşi de Ion Iliescu care a preluat puterea în România după evenimentele din decembrie 1989, aserviţi în continuare Moscovei şi ideilor lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, nu a dorit să profite de oportunitatea creată în 1991 de a se realiza o reunificare, după modelul Germaniei, a României cu Basarabia, cunoscută atunci ca fosta Republică Sovietică Moldovenească şi unde ajunsese la putere o mişcare unionistă condusă de Mircea Snegur, o reunificare care beneficia, conform documentelor diplomatice de atunci, de aprobarea liderilor politici occidentali. Când monopolul deţinut de gorbacioviştii lui Ion Iliescu asupra puterii politice de la Bucureşti a dispărut, clasa politică românească, preocupată de aderarea la organizaţiile politice euro-atlantice, a abandonat orice preocupare serioasă în ceea ce priveşte articularea interesului naţional în chestiunea vecinăţii estice, deşi aceasta are un rol crucial pentru securitatea naţională şi regională, bazându-se pe ideea că această problemă va obţine cumva o soluţie satisfăcătoare odată ce suntem la masa negocierilor NATO şi UE.
Însă acest lucru nu s-a întâmplat, în ciuda unor mici modificări a formatului de arbitrare a conflictului transnistrean şi a unor promisiuni vagi, formale şi inaplicabile în viitorul previzibil privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, o ţară divizată, economic neviabilă, cu armate străine pe teritoriu şi încă membră a Comunităţii Statelor Independente creată de Rusia, spre deosebire de statele baltice care s-au departajat categoric de sfera de influenţă a Moscovei. Cu alte cuvinte, speranţa leneşă şi neinteligentă că „unirea dintre Republica Moldova şi România se va realiza prin integrarea ambelor state în Uniunea Europeană” râmâne mai mult un slogan fără baze în realitate şi, chiar dacă ar fi mai mult decât un slogan, tot ar reprezenta o măsură insuficientă pentru soluţionarea durabilă a problemelor geopolitice din vecinătatea apropiată.
În momentul de faţă, România şi liderii politici capabili de la Chişinău au încă oportunitatea de a articula o soluţie durabilă şi reală la problematica geopolitică pe care o pune spaţiul actual al Republicii Moldova, iar această soluţie durabilă nu poate fi decât o reunificare paşnică şi democratică a jumătăţii estice a vechiului Principat al Moldovei cu România.
O reunificare a Basarabiei cu România ar rezolva bizareriile geopolitice create de Stalin în această regiune a Europei şi ar crea, totodată, premisele unei stabilităţi interne şi a unui viitor prosper pentru această provincie românească în Uniunea Europeană. Unificarea Basarabiei cu România va soluţiona conflictul îngheţat din Transnistria, întreţinut de Rusia şi mafia din spaţiul ex-sovietic ca un ghimp în calea democratizării şi occidentalizării acestei regiuni, printr-un schimb de teritorii cu Ucraina, căreia îi revine de drept fâşia de teritoriu din dreapta Nistrului creată de Lenin ca un instrument al şovinismului sovietic după 1918, şi care ar renunţa în schimb la sudul Basarabiei sau Buceag, teritoriu basarabean românesc încorporat în mod abuziv, ca urmare a maşinaţiilor geopolitice ale lui Stalin, raionului Odesa.
În acelaşi timp, unificarea Basarabiei cu România va însemna, pe baza precedentului german, intrarea automată a acestui teritoriu în Uniunea Europeană şi, deci, consolidarea domniei legii şi a economiei de piaţă. Bineînţeles, contrar afirmaţiilor unora, cedarea Transnistriei Ucrainiei şi recuperarea în schimb a Basarabiei de Sud nu înseamnă o abandonare a populaţiei minoritare româneşti din această zonă sau din alte zone din Ucraina, tot aşa cum unificarea Basarabiei cu România nu presupune curmarea vreunui drept al minorităţii rusofone din acest teritoriu. În sfârşit, procesul de unificare a Basarabiei cu România poate satisface eventualele dorinţe de autonomie a acestui teritoriu în cadrul României, mai ales în perspectiva tot mai discutată a unei regionalizări cu accente federale a României din graniţele actuale.
Unificarea Basarabiei cu România, departe de a fi o idee revolută sau o fixaţie naţionalistă retrogradă, reprezintă în fapt singura soluţie durabilă pentru rezolvarea reală a tensiunilor geopolitice lantente din regiune şi premisa eliminării blocajelor în calea democratizării şi dezvoltării economice. Ea ar elimina o zonă gri de pe harta continentului, care permite Rusiei şi elementelor postsovietice cele mai conservatoare din regiune de a ţine captive şansele la libertate şi prosperitate a milioane de oameni, şi ar înlesni în parte democratizarea şi orientarea occidentală a Ucrainei, întărind independenţa şi identitatea acestui stat.
O Republica Moldova divizată, neguvernabilă, şantajabilă, neviabilă din punct de vedere economic, cu un picior la Moscova şi o mână întinsă la Bruxelles nu va fi niciodată acceptată în Uniunea Europeană, ale cărei capacităţi de a se implica puternic în regiune sunt limitate. Un Cipru în UE este deja prea mult. În sfârşit, o Românie cu o vecinătate estică atât de precară şi de încurcată, alcătuită dintr-un stat românesc eşuat şi maşinaţiile geopolitice directe şi indirecte ale Moscovei nu va fi niciodată în siguranţă, adică ferită de provocări şi de revărsări de instabilitate politică la graniţa de est.
Bogdan C. Enache
Civitas Politics 
Bogdan, nu imi vine sa cred ca vad un asemenea subiect tratat astfel pe un blog al unor studenti de stiinte politice. Am cateva puncte de adresat, care sunt tratate extrem de superficial. Cel mai grav este ca logica articolului tau foloseste Teza 1: raptul unui teritoriu, intamplat in urma cu decenii si apoi Teza 2: statil contemporan moldova, stat esuat (fara economie de piata, domnia legii si suveranitate de facto din cauza imixtiunilor Rusiei).
Bun, ambele sunt de discutat, dar cum ai ajuns de aici la a spune ca solutia este ca Romania sa alipeasca o bucata de pamant care are de jure suveranitate. Si inca mai grav: realizezi ca pe acea bucata de pamant, de cateva decenii bune, oameni in carne si oase au construit case, au crescut copii in comunitati deja inchegate, cu scolile si monumentele si bisericile (si cemai vrei tu pt o comunitate) vorbitoare de ce limba le e mai usor sa vorbeasca? Cand vorbesti de schimburi de teritorii, ai impresia ca pe acele teritorii oamenii sunt de carton? Sau poate ca vom face si noi schimb de populatii? Zici ca nu le vom lua drepturile rusilor? Crezi ca vor fi foarte fericiti sa auda ca le garantam drepturi intr-un stat in care se trezesc deodata ca minoritate? Estonia iti zice ceva? Dar Georgia recent? Chiar Crezi ca Europa va fi fericita sa „democratizeze” si sa aduca „domnia legii” cu economie de piata in Moldova prin mana acestui model stralucit de democratie si domnia legii care e Romania? dar NATO, crezi ca ar fi fericita sa isi treaca pe agenda un conflict sigur cu Rusia?
Problema, zic eu, este ca nu folosesti cu responsabilitate conceptul si imaginarul pe care il starneste cuvantul GEOPOLITICA. Geopolitica moderna, adica geopolitica critica, de multa vreme nu mai trateaza „teritoriul” ca o bucata de pamant care poate fi manevrata pentru a repara nu stiu ce istorie.
A doua problema, pe care nu credeam ca o voi intalni pe acest blog: daca iti asumi o solutie atat de mare, cum propui sa o rezolvi? daca nu oferi nici un pas pentru a avansa aceasta agenda, cu ce e mai rasarit articolul asta decat miile de oferte nationaliste pe care le citim aproape zilnic? ce intelegi prin „oportunitatea durabila” oferita azi politicienilor de la Bucuresti si Chisinau? Spui asta intr-un paragraf deprimant de scurt?
Reunificare pasnica si democratica? Cum vezi tu aplicarea acestei metode? Daca faceti referendum acolo si romanii declara ca vor sa se alipeasca, dar guvernul refuza, ce faci? Alegi calea pasnica sau calea democratica? paradoxul aici, vezi tu, este ca nu le poti avea pe amandoua simultan.
Ultimul paragraf are trei bube atat de imense incat nu il pot califica decat drept nationalism alarmist. 1. Faptul ca Moldova nu va fi acceptata de UE pt ca e nedemocratica nu legitimeaza agenda ‘istorica a unor romani. 2. In ce fel este cazul nostru un al doilea Cipru? Nu ar putea spune si ungurii ca au vreo 3 linii ‘geopolitice’ asemanatoare daca ar folosi acelasi argument?
3. In ce fel e Romania amenintata de un stat nereformat in Est? Ultimul punct, pe care l-am intalnit des pe cele mai manipulatoare bloguri nationaliste, nu ar trebui sa se gaseasca pe un blog ca civitas. Avansezi un ton amenintator, revansard, asumi un ‘noi’ pe care nu il elaborezi, oferi un scenariu extrem de roz in care toti, romani, moldoveni, rusi si ce mai vrei am fi toti fericiti cu o re-aranjare a actului criminal si tragic al lui Stalin, dar in final nu faci decat sa iti asumi acelasi imaginar, de parca ai re-aseza stegulete pe o harta care ar putea fi manipulata potrivit ratiunii tale. Aparent Total ignorant fata de faptul imposibil de evitat ca nu putem relipi ouale sparte in omleta lui Stalin fara a sparge altele.
@Andreea mi se pare ca esti nedreapta cu Bogdan. Pozitia sa nu este nici naționalista si nici agresiva. Este intr-adevar criticabila, dar tonul mi se pare prea aspru. Cat despre ce cauta pe blog, explicatia este destul de simpla – una din misiunile blogului a fost să comentam si teme relevante pentru societatea româneasca, nu numai pentru stiinta politica, in format open-ed. Problema teritoriilor pierdute de Romania dupa al doilea razboi mondial este una acuta pentru imaginarul colectiv romanesc. Intr-adevar exista miscari si grupuri de persoane care trateaza problema RM dintr-o perspectiva neolegionara si nationalista, dar nu este cazul acestui text. Colegul nostru a avansat o solutie pentru aderarea Moldovei la UE si pentru reintegrarea poporului roman in granitele sale naturale (cu ghilimelele de rigoare, dar cazul RM si al Romaniei este diferit de cel al Austriei si al Germaniei). Nota Bene – Trebuie sa imi asum responsabilitatea pentru o eroare editoriala – titlul original al postarii era ”De ce reunificarea cu Romania este solutia castigatoare pentru Republica Moldova si Europa”. Am scurtat acest titlu, mi s-a parut prea lung, si cred ca am deturnat sensul articolului lui Bogdan.
Ileana Racheru:
Republic Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca care includea Transnistria de astazi a fost creata de Stalin si nu de Lenin(care era deja mort in octombrie 1924 cd a aparut republica respectiva). Snegur nu era unionist(dovada se regaseste in interviurile si discursurile vremii si memoriile publicate sub titlul Labirintul destinului).
Presupunand ca politicienii de la Bucuresti ar asuma acest obiectiv, un eventual proiect unificator trebuie sa tina cont de:
1.faptul ca dintre cele 3 partide din AIE, aflate azi la guvernare in RM doar unul vrea unirea.
2. intrebarea fundamentala:Pe moldoveni i-a intrebat cineva ce vor sau pe reprezentantii lor in parlament?…Moldovenismul si „natiunea moldoveneasca” sunt „realitati istorice” de netagaduit in mintea multor md si arma perfecta a rusilor impotriva influentei Romaniei.
intrebari subsidiare; este dispusa clasa politica de la Chisinau sa renunte in majoritate la putere in schimbul unirii?
3. solutionarea conflictului din Transnistria,desi prez ca „obiectiv national” al moldovenilor, nu e dorita de oamenii de afaceri moldoveni care au activitati „necurate” in terit controlat de Tiraspol.
4. schimbul de teritorii cu Ucraina a fost propus informal in anii 90…Ucrainenii nu ar accepta pt ca automat rusii ar ridica problema Crimeei si Kievul s-ar teme de eventuale pretentii ale Romaniei fata de Bucovina de nord
5. Legea cu privire la statutul de autonomie al Gagauziei prevede ca gagauzii pot cere autodeterminarea in cazul uniirii. Cum ar privi UE existenta, in vecinatatea sa a unei entitati, nesustenabile ca stat? In plus, o astfel de situatie ar fi arma perfecta a comunistilor impotriva AIE.
6.Ce s-ar intampla in Romania dupa unire cu minoritatea rusofona si cu rusofilii din Basarabia, care incurajati de Rusia, ar cere autonomia pe modelul Crimeei?
Solutia pentru RM nu ar fi mai de graba?:
A. cresterea influentei culturale a Romaniei (care in timp sa duca la renuntarea totala la moldovenism si la eliminarea efectelor negative ale mesajelor mass-media ruse de tipul „statul imperialist Rom vrea sa cucereasca RM”)),
B.extinderea relatiilor economice(pentru a elimina dependenta de gazul rusesc si de exporturile de produse agricole catre Rusia)…
C.un dialog ferm cu clasa politica de la Chisinau in care sa se comunice clar ca sprijinul financiar al Rom depinde de reformele interne(in justitie, eliminarea coruptiei….) si nu de simpatiile sentimentaliste de frati care trebuie iertati chiar daca de 20 ani tot dau rateuri.
D. un dialog cu Rusia, mediat de occident in care Moscovei sa i se ofere ceva in schimbul renuntarii la obiectul de santaj numit Transnistria.
PS: nu consider deloc articolul ca fiind unul nationalist.
George, cred ca ii facem o nedreptate aici lui Bogdan pentru ca el ar fi primul care sa aiba dreptul sa isi apere textul in ce fel crede el insusi mai potrivit. Totusi, citez din text:
„…clasa politică românească, preocupată de aderarea la organizaţiile politice euro-atlantice, a abandonat orice preocupare serioasă în ceea ce priveşte articularea interesului naţional în chestiunea vecinăţii estice, deşi aceasta are un rol crucial pentru securitatea naţională şi regională” si apoi citeste din nou la argumentul de final, unde nu vad, in continuare, in ce fel este securitatea Romaniei amenintata dinspre Moldova. Nu sunt prea sigura ce inseamna „rearticularea interesului national” in raport cu un stat suveran dar deja mi-a fost de ajuns saltul pe care l-a facut de la caracterul nedemocratic al unui stat suveran vecin la unire pentru a le ameliora democratia, legitimand acest act printr-o memorie istorica a unui eveniment nedrept pentru oamenii de atunci, intr-adevar. Eu citesc asta drept nationalism.
Cand m-am referit la omleta lui Stalin ma gandeam mai degraba la miscari de populatie, nu la 1924, dar Ileana are dreptate si as fi apreciat mult mai mult ca ceva asemanator comentariului ei sa se gaseasca printre solutiile articolului original. Oricum,pana una alta discutam pe intuneric.
Ileana,
1. Republica Sovietica Moldoveneasca a fost intr-adevar creata oficial, odata cu tot URSS, in 1924, dar ea e rezultatul pozitiei adoptate de Lenin dupa 1918 de a nu recunoaste unirea Basarabiei cu Romania si de fapt intregul sistem Versailles. Nu am scris un tratat istoric, ci o dare de seama in treacat.
2. Sunt mai relevante actiunile lui Snegur din vremea respectiva (si a oamenilor din jurul sau) decat memoriile lui, iar documentele diplomatice adunate si in Romania si in Rep. Moldova despre tatonarile via ambasadele occidentale de atunci sunt relevante, cum sunt relevante si grupurile si formatiunile politice izvorate ulterior din miscarea respectiva
3. Restul comentariilor tale sunt scenarii care pot fi discutate separat, insa depasesc limitele a ceea ce am vrut eu sa spun, i.e. ca reunificarea cu Rep. Moldova, pe baze moderne, principiale, necomplexate etc poate fi o solutie extrem de eficace la rezolvarea mai multor probleme care fac inca din vecinatatea estica a Romaniei o zona instabila politic si ar contribui nu doar la securitatea nationala ci si la securitatea si stabilitatea europeana. Asta e teza, nesustinuta inca de nimeni pana acum in termenii astia, din cate stiu; de aici se pot dezbate si teoretiza diverse lucruri si formula diverse masuri practice.
Andreea,
Sincer, comentariile tale n-au nicio coerenta si nu inteleg deloc ce critici aduci, ce vrei sa spui efectiv, ca sa nu mai vorbesc ca iti argumentezi comentariul cu cateva randuri banale despre „oameni in carne si oase care vorbesc ce limba vor ei sa o numeasca”… hm?!…(conform ultimelor decizii chiar si la Chisinau se cheama in mod oficial romana) si altele asemenea fara noima si cu un efect melodramatic cel putin ciudat.
Cat priveste termenul de geopolitica si relevanta lui in raport cu dorinta istorica a Rusiei de a avea acces la gurile Dunarii, se pot gasi informatii in dictionar si manuale de istorie. Nu e niciun uz original si nicio dezbatere despre cat de relevant mai e teritoriul in raport cu politica astazi (desi daca vrei sa stii, eu cred ca geopolitica e actuala si politica nu s-a deteritorializat prea mult in ciuda discutiilor inspirate de critical theory in IR pe tema asta).
de ce sa i se ofere Rusiei ,,ceva in schimb,, ca sa cedeze Transnistria???.. retragerea armatei a 14a e un lucru logic , nu i nevoie sa le dam rusilor coasta de azur ca sa fim respectati in propria tara!…una doua, sare Rusia la gitul Romaniei ca se implica in treburile interne ( lucru neadevarat) dar ea spuneti-mi Rusia ce face?…de ani de zile ne stau in spate…iar oficialii nostri se plimba de 3 ori pe zi la Moscova..Bine ar face ca tatuca Medvev sa si ia labuta de pe Moldova si sa nu mai alimenteze conflictul interetnic prin infiltrarea in mijlocul populatiei a indivizilor cu orientari pro-ruse vizibile: daca se unesc cele doua maluri de prut, rusii de pe teritoriul tarii urmeaza sa fie jupuiti de vii! avem o tara,,avem un dor…
Bogdan, geopolitica e o abordare foarte interesanta, nu o refuz, dimpotriva, doar ca geopolitica pe care o deschizi in schita de mai sus, geopolitica clasica a celor care cred ca teritoriul e o bucata de pamant si surse de apa pe care, intamplator se afla si niste oameni, nu e pe gustul meu. Teritoriul este o constructie, ca orice alt obiect ‘politic’. Si acest obiect politic este vazut, trait, imaginat de multe feluri de oameni, nu doar de cei care isi imagineaza ca vor ‘repara’ trecutul, ci si de cei care au format ‘comunitati imaginate’ intre timp. Viziunea asta asupra istoriei, care a pytea fi cumva reparata, e prea prafuita si nu contribuie cu nimic la cunoastere.
Nu sunt foarte interesata de crezurile tale cata vreme le anunti fara sa argumentezi de ce iti place ceva sau nu. Daca vrei sa explici ce ai cu critical theory, accept cu foarte mult interes, dar nu ma pune sa ghicesc in timpul meu liber ce varianta Ratzel, Haushofer &co de geopolitica e pe placul tau.
Daca am fost neclara, cu siguranta e vina mea. Ar fi trebuit sa formulez intrebari, nu un comentariu, e mai usor pentru ca tu sa nu eviti sa raspunzi unor intrebari importante:
1. ai luat in calcul ecenimente recente ca razboiul din georgia cand ai propus democratizarea Moldovei prin alipire? Esti constient ca Romania e stat Nato si ce implicatii ar avea un asemenea pas la nivel international?
2. cand vorbesti de drepturile minoritatii ruse, ai incercat sa privesti la cazuri reale cu minoritati aduse intre granitele unui stat nou? cate cazuri pasnice stii tu in Europa sau altundeva? Intrebarea e urgenta, pentru ca tu esti cel care vorbeste de coflicte inghetate si avertizeaza, pe buna dreptate, faptul ca Rusia e nemultumita de status quo geopolitic si destul de determinata sa faca ceva pentru a juca activ.
3. Se stie cati oameni ar vrea, intr-un referendum, sa se redeseneze harta celor doua state? In ce fel vezi tu aplicarea rezultatelor acestui vot in mod pasnic? Pentru ca desfiiintezi asa categoric critical theory, iti va fi si mai usor sa imi raspunzi, pt ca operezi cu o definitie foarte clara si neambigua a ‘suveranitatii’ vecinului nostru.
4. cat de serioasa e amenintarea de instabilitate din Est? Vom beneficia de mai multa securitate dupa ce vom ingloba o minoritate rusa si vom incalzi conflictul cu Rusia (georgia nr 2)? In felul asta crezi ca vom indeparta de granita Romaniei ‘masinatiunile” Rusiei sau, dimpotriva, riscam sa le aducem in propria ograda?
S-ar putea sa fie banal faptul ca invoc oamenii in carne si oase care traiesc in Moldova, dar cred ca macar spun un adevar banal. Uneori asta e mare lucru cand altii il uita.
In rest, mai sunt uimita, in continuare, si de faptul ca utilizezi fara nici o urma de ironie sau distanta notiuni ca ‘interes national’. intre re-alipire si riscul de a supara Moscova, unde se afla interesul national?
George, am spus ca sunt mirata sa vad aceasta abordare la civitas nu pentru ca m-as oferi drept cenzor al subiectelor care nu imi sunt pe plac, ci pentru ca cred ca acest articol nu are o abordare critica in cele mai multe argumente avansate. Asta nu e o critica la persoana, asta in cazul in care autorul e capabil sa gandeasca distanta dintre sine si o productie de cateva pagini, care poate oricand deveni mai buna.
Macar pentru asta e de apreciat critical theory.