Scopul unui sistem educațional într-o societate democratică este acela de a forma indivizi bine pregătiți, productivi, autonomi și responsabili. Pe lângă pregătirea pentru o viitoare carieră, școala mai are și o misiune aparte în cadrul unui stat democratic – creează cetățeni, prin socializarea acestora cu o serie întreagă de valori civice și democratice – solidaritate, respect față de lege, toleranță, participare în cadrul procesului politic etc.

Un rol deosebit în această viziune îi revine educatorului („dascălului”) care trebuie să-și ghideze elevii pe unui traseu care să ducă la transformarea lor în cetățeni activi și productiv ai unei societăți democratice. Exemplul personal al educatorului este foarte important – pe lângă misiunea sa de a facilita dobândirea unor competențe și transferul unor cunoștiințe, el/ea trebui să formeze și caractere (este drept – această misiune o împarte cu familia, dar chiar și așa rolul educatorului rămâne preponderent, deoarece acesta reprezintă primul contact al viitorului cetățean cu autoritățile publice).

Cel puțin așa stau lucrurile în teorie, practica românească lasă însă de dorit – cum a demonstrat de curând un „incident” petrecut la Școala Generală Nr. 10 Maria Rosetti din București. O învățătoare de la această școală a certat un grup de părinți deoarece aceștia nu ar fi contribuit destul la „fondul de cadouri” pentru personalul școlii cu ocazia Crăciunului și cerea pe un ton imperativ schimbarea atitudinii părinților – adică mai mulți bani. Acest incident, mediatizat și comentat pe rețelele sociale, este important din cel puțin două puncte de vedere – demonstrează eșecul instituțional al sistemului de învățământ românesc și arată în același timp  funcționarea „circuitul șpăgii” la firul ierbii.

Sistemul românesc – o descriere concisă

Rareori mi-a fost dat să găsesc o descriere concisă și mai bine articulată a sistemului prin care corupția erodează instituțiile românești. Învățătoare de la Școala Generală Nr. 10 a reușit „performanța” să descrie acest sistem odios și să ofere justificarea pentru „funcționarea” acestuia.

Învățătoare: Este în politica românească, balcanică de sărbători, să se ofere…

Următoarea mișcare este de Paște. Vă gândiți până de Paște dacă doriți să vă aliniați unui sistem românesc, balcanic, de stat. Și eu am dat, copilul meu a costat 5 milioane, profesoara de dans a costat 5 milioane. Asta înseamna școală de centru…

„Sistemul românesc de stat” este, așadar, unul balcanic, fundamentat pe plata unor „foloase necuvenite” fucționarilor statului. Un aspect important – învățătoare definește sistemul public românesc ca fiind unul fundamentat pe corupție, e drept dânsa nu-l contrastează direct cu alte sisteme – să spunem unul occidental, bazat pe transparență, responsabilitate instituțională și fundamental meritocratic – dar putem trage concluzia că sistemul românesc este mult mai bun. Faptul că învățătoarea caracterizează în  două rânduri „sistemul românesc” ca fiind unul balcanic arată că distincția este implicită.

Sistemul românesc – un sistem în care toată lumea câștigă (câte ceva)

Învățătoare: Mi s-a spus că aveţi un buget de 50 de lei la 4 oameni. Cui daţi 4 cadouri? Mi s-a spus: trei profesori şi un director. Cealaltă directoare are bube? Şi copiii nu salută doctorul, şi femeile de serviciu? Cei 50 de lei de la Moş duceţi-i către cele 7 sticle de bautura pentru bodiguarzi. 7 ori 7 sunt 49. Ce am cerut fratele meu, ce am cerut?

Sigur 7 lei la bodiguarzi nu este nicio problemă. Un cadou pentru bodiguarzi este perfect la 10 lei. Dar ca să-i dai secretarei școlii, bibliotecarei și informaticii.

Părinte: Dar, bibliotecara și informatica, pentru ce?

Învățătoare: Pentru că este în comunitate doamnă!

Se confirmă astfel că sistemul românesc al șpăgii funcționează de jos în sus – fiecare reprezentant al unei instituții publice primește „ceva”, deoarece face parte din „comunitate”. În acest sens  sistemul este democratic, deoarece asigură participarea fiecărui angajat din sistemul public, de jos în sus, de la bodiguard și femeia de serviciu până la director. E un fel de no teacher left behind, ca să parafrez o controversată lege americană. Aspectul acesta este foarte important de reținut deoarece asigură trăinicia sistemului și reproducerea sa în viitor, indiferent de reformele aplicate. Dacă faci parte din „comunitatea șpăgii”, șansele să-ți reclami colegii că sunt corupți sunt minime deoarece presupune și un autodenunț. Cei care intră în sistem pot fi ușor recrutați având în vedere salariile mici pentru un învățător/profesor/asistent universitar debutant, care își pot astfel rotunji veniturile, iar cei care au dileme morale în raport cu „comunitatea șpăgii” sunt rapid marginalizați.

Sistemul românesc este vast

Învățătoare: La școala 11, ei dau 100 de euro, de Crăciun. Eu v-am intrebat: v-ati organizat?…

La clasa alăturată a dat ca să nu fie aceste discuții, a dat o singură mămică din parte ei toate aceste onoruri ca să nu fie discuții.

Din care aflăm că ceea ce se întâmplă la Școala Generală Nr. 10 nu reprezintă o excepție în sistemul românesc de învățământ. Mai aflăm și două lucruri importante –  în primul rând „foloasele necuvenite” sunt percepute ca „onoruri” de către cei implicați în „comunitatea șpăgii”, ele reprezetând recunoașterea meritelor „profesionale”. În al doilea rând sistemul este atât de „rafinat” încât este posibil că părinții să ofere de la sine „foloasele necuvenite”, fără a mai fi nevoie de solicitarea acestora sau „discuții”.

Cultura impunității

Părinte: Nu putem să dăm 5 milioane… Nu poți să dai 10 milioane că vine Moș Crăciun!

Învăţătoare: Nu putem. Nu este problema mea. Pe mine nu mă încălzeşte. Nu mă mută de la ţară, nu primesc onoruri, nu mi se întâmplă mie nimic. Copiii voştri în schimb or să fie nişte copii săraci în suflet! Păi i-ai văzut cum doreau să se implice, să ofere. Pentru că i-am spus cât e de important să oferi. Păi asta se întoarce la mine! Copilul meu se întoarce de la naibă și îmi spune de Moș Niculae, pentru că i-am spus cât e de important să oferi.

Învățătoare pare să fie convinsă că orice ar face – „are spatele asigurat” – nu trebuie să dea socoteală nimănui. Este dificil să concediezi un angajat al statului în România chiar dacă acesta este incompetent și corupt. Mai grav colegii fac în jurul acestuia zid confundând solidaritatea de breaslă cu complicitatea infracțională.

Înregistrarea făcută publică de televiziunea Kanal D a atras cu sine și o anchetă din partea Inspectoratului Școlara al Municipiului București, dar ancheta se limitează, din câte am înțeles, numai la faptele învățătoarei, nu este un control amănunțit la Școala Maria Rosetti și la Școala Nr. 11. Este drept că fapta învățătoarei este de natură penală – solicitarea de foloase necuvenite – dar e ceva de muncă din partea procuraturii să dovedească această acuzație, chiar și cu o înregistrare video. A se nota de asemenea șantajul emoțional practicat de învățoare la adresa părinților – nu dați bani de șpagă, copiii voștri vor fi „niște săraci spiritual”.

Dacă vrei „învățământ de calitate”, plătești, plătești și iar plătești

Soțul învățătoarei:  În momentul în care ţi-ai însuşit participarea într-o şcoală de fiţe, ai cumpărat tot pachetul de acolo, mai mult sau mai puţin oficial. Deci aici, în şcoala asta şi în şcolile de fiţe, aşa se pune problema.

În goana pentru a asigura un viitor cât mai pun odraslelor lor, orice părinte caută școala cea mai bună evită școlile de cartier și le caută cel mai adesea pe cele aflate în centru sau foarte aproape de centrul unui oraș. Învățătorii, profesorii și directorii acestor școli cunosc acest aspect și profită din plin – transferul la aceste „instituții de învățământ de elită” costă „șpaga” inițială, urmată de o serie întreagă de atenții. Calitatea actului de învățământ în „școlile de fițe”, însă, este în mod sigur supraestimată – calitatea cadrelor didactice precum învățătoare de la Maria Rosetti fiind dubioasă după cum sugerează înregistrarea – iar „succesul” garantat de aceste instituții de învățământ înseamnă de fapt un „mers pe burtă” instituționalizat prin manipularea și fraudarea examenelor, precum și a altor probe competitive, menite să evalueze elevii.

Portret de dascăl

Înregistrarea de mai sus spune foarte multe de lucruri despre calitatea personalului din sistemul de învățământ românesc. Este într-adevăr un caz particular, dar nu izolat dacă suntem atenți la ce se spune în înregistrare, și  se pot face o serie de generalizări. Astfel avem de-a face cu indivizi lacomi, manipulatori și lipsiți de scrupule, gata să profite în orice fel de părinții disperați să asigure un viitor mai bun copiilor lor. Ce fel de model poate fi pentru elevii săi este un dascăl pentru care corupția este un stil de viață, cinismul este crez personal, iar toată activitatea sa este motivată de lăcomie? Ce fel de viitori cetățeni ies de pe băncile școlii dacă sunt educați în spiritul „modelului românesc balcanic” și a tradiției de a oferi foloase necuvenite pentru orice fel de serviciu public?  Ce spirit civic pot avea absolvenții școlii respective, viitori cetățeni cu drept de vot, când ideea de comunitate și bine public se confundă cu acoperirea activității unui grup infracțional organizat?

Nu ar trebui să ne mai mirăm de faptul că politicienii români sunt extrem de corupți – corupția din politică este facilitată parțial, de socializarea de pe băncile școlii în valorile „modelului românesc balcanic”, descris cu extraordinară concizie de învățătoarea de la Școala Maria Rosetti.

Lăsând la o parte considerațiile de natură morală, învățătoare de la Școala Nr. 10 pare să fie personajul cheie în cadrul „circuituilui șpăgii” din acea instituție. Dânsa posedă o cunoaștere detaliată a tarifelor și a modului cum trebuie împărțită șpaga în școală pe sistemul „să fie bine, ca să nu fie rău”. Acest aspect îmi sugerează că învățătoare respectivă îndeplinea rolul de facilitator, oarecum similar cu rolul „nebunului” din vămile Stamora Moravița și Năidaș – șeful de tură care strângea și împărțea banii. Paralele cu sistemul șpăgii din vămi sunt evidente și neliniștitoare – în ambele cazuri „foloasele necuvenite” se împărțeau ierarhic.

Un aspect îngrijorător al acestui scandal de corupție este faptul că învățătoare respectivă era la rândul ei fondatoare unei școli primare private. Pe lângă conflictul evident de interese între activitatea identică din cadrul sistemului public de învățământ și cel privat, se pare că aceasta „recruta” din școala de stat clienți pentru after-school-ul său. Acest aspect este foarte grav deorece se „căpușa” o școală publică în favoarea unui așezământ privat, iar corupția din sistemul public se transfera astfel în privat.

Ce rămâne de făcut

Părintele sau părinții care au făcut înregistrarea cu învățătoarea și au mers cu ea la televiziune merită respectul nostru. Gestul persoanei sau persoanelor respective reprezintă un act de civism rar întâlnit în societatea românească – denunțarea unei ilegalității. E drept că probabil acest gest a fost motivat de lăcomia și lipsa de bun simț a învățătoarei, părintele sau părinții respectivi fiind astfel exasperați de acest comportament prădător. Dar uneori e mai bine mai târziu, decât niciodată.

Există vreo circumstanță atenuantă pentru comportamentul scandalos al învățătoarei de la Școala Maria Rosetti? Nu. Unii ar putea să justifice că tot acest sistem de șpagă generalizată în școala respectivă e rezultatul subfinanțării cronice a învățământului pe fondul crizei economice. Aș răspunde că subfinanțarea și salariile proaste ale cadrelor didactice reprezintă doar o parte a problemei. În cazul de la Rosetti vorbim mai mult de lăcomie, de vreme ce învățătoarea respectivă fondase o școală privată. Creșterea salariilor cadrelor didacatice nu ar împiedica apariția unor cazuri similare cu cel din București – corupția s-a rutinizat în sistem (sistemul românesc, balcanic).

De ce este acest caz atât de revoltător? Ideea că această învățătoare va transmite și chiar inculca elevilor săi viziunea sa privind „sistemul românesc de stat” i.e. adică corupția instituționalizată, asupra a ceea ce înseamnă o comunitate, lăcomia, cinismul și șantajul. Prezența aceste învățătoare într-o sală de clasă este, din punctul meu de vedere, toxică.

Denunțarea acestui tip de abuz este poate cel mai bun remediu pentru curățarea sistemului public de învățământ de dascălii corupți. Cred că este mai eficient decât orice fel de reformă a sistemului – sistemul de educație publică fiind poate cel des reformat sector public din România, iar rezultatele continue să dezamăgească. Dacă gestul acesta ar fi mai des întălnit, combaterea „micii corupții” ar fi mult mai ușoară. „Sistemul românesc, balcanic, de stat” poate fi înfrânt prin redescoperirea de către societatea românescă a valorilor civice.

George VIŞAN