Ilustraţie de Devis Grebu (www.devisgrebu.com)
Într-un comentariu apărut pe site-ul Criticatac, un portal al stângii postmoderne româneşti care, printre altele, se străduieşte să nege dezastrul societal şi genocidul social al comunismului tot aşa cum neonaziştii se străduiesc să nege Holocaustul, Cornel Bran şi Daniela Gabor publică un manifest-program intitulat îndrăzneţ, Cum ieşim din neoliberalism?, care, în ciuda aparentei sale sofisticări pentru necunoscători, reprezintă un monument de ignoranţă al stângii postmoderne în ceea ce priveşte neoliberalismul şi mai ales în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă economia românească, una atât de puţin neoliberală din nefericire.
Critica „heterodoxă” a lui Cornel Bran şi Daniela Gabor debutează din start cu un fals de proporţii enorme şi penibile pentru două cadre universitare. În opinia celor doi, politicile economice neoliberale nu sunt preocupate de combaterea şomajului, „în neoliberalism, un nivel al şomajului de 10% este privit ca un fel de lege naturală a capitalismului”, când în realitate obiectivul principal al acestora este tocmai promovarea unei creşteri economice robuste şi a unei ocupări sustenabile cât mai mari a resurselor, prin politici anticiclice şi structurale bazate pe reguli şi orientate pe termen lung.
În locul unor politici fiscale şi monetare activiste orientate pe termen scurt, care s-au dovedit ineficace în trecut cât şi în prezent (v. cazul SUA, unde şomajul chiar este de 10% în ciuda activismului administraţiei Obama), ducând la stagnare economică, dezincitative în privinţa muncii, economisirii şi inovaţiei ori inflaţie galopantă, neoliberalismul propune un set de politici macroeconomice predictibile, în care politica monetară deţine rolul principal în netezirea ciclul economic, în conformitate cu obiectivul stabilităţii preţurilor, în timp ce politicii fiscale îi revine rolul de a crea condiţiile structurale pentru creşterea eficienţiei economice (investire, angajare şi inovaţie), prin implementarea unui sistem de taxare cât mai puţin distorsionant în ceea ce priveşte alocarea resurselor; prin adoptarea unor reglementări cât mai puţin împovărătoare şi cât mai puţin distorsionante; prin liberalizarea comerţului extern şi prin crearea unui sistem asistenţial cât mai eficient, adică care să ajute temporar persoanele care nu îşi pot găsi un loc de muncă promovând în acelaşi timp reangajarea şi nu capturarea sistemului asistenţial sau perpetuarea mentalităţii asistenţialiste.
Activismul fiscal, o politică monetară laxă şi orientată spre stimularea artificială a exporturilor, restricţionarea fluxurilor financiare şi controlul contului de capital, stânjenirea concurenţei libere şi adoptarea unei politici industriale guvernamentale, introducerea unui sistem de taxare baroc şi pronunţat progresiv, menţinerea companiilor de stat şi promovarea statului în rolul de principal investitor, aşa cum propun Cornel Bran şi Daniela Gabor în manifestul lor inspirat de succesul aparent al „capitalismului leninist” al Chinei actuale, nu înseamnă altceva decât revenirea la o economie semi-planificată eşuată cu decenii în urmă în Occident, un regres de amploare în materie de teorie economică şi o reţetă pentru o criză economică permanentă pe care numai cel mai iresponsabil politician ar putea-o contempla, ignorând cu totul realităţile lumii globalizate de astăzi.
Deşi manifestul lui Cornel Bran şi Danielei Gabor nu oferă nicio propunere viabilă şi abundă în erori de fapt şi de judecată, el constituie o mostră exemplară de lectură ideologică selectivă a teoriei şi istoriei, cât şi un extraordinar avertisment privind neglijenţa şi prejudecăţile la care poate duce negaţionistul stângii postmoderne, atât în privinţa naturii criminale a regimurilor comuniste, cât şi în privinţa falimentului sistemului economic comunist.
Bogdan C. Enache
Civitas Politics 
Domnule Enache.
Multumiri pentru atentia acordata.
Asteptam cu nerbdare studiile empirice care sa justifice lectura critica pe care o oferiti.
Cornel Ban
Cu privire la vocabularul baroc si asocierea keynesianismului cu Lenin si stanga postmoderna nu cred ca are rost sa incepem un dialog.
Cu asa aparatori neoliberalismul nu are nevoie de inamici, vorba englezului.
Nu ma abtin se remarc ceteva fapte derenjante despre afirmatiile dvs:
„În locul unor politici fiscale şi monetare activiste orientate pe termen scurt, care s-au dovedit ineficace în trecut cât şi în prezent (v. cazul SUA, unde şomajul chiar este de 10% în ciuda activismului administraţiei Obama), ducând la stagnare economică, dezincitative în privinţa muncii, economisirii şi inovaţiei ori inflaţie galopantă, neoliberalismul propune un set de politici macroeconomice predictibile, ”
Cateva fapte derenjante:
1. care inflatie galopanta in SUA? http://inflationdata.com/inflation/inflation_rate/currentinflation.asp
2. Politicile maro restrictive din zona euro duc a descrestere economica in afara economiilor de export care compenseaza cu cerere externa.
Pe politica fiscala nu va dau surse „leniniste” (dupa dvs si Greg Mankiw ar fi leinist) ci site-ul FMI.
„promovarea statului în rolul de principal investitor”
Unde scrie asta in text?
Domnule Cornel Bran,
Incepeti istoria genului de politici pe care le propuneti cu anii 1970 si veti vedea si inflatia galopanta, iar pentru studii empirice despre rolul negativ al politicii fiscale si monetare activiste in criza actuala cititi studiile scrise de John B. Taylor (http://www.johnbtaylor.com/) si luarile de pozitie a lui Greg Mankiw, pe care il citati aiurea, fara sa spuneti ca nu a sustinut pachetul de stimulare a administratiei Obama, care nu si-a atins obiectivele, orice altceva s-ar putea spune, si sigur nu subscrie la comentarii ca „neoliberalismul crede ca un somaj de 10% este o lege naturala a capitalismului” si restul propunerilor dumneavoastra.
Referitor la zona euro, problemele sunt mai complexe si nu exista spatiu fiscal de manevra pentru politici de stimulare fiscala de care vorbiti dumneavoastra.
Promovarea statului in rolul de principal investitor, reiese din rolul extrordinar pe care il acordati companiilor de stat, politicilor sale activiste fiscale si politicilor de stimulare artificiala a exporturilor, in mod simplist, dupa exemplul Chinei actuale, care e departe de a fi un model.
In sfarsit, dumneavoastra v-ati asociat cu un grup si o platforma care neaga crimele si esecul comunismului, nu eu, deci the burden of proof cade asupra dumneavoastra nu asupra mea. Vocabularul meu este unul standard, insa dumneavoastra va alegeti in mod selectiv faptele si faceti afirmatii si acuzatii nefondate si, apropo de studii empirice, care am inteles ca pot lipsi dintr-un astfel de text, fara absolut nicio trimitere la studii empirice si fara o dovada de minima cunoastere a situatiei economiei romanesti asupra careia doriti sa aplicati aceste politici, pe care eu vi le-am dat mai sus si va mai pot da.
In concluzie, va rog sa nu intram intr-un joc deranjant privind cine a aruncat primul pisica.
Domnule Enache,
Raspunsul dumneavoasta ma dezamageste pentru lipsa apetentei dvs pentru a dialoga pe fond. Cred ca mai bine ne ocupam timpul cu altceva.
Poate altadata.
PS Textul nostru este un text de opinie. Textele de opinie nu au note de subsol, note pe care, asa cum sugereaza portofoliul nostru profesional, le stim folosi foarte bine.
Domnule Cornel Bran.
Va asigur ca deschiderea mea spre dialog depaseste generos media, insa daca dumneavoastra numiti dialog a acuza pe cineva ca nu ofera date empirice intr-o critica a unui text fara date empirice, de opinie cum bine ziceti, inseamna ca va bateti joc nu doar de mine, ci de notiunea de dialog.
Va rog sa va revizuiti atitunea asta de a face acuzatii nefondate si apoi de a-l acuza nefondat pe cel care va arata aceasta gereseala de atitudine si apoi va asigur ca putem discuta cat mai deschis orice chestiune. Dupa cum se vede, nu am evitat niciun element in dialogul nostru, asa imperfect cum a fost.
Domnule Enache
Va multumesc pentru deschidere si va asigur ca nu vreau sa imi bat joc de dvs. Dimpotriva.
De dragul conversatiei, haideti sa incepem cu prima problema din textul dvs. Voi lasa la o parte referinta prietenoasa la „monumentul de ignoranta.”
Sustineti ca textul nostru este „monument de ignoranţă a stângii postmoderne.”
Textul nostru pretinde a fi ancorat in traditia keynesiana. Stiti bine ca este o traditie prin esenta modernista, opusa si costituita anterior postmodernismului. Cum aparati expresia folosita?
Dupa ce clarificam metafora pe care ati folosit-o putem trece mai departe.
Domnule Cornel Bran,
Caracterizarea mea a textului dvs, „un monument de ignoranta”, nu are la baza faptul ca textul este de orientare keynesista (si inca primitiv keynesista, in sensul ca se inspira dintr-un keynesism depasit si esuat in anii 1970 despre care s-a scris enorm, care nu se mai regaseste in manuale astazi, ceea ce se cheama New Keynesianism fiind de fapt un monetarism, in fine), ci pentru ca dumneavoastra porniti de la afirmatia falsa ca „in neoliberalism 10% somaj e privit ca o lege naturala”! Am descris intr-un post anterior politicile standard sustinute de neoliberalism si intelesul corect al termenului; daca dumneavoastra imi demonstrati ca afirmatia pe care o faceti are vreo baza academica sau se poate intalni in vreo descriere impartiala a politicilor neoliberale, eu imi reformulez caracterizarea.
(Cat priveste Keynes si postmodernismul, cunoasteti banuisc asocierea lui cu modernismul literar al Bloomsbury Group; ca urmare, am gasit perfect legitim sa fac legatura dintre teoria sustinuta de dumneavoastra in forma sa revoluta din anii 1970 si curentul literar de atunci si de azi cu care sunt asociati multi colaboratori Criticatac – nu inteleg unde este procesul de intentie de care ma suspectati; postmodernismul de azi si ieri este din punct de vedere ideologic programatic asociat cu marxismul in variate forme, ecologismul radical, negationismul sau justificationismul crimelor comunismului, asimilarea capitalismului si liberalismului fascismului, „anti-elitismul cultural”, whatever that means, critica valorilor si uzuantelor sociale burgheze, „protestul ca act existential” – tot felul de elemente pe care le gasiti pe Critiactac, sincer eu credeam ca va fac o favoarea descriind corect curentul ideologic de acolo).
Domnule Enache,
1. A lega participarea lui Keynes la cercul de la Bloomsbury de marxism, postmodernism si apoi de negationism necesita niste clarificari din partea dvs. Atat Keynes cat si Bloomsbury erau liberali si modernisti. Nu orice liberal care nu e si libertarian e si marxist etc.
Sau poate aveti alte surse decat mine despre liberalismul modern (New Liberalism) din care veneau Hobhouse, Keynes, Beveridge si altii pe partea de economie. Pe partea de literatura propun sa nu continuam conversatia. Nu puteti sustine ca Bloomsbery era in acelasi timp si modernist si postmodernist (” modernismul literar al Bloomsbury Group”).
O analiza comparativa intre Keynesianismul de diverse feluri si neoliberalism am facut-o intr-un pdf atasat aici.
https://europeaneconomics.wordpress.com/2012/01/25/ce-este-neoliberalismul/
Cu privire la identitatea economiei keynesiene si legatura intre keynes si social-democratia postbelica am scris aici, a se vedea pdf-ul atasat.
https://europeaneconomics.wordpress.com/2012/01/19/nevoia-de-reinventare-a-social-democratiei/
2. Privitor la fundamentul empiric al solutiilor neoliberale la problema somajului am scris aici. Aveti acolo si bibliografia minimala.
http://www.cogitus.ro/economie/un-nou-cod-al-muncii-un-caz-de-scepticism-necesar-precarizarea-conditiei-salariatului
3. Cand v-am vazut scriind despre keynesism „primitiv” de anii 70, de „New keynesianism” (se poate spune si Noul Keynesism, nu e greu sa traducem „new” in romana) si ca ce nu este in manual nu este legitim mi-am dat seama ca cel mai bine ar fi sa va trimit ceva bibliografie care sa va ajute sa distingeti intre diverse variante de Keynesism.
Sugerez sa incepeti cu
J. E. King, A History of Post-Keynesian Economics since 1936 (Northampton, Mass.: Edward Elgar Publishing Inc., 2003
Aveti acolo un vocabular mai precis decat cel despre „keynesism primitiv.”
4. Pe criza europeana: este spatiu fiscal destul in tarile cu surplus. O spune si FMI.
Dar stiu ca o sa spuneti ca pozitia neoclasica atinsa de teoria asteptarilor rationale-o impartasiti, ma gandesc- este ca politicile fiscale nu au nici un efect pe termen lung. Aici dezbaterea este mai serioasa si putem sa cadem de acord ca avem pozitii ireductibile fara sa fie nevoie de epitete.
Inchei spunand ca astept cu nerabdare dovada ca politicile neoliberale pot reduce somajul. Poate incepeti cu situatia din Slovacia.
Cu bine,
Cornel Ban