Principala rațiune politică și militară din spatele desfășurării de către Statele Unite a sistemului anti-rachetă în Europa Centrală și de Est reprezintă protecția bătrânului continent de posibile atacuri cu rachete balistice provenite din Iran. Teheranul deține un vast arsenal de rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune, pe care îl dezvoltă în continuare.
Nu numai rachetele balistice iraniene reprezintă o amenințare pentru Europa ci și ce ogive ar putea lansa Iranul cu rachetele sale – Teheranul a dezvoltat și un arsenal de arme de distrugere în masă, în special arme chimice, pe care le-a utilizat în timpul războiului cu Irakul din anii ‘80. În plus mai există și pericolul transferului de rachetă balistice către satelitul său din Liban, Hezbollah. Rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Zelzal-2 și Fateh-110 de producție iraniană se află deja în dotarea grupării teroriste.
Prezența sistemelor antibalistice în Europa este legată mai ales programul nuclear clandestin al Iranului, care în momentul de față este subiectul unui proces diplomatic complicat și complex – negocierierile în formatul P5+1. Teama unui șantaj nuclear Iranian, a fost unul din motivele principale care au stat în spatele ideii desfășurării unui sistem antibalistic în Europa.
În urma ultimei runde de negocieri în formatul 5+1 pe 2 aprilie s-a ajuns la un acord preliminar între Statele Unite și partenerii acesteia, pe de o parte, și Iran pe de altă parte. Înțelegerea din occident și Iran nu reprezintă un acord sau un tratat care să soluționeze diferendul din dosarul nuclear iranian. Totuși această pre-înțelegere este generoasă și pune bazele unui acord viitor care să stingă conflictul diplomatic.
Acordul preliminar acoperă toate punctele care au generat conflict și suspiciune între SUA și Iran pe tema programului nuclear al Iranului: îmbogățirea uraniului, reprocesare, monitorizarea programului și sancțiunile. Astfel capacitatea Iranului de a îmbogăți uraniul va fi limitată, la Natanz nu va mai fi construită o nouă uzină de îmbogățire, uzina de la Fordow va fi transformată în centru de cercetare, iar numărul centrifugelor care sunt utilizate pentru îmbogățirea uraniului va fi limitat. Uzina de apă grea de la Arak va fi retehnologizată și transformată într-un reactor nuclear de cercetare cu apă grea, iar combustibilul nuclear utilizat de reactor nu va mai fi reprocesat. Teheranul va implementa un regim de monitorizare și inspecții mai dur sub egida IAEA. În schimbul acestor concesii UE, Statele Unite și ONU vor ridica treptat sancțiunile impuse Iranului.
Trebuie spus că înțelegerea la care s-a ajuns pe 2 aprilie la Lausanne este una vulnerabilă la presiuni interne. În Statele Unite întețelegerea este contestată în special de republicanii din Congres cărora li s-au adaugat și un număr de reprezentanți democrați. Această înțelegere dintre SUA și Iran a fost negociată și parafată într-o perioadă pre-electorală, alegerile prezidențiale din 2016 fiind aproape, aspect care nu este de bun augur. Deja pretendenții republicani la nominalizarea propriului partid s-au poziționat împotriva înțelegerii. În Iran pericolul la adresa aceste înțelegeri vine din partea clericilor radicali și al Gărzilor Revoluționare. Atât dinamica internă din Statele Unite cât și din Iran ar putea scufunda acordul de la Lausanne în viitorul nu foarte îndepărtat.
Cum afectează o înțelegere dintre Washington și Teheran desfășurarea scutului antirachetă în România și Polonia? O asemenea înțelegere face prezența sistemului antirachetă superfluă?
Răspunsul cel mai simplu la ambele întrebări este nu. O înțelegere între SUA și Iran care să pună capăt diferendului din dosarul nuclear nu afectează în niciun fel desfășurarea sistemului antirachetă american în Europa.
În primul rând deoarece dacă o înțelegere va fi semnată și ratificată, implementarea acesteia va dura foarte mult timp – în jur 10-15 ani. Sistemul antirachetă din Europa în tot acest timp va funcționa ca o poliță de asigurare, o garanție în plus că Iranul se va ține de cuvânt. În al doilea rând înțelegere care a fost negociată în Elveția nu leagă în niciun fel transformarea programului nuclear iranian într-unul civil 100% de desfășurarea sistemului antirachetă în Europa. În al treilea rând arsenalul balistic iranian nu este cuprins în înțelegerea de la Lausanne, deci nu există niciun motiv politic sau militar care să justifice oprirea desfășurării sistemului antirachetă în Europa. În fine al patrulea rând din punct de vedere strategic sistemul anti-rachetă nu acoperă, în termeni globali, doar amenințările venit din Iran.
Intercerptorii SM-3 de pe navele dotate cu sistemul de comandă și control AEGIS vor proteja flota americană și trupele terestre de atacuri cu rachete balistice dezvoltate de China și de Coreea de Nord. Japonia deja a luat exemplul Statelor Unite, și pentru a se proteja de arsenalul de rachete balistice nord-coreen și chineze a instalat intercepori SM-3 pe distrugătoarele sale din clasa Arleigh Burke. În funcție de evoluția amenințărilor din zona Asia-Pacific baze de interceptori cum este cea de la Deveselu ar putea fi construite în Guam sau chiar în arhipelagul nipon.
Înțelegerea semnată la Lausanne face o referire în treacăt la faptul că sancțiunile impuse Iranului din cauza programului său balistic vor fi menținute, chiar și în cazul adoptării de Consiliul de Securitate al ONU al unei rezoluții care va ridica sancțiunile impuse în urma descoperirii programului nuclear clandestin al Iranului. Documentul menționează că:
Restricții importante în domeniul armamentului convențional și al rachetelor balistice, precum și măsuri care acoperă inspecții ale mărfurilor suspecte și înghețarea de active, vor fi incorporate într-o nouă rezoluție. (a Consiliului de Securitate al ONU – n.a.)
Cel mai bun semnal că sistemul antirachetă american va face parte în continuare din arhitectura de securitate a Europei a fost dat pe 30 aprilie când al treilea distrugător american din escadra antibalistică ce a fost desfășurată în la Rota, în Spania de către US Navy, USS Porter, a ajuns la noua sa bază. USS Carney a patra navă desemnată să alcătuiască această escadră va ajunge și el anul acesta la Rota. Tot pe 30 aprilie Pentagonul a anunțat plasarea unei comenzi în valoare de peste 559 de milioane de dolari pentru achiziționarea interceptorilor destinați bazei de la Deveselu, din România. Indiferent de cursul negocierilor cu Iranul, pe termen scurt și mediu, sistemul anti-rachetă american din Europa nu va fi afectat.
Civitas Politics 