Newport: un summit NATO al jumătăților de măsură Răspunde

NATO-Summit-Newport-2014

Octavian Manea a analizat în Revista 22 concluziile summit-ului NATO

Reasigurarea de catifea

Cel puțin dintr-o perspectivă simbolică, summit-ul din Țara Galilor a avut ro­lul de a readuce dez­ba­terea din Alianță în regis­trul inițial care a consacrat-o din primul moment al intrării pe scena istoriei, acela al apărării colective. În cele din urmă, acțiunile Rusiei de modificare a frontierelor prin forță, încălcarea regulilor și principiilor securității europene au condus la revitalizarea unei dimensiuni ușor desuete (apărarea teritorială) într-o Europă cuprinsă mental de inerția „sfârșitului istoriei“. În 1949, menirea NATO era foarte plastic rezumată de primul secretar al NATO ca fiind aceea de a-i „menține pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani sub control“. Acum, primele două componente, de a-i ține pe ruși la distanță și pe ame­ricani în Europa, rămân la fel de valide, însă sub urgența contextului de astăzi se mai adăugă și cea de reasigurare a Flancului Estic. Așadar, cât de departe a mers și cât de bine a performat summit-ul în această ultimă misiune?

A fost o reuniune unde a triumfat compromisul jumătăților de măsură. Nu a fost nici pe departe pivotul geografic așteptat după schimbarea statu-quo-ului teritorial în Europa. Dar se răspunde în parte temerilor celor mai expuși dintre aliați și care înainte de summit semnalau că „diviziunea de facto a Alianței între vechiul NATO, unde există trupe aliate și infrastructură, și noul NATO, unde nu există aproape nimic, este nesustenabilă“ (în cuvintele ministrului polonez al Apărării). În consecință, statele membre au decis menținerea măsurilor de reasigurare în marja Actului Fondator NATO-Rusia. Cu alte cuvinte, s-au activat prevederile destinate implementării garanțiilor de Articol 5 pentru Flancul Estic, care prevăd că apărarea colectivă se va îndeplini nu prin staționarea permanentă și substanțială de forțe com­ba­tan­te, ci printr-o capacitate de realimentare în caz de urgență.

Pe acest fond, promisiunea centrală a formării unui „vârf de lance“ de câteva mii de militari, în interiorul Forței de Răspuns a NATO. Între timp, prin așa-numitul Readiness Action Plan, aliații se vor asigura de faptul că această avan­gardă va dispune de gradul de pregătire și alertă operațională pentru a putea fi proiectată în câteva zile pe Flancul Estic. Însă, efectiv, pe Flancul Estic se va pregăti doar infrastructura adecvată formată din eventualele facilități de primire, se vor prepoziționa echipamente și provizii și se vor crea centre avansate de comandă și control.

Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm faptul că NATO aplică acum prevederi gândite să fie implementate la nivelul anului 1997, într-un mediu de securitate permisiv, care vizualiza Rusia ca partener. Și asta în condițiile în care, în epo­că, interpretarea oficialilor de atunci era aceea că Ac­tul Fondator „nu limitează autoritatea ultimă a NATO de a desfășura trupe pentru a-și îndeplini angajamentele față de noile state membre“, în cuvintele lui Madeleine Albright. Dar dacă Actul Fondator „nu impune restricții asupra doctrinei, strategiei și a desfășurărilor NATO“ (ambasadorul Thomas Pikering), atunci toate acestea sugerează lipsa consensului politic la nivelul Consiliului Alianței de a merge dincolo de o interpretare limitată, care a dominat summit-ul. Or, aici rezidă marea problemă a pachetului de reasigurare a Flancului Estic. Oricât de performant ar fi vârful de lance promis, decizia desfășurării și folosirii sale este condiționată politic de percepțiile diverselor state membre, care pot să difere în mod considerabil, anulând orice viteză de reacție rapidă.

Fisurile sunt deja evidente. Este o realitate care i-a făcut pe mulți experți să se îndoiască de utilitatea „unor forțe multinaționale care nu sunt niciodată folosite, pentru că liderii politici nu pot cădea niciodată de acord când și cum să le folosească“, spune profesorul britanic Julien Lindley French. De aceea, semnalul unei forțe expediționare care poate să ajungă prea târziu nu poate fi echivalent cu mesajul de descurajare transmis de o forță redusă, dar care este staționată permanent pe teritoriul expus. Și acest lucru cu atât mai mult, cu cât ne aflăm într-un mediu de securitate, unde „capacitățile antiacces și de interdicție regională“ ale Rusiei au potențialul de a ține la distanță un efort de realimentare a Flancului Estic.

Credibilitatea măsurilor de reasigurare oferite în Țara Galilor depinde în ultimă instanță de operaționalizarea efectivă a vârfului de lance promis și mai ales de determinarea politică a aliaților de a o folosi. Or, pe această ultimă dimensiune mai este mult de lucrat. Chiar în timpul summit-ului, distanța dintre state precum Cehia sau Ungaria și zona nordică s-a dovedit a fi imensă. Aceste distanțe pot paraliza viteza de reacție politică a NATO și chiar pune Alianța în fața fap­telor deja consumate și imposibil de întors. Chiar și după acest summit pre­zen­tat în termeni atât de triumfaliști, cuvintele lui Ron Asmus ne vor urmări încă pentru multă vreme:

Cu cât crezi mai mult în Vest și în solidaritatea occidentală, cu atât mai puțin ai nevoie de hard­ware. Dacă nu crezi în Occident, atunci ai nevoie de semnale clare că forțele sale vor veni în apărarea ta.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s