Nu trece o zi în care să nu citeşti în presa românească vreo lamentaţie privind tăierea salariilor din sectorul public cu 25%, începând cu mijlocul anului 2010, de regulă scrisă de vreun profesor universitar al cărui salariu depăşeşte de câteva ori ceea ce primeşte un profesor din învăţământul preuniversitar sau un asistent medical şi ulterior reluată, ca un ecou, de vreun politician sau înalt funcţionar public demagog al cărui salariu legal (deci nepunând la socoteală mitele şi sponsorizările ascunse) este de câteva ori mai mare decât salariul vreunui funcţionar public de rând dintr-o primărie oarecare.

Cu toate acestea, niciodată în vreo astfel de critică a „austerităţii”, plină de epitete minunate şi de cel mai ipocrit sentiment al nedreptăţii, nu se aminteşte că până la finalul anului 2010 câştigul mediu salarial din sectorul public a fost cu circa 20% mai mare decât câştigul salarial mediu din sectorul privat, iar dacă ar fi să vorbim în mod serios de inegalităţi salariale în România, atunci trebuie ştiut că cele mai mari se regăsesc în interiorul sectorului public, unde salariile (dar şi alte beneficii non-salariale) ale angajaţilor din administraţie, mai ales cea centrală, şi armată, de pildă, pot trezi invidia oricărui angajat obişnuit din vreo multinaţională privată care operează în ţară, după cum se poate vedea în graficul de mai sus preluat din  raportul remis de Consiliul Fiscal în martie 2011.

Bogdan C. Enache